2026 – vara 07. Sarajevo cu de toate
— Dar, conaşule, e vorba de domnul Ferdinand, arhiducele de la Konopište, ăla gras şi cucernic!
— Maica ta, Hristoase, strigă Švejk, asta-i bună! Şi unde i s-a întâmplat asta, mă rog, domnului arhiduce?
— La Sarajevo, conaşule, ştiţi, cu revolverul. Trecea pe acolo cu arhiducesa lui, în automobil.
— Ia te uită, doamnă Müllerová, în automobil! Păi, te cred, un domn ca el îşi poate îngădui asta şi nici prin minte nu-i trece cât de tragic se poate sfârşi o plimbare cu automobilul. Şi încă la Sarajevo; în Bosnia, carevasăzică, doamnă Müllerová. O fi isprava turcilor.Da, da, n-ar fi trebuit să le luăm Bosnia şi Herţegovina.
(Jaroslav Hašek – Peripețiile bravului soldat Švejk)
La Sarajevo, orașul de care am auzit cu toții că e locul unde s-a declanșat primul război mondial, orașul aflat în țara vecină cu a noastră unde a avut loc Olimpiada de iarnă din 1984 și, ulterior, orașul cu distincția sumbră de a fi avut cel mai lung asediu al unei capitale din istoria militară modernă (1992-1996), la Sarajevo așadar doream de multă vreme să ajungem. Uite că acum s-a „brodit”!
Are o istorie fascinantă, într-adevăr „cu de toate”, și dacă nu ne-am fi informat cît de cît mai înainte asupra amalgamului de epoci istorice care s-au abătut asupra lui am fi rămas cu gura căscată din primul moment! Citind însă cîte ceva despre istoria Sarajevo am reușit să ținem gurița doar întredeschisă… 🤣
Așezat strategic în valea rîului Miljacka, înconjurată de munți, care a oferit protecție naturală și control asupra rutelor comerciale, Sarajevo nu putea scăpa atenției bunilor noștri prieteni otomani care l-au și întemeiat în jurul anului 1462. Fondatorul și primul primul guvernator otoman al Bosniei a fost Isa-Beg Ishaković prin sistemul de waqf (o waqf– în arabă: وَقْف; [ˈwɑqf], plural awqāf أَوْقَاف), numită și ḥabs (حَبْس, plural ḥubūs حُبوس sau aḥbās أَحْباس), care are înțelesul de dotare caritabilă inalienabilă conform legii islamice. (Mai multe despre acest tip de donații caritabile și terminologie la această adresă, fascinantă din multiple motive).
Isa-Beg Ishaković a făcut multe: a ridicat prima (obligatoriu!) moschee, o baie publică (hammam) și un pod peste rîul Miljacka. Probabil că a dat și numele orașului („saray“ = „palat“) în onoarea reședinței guvernatorului în jurul căreia s-a extins așezarea.
„Epoca de aur” a orașului vechi Sarajevo (1521–1541) este legată însă de Gazi Husrev-beg sub domnia căruia se construiesc moschei, madrase și piețe, transformînd Sarajevo într-un centru comercial prosper.
Noi am văzut două așezăminte celebre legate de numele lui Gazi Husrev-beg:
Madrasa Gazi Husrev-beg (numită și Madrasa Kuršumlija), una dintre cele mai importante instituții de învățămînt din epoca otomană din Balcani
și Bezistanul aceluiași bey (beg = bey) una dintre cele mai vechi și mai importante clădiri de piață din Sarajevo, construită în secolul al XVI-lea.
În lumea otomană, bezistanurile erau piețe acoperite prestigioase unde se comercializau mărfuri de mare valoare, iar bezistanul din Sarajevo a devenit curînd principalul centru comercial al orașului.
Interiorul, cu coridoarele sale lungi, mărginite de magazine mici, care ofereau cîndva mătase, bijuterii și, în general, mărfuri importate din întregul imperiu, amintește izbitor de bazarul din Istanbul.
Sărind peste secole de asimilare otomană lentă (în care Bosnia era „sangeac” otoman, adică un fel de prefectură sau district al acestuia, iar Sarajevo devenise capitala acestuia) ajungem la perioada în care prietenii austro-ungari pun ochii pe Bosnia! Ba chiar, în urma congresului de la Berlin din 1878, otomanii, faliți, sînt nevoiți să „împrumute un pic” habsburgilor una dintre perlele… turbanului 😀: Bosnia și Herțegovina.
Și ce se întîmplă, inevitabil, este o tulburare profundă a societății din această parte a Europei. Pe de o parte progresul tehnic (unul dintre primele tramvaie electrice din Europa este lansat în 1885 în Sarajevo, devenind un simbol al modernizării), pe de altă parte mult mai performantul sistem occidental de colectare a taxelor, impus în Bosnia de creditorii europeni, alienează masele rurale care, sub sultan, erau adesea păsuite (și pentru că sistemul fiscal otoman avea un sistem dual, să zicem, parțial aritmetic, parțial… religios, rețeta perfectă a intrării în junk cum am spune acum…)
Și cam pe-aici ne aflăm la nivel de mentalitate și acum, nu numai în Bosnia și Herțegovina, ci și în alte părți din sud-estul Europei – să nu zic vorbă mare și în zone din România, mutatis mutandis.
Oricum, în 1914, la Sarajevo și nu în altă parte are loc asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale, Sofia, care a devenit pretextul formal pentru declanșarea Primului Război Mondial… 🤔
Puteam să ratăm vizitarea micului muzeu despre marele eveniment? Evident, nu. Așa că am plătit 10 mărci bosniace (€5) ca să vedem și noi… cum s-a scris istoria! (Și după asta ni s-a permis să ne învîrtim cît pofteam într-o cameră de vreo 40 mp în care se aflau în majoritate copii xerox ale unor documente de epocă.)
Se aflau și două manechine înduioșătoare ale nefericitei perechi princiare habsburgice alături de care am imortalizat-o pe incomparabil mai fericita parteneră a mea de viață și “tt”… (Să scriu „tu-tuu” în loc de “tt”? 🤪)
În prima dimineață de plimbare prin Sarajevo ne-am coborît (la propriu!!!) din înălțimile noastre (alesesem o locuință „la casă cu curte și grădină” care era situată pe una din multiplele coline ale orașului)
pînă în centru, am luat-o agale pe malul Miljackăi, am traversat-o pe unul din podurile care se înșiră unul după altul (cred că pe Drvenija) și am urcat, fraților, destul de abrupt spre Sarajevska žičara („jiceara” e telefericul) și am măsurat de sus panorama splendidă a orașului.
În ciuda cozii totul a mers perfect, iar cînd, coborît din cabină luai liftul spre etajul 4 unde era terasa cu cafeneaua, aveai sentimentul (iluzoriu, desigur) unei realizări… La etajul 3 era un „spațiu de recreere” unde aflai, pe lîngă numele vegetației din partea locului, că te aflai pe dealul Trebević. Iar despre Trebević, în afară de fosta sa glorie olimpică la bob, scria așa…
„Unul dintre cele mai lungi asedii din istoria războiului modern a fost asediul orașului Sarajevo, din perioada 1992-1995, cînd orașul a fost înconjurat de artilerie grea care viza fără discriminare oamenii, străzile și clădirile din oraș. Fără arme pentru a se apăra, fără mîncare, fără apă, fără electricitate, fără gaz și cu bombardamente și focuri de puști cu lunetă zilnice, cetățenii au luptat pentru supraviețuire, riscîndu-și viața și expunîndu-se lunetiștilor pentru a aduna apă. Altădată o zonă de picnic bine-cunoscută pentru cetățenii din Sarajevo, „plămînii orașului”, un loc cu un patrimoniu cultural și istoric semnificativ, Trebević a devenit un loc de unde orașul a fost bombardat și ținut sub asediu timp de 1349 de zile. Trebević a fost locul unde apărătorii orașului au încercat să apere orașul. Situl Čolina kapaa fost un focar de incendiu care a format linia de luptă a lui Trebević și a fost puternic minat. Astăzi, deși zona a fost deminată și a revenit la funcția sa anterioară de loc de picnic, există încă un pericol din partea minelor, ceea ce împiedică explorarea în detaliu a terenului.”
Principala stradă comercială din Sarajevo, Ferhadija, datează din secolul al XVI-lea, iar numele său provine de la mahalaua (cartierul) care s-a format în jurul moscheii construite de Sanjak Bey-ul bosniac, Ferhad Bey Vuković Desisalic.
De-a lungul timpului, strada și-a schimbat numele de mai multe ori: (spuneți după mine! 😂) Prijestolonasljednika Petra, după Prințul Moștenitor Petru (1928 – 1941), Ferhadija (1941-1945) și Vase Miskina Crnog, după un erou al celui de-al Doilea Război Mondial (1945-1993). La numele original, Ferhadija, s-a revenit în 1993… 🤦🏻
Ei bine, pe strada asta (să zicem un fel de Calea Victoriei, în mare parte pietonală) ne-am plimbat îndelung, în sus și în jos, printre magazine de modă moderne, sedii de bănci, cafenele, gelaterii artizanale și restaurante pînă dădeam de zona „Lipscani”, căreia, prin partea locului i se spune (cu un nume întîlnit de noi prima dată la Maribor)… Baščaršija!
E o stradă exclusiv pietonală, exclusiv orientală (în sensul de turcească de-a binelea!) unde eu am băut cafea la ibric (bosanska, evident) și am mîncat baclava cu fistic de la același local, simțindu-ne amîndoi ca într-un sătuc pierdut (Lauris) din Provence acum 10 ani… Asta pentru că și acolo și aici ne integrasem atmosferei locale – acolo în fața unui pahar de Martini rosso, aici în fața cafelei cu dichis, nici dulce, nici amară…
La colț cu strada Ferhadija s-a inaugurat recent Muzeul Crimelor Împotriva Umanității și Genocidului. Nu ne-am dus, ce rost are să te amărăști o dată în plus? Mă bate gîndul că nici despre Gaza nu se amintea (!) [Păi, dom’le, dacă e bal…]
Nici în impozanta catedrală catolică în stil neo-gotic Inima sacră a lui Isus de pe Ferhadija nu am intrat. Ne-a plăcut statuia originală a papei Paul Ioan al II-lea, realizată din oțel, situată în fața bisericii. (Papa a vizitat Sarajevo în 1997.)
Catedrala catolică era însă bine aleasă ca reper al calvarului urcușului spre locuința aleasă. Făceam pe traseu cîteva opriri cu „inima la gît” dar aveam și satisfacția secretă că “We walked our dinner”! 🤣
Am ajuns și la Gara din Sarajevo ca să luăm fizic bilete pentru trenul de Mostar și cu ocazia asta am descoperit și fortăreața din beton armat care poartă numele de Ambasada Statelor Unite ale Americii (!!), o urîțenie ca cea din Băneasa dar cu o grădină frumoasă.
Tot în zona gării am admirat o clădire înaltă, inconfundabilă, care poartă numele de Avaz Twist Tower, cea mai înaltă clădire din Balcani, cu o forma răsucită care ne-a adus în minte imediat Torssion Tower din Malmö al lui Calatrava.
Ce vedeți mai jos nu e un semn de lipsă de respect față de cititori, ci degetul 3 de la mînă stîngă prins de poartă de fier a locuinței cînd doream să zădărnicesc dorința de libertate a unei pisoi (negru) 🐈⬛
S-a învinețit, am pus o perniță cu gheață din dotarea partenerei de tu-tuu, am cumpărat un gel cu heparină dar… asta e: vrei să faci bine, suferi consecințele! 🤷🏻♂️
Sarajevo a avut de toate.