8. Affirmative Action!

Ei și, pe 22 ianuarie, la 9:15, a apărut la intrarea în hotel ghidul nostru, ne-a identificat rapid (nu era greu, eram singurii albi) și am plecat cu un van pe care scria Amazing Borneo în care mai încăpuse o familie chineză. De zece persoane. 🙄

Am ajuns foarte repede la Sutera Harbour Marina & Country Club unde am primit vestele de salvare (găsiseră una și pe măsura mea! 🙃) 

și am pornit spre Jetty (barca cu motor). Urcatul la bordul bărcii se făcea decent (aduseseră un podium mic, cu două trepte) dar trebuia replicată și coborîrea pe partea cealaltă a vasului. 🤔 Niciun obstacol nu a stat în calea bravei partenere! A reușit din prima! 😂

M-am strecurat spre spatele bărcii cu motor la locul rezervat… albilor (! – noi doi…) și, fără să mă visez vreun Nemo sau Sandokan, am început să filmez cum treceam cu “Jetty” ca lebăda pe ape în timp ce chinezoaicelor din familia lărgită le fluturau pletele în vînt…

Neavînd plete, partenera mea se încleștase puternic de scaun fiindcă Jetty sălta vesel cam la fiecare 20 m… În sfîrșit, am ajuns pe prima din cele două insule: Sapi. 

„Manevra Rodica” (urcat-coborît) perfect executată și… ne-am trezit în mijlocul Chinei populare!! (Abia dacă am zărit un cuplu de albi de vîrstă mijlocie în drum spre Tandas – toaleta). 

Cum despre scuba-diving nu putea fi vorba (!) am stat în loc la umbră supt un stejar bătrîn. (Poate că nu era chiar stejar dar bătrîn era…)

Pe insula Sapi mai erau niște restaurante în aer liber, o cafenea, etc. dar… abia mîncasem la hotel. Plimbîndu-ne cît ne permitea drumul pietruit (după asta intrai direct în – hai să nu fiu dramatic și să spun „junglă” ci vegetație sălbatică) am descoperit și case de locuit pe mica insulă.

Partea de “fun” era însă garantată de tinerele chinezoaice care mișunau la locul de acostare. Erau multe bărci cu motor ca a noastră acostate și, în consecință, și mulți chinezi, mai ales chinezoaice și cele mai multe tinere și preocupate de… Instagram! 🙄😜

Am urmărit-o fascinat pe una care cred că își făcea o nouă poză de profil cu ajutorul unei prietene. Așa mi-a și atras atenția fiindcă la un moment dat am văzut-o îngenuncheată în fața fotografei. 

Ei, după asta s-a ridicat, și-a arcuit spinarea, și-a împins bustul mai în față și nu a încetat tot timpul ăsta să-și mîngîie pletele care, spunea și Coșbuc, îi curgeau rîu…

Fetele (fotografa și diva în devenire) nu erau în barcă noastră dar le-am revăzut și cu ocazia opririi pe insula următoare – Manukan.

Era imposibil să nu le remarci, într-atît de ahtiate erau de portofoliul de imagini din Borneo încît (se) pozau literalmente pe potecile pe care circulam cu toții!

Pe insula Manukan, ni s-a servit și dejunul la restaurantul „Perahu”. Practic a fost vorba de frigărui de pui și de creveți mari, cu legume de prin partea locului, orez și… cartofi tăiați în felii mari,  deep fried, că, uite nu știu numele acțiunii în românește. 🤷🏻‍♂️

A fost mulțumitor și deși ora de masă era complet schimbată (am mîncat între orele 13 și 14) ne-am dat seama că ar fi excesiv pentru țesutul nostru adipos să ieșim și seara la restaurant la întoarcerea în KK. Ghidul, Tan Kian Seng, un malaezian de etnie chineză, tînăr (32 de ani), cu care am avut o discuție lungă și interesantă pe insula Sapi, ne-a recomandat un restaurant rar din KK pe care probabil îl vom încerca mîine. De ce rar ? Fiindcă e chinezesc și are și mîncare non-halal (حلال halal, adică „permis” în arabă), porc ca s-o spun pe șleau!

Am ajuns, în fine, la punctul culminant, al acestei postări, cel care îi dă și titlul: Affirmative Action.

Ce s-a întîmplat? Partenera de teambuilding își terminase Margarita pe care o comandase la masa din Manukan și plecase să mai pufăie din dispozitivul IQOS care-i servește acum drept țigară. Eu tocmai îmi mai comandasem un Bundaberg Tropical Mango (îl serveau excelent, cu lămîie și gheață în pahar) și priveam marea 

cînd, lateral față de masa noastră, am zărit un chinez cu bustul gol care se chinuia să mute înspre masa lui orientarea unui ventilator care răcorise pînă atunci masa noastră. 🤔 Fiindcă nu a reușit a chemat în ajutor chelnerul. Și atunci…

…atunci s-a ivit în mine imboldul de a nu mai ceda în fața altor umanoizi doar pentru că nu mai sîntem mîndri de culoarea albă a pielii noastre !😡

Et de profundis clamavi – și am strigat din adîncuri NO! NOO!! că s-a auzit pe toată terasa! 

S-a făcut liniște… Chinezul cel obraznic la bustul gol a înghețat, apoi iute s-a îndepărtat, iar chelnerul un alt aparat a montat și problema s-a rezolvat.

Sigur, am trecut acum într-un registru umoristic dar întrebați-vă dacă, în locul meu, ați fi procedat la fel. 🤔 La urma urmei nu era ceva care să țină de rasă, ci de bunul simț. Iar eu, singurul alb în restaurantul ăla plin de chinezi, mi-am exercitat dreptul de a nu fi discriminat doar pentru că eram… alb.

Apoi a venit Jetty, partenera a reușit din nou să se urce în el

în ciuda balansului și a entorsei 👏🏻, am ajuns la mal, la  Sutera Harbour Marina & Country Club de unde plecasem, i-am dat ghidului un tip meritat, mașina ne-a lăsat la hotel și m-am despărțit de simpaticii copii chinezi din mașină

cu un 再见！(Zàijiàn – la revedere!) pronunțat cît am putut de bine.

În după amiaza asta ne-am putut răsfăța amîndoi după amiază cu un sommeil de beauté meritat.

Affirmative action… Luptați pentru drepturile voastre chiar dacă sînteți albi!