2026. 10. Balet pe Guayas!

Locul de unde urma să zburăm spre Guatemala și unde am stat doar o zi și jumătate este primul oraș ca număr de locuitori din Ecuador. Și se numește  Guayaquil. Numele vine de la fluviul Guayas, pe malul căruia ne stabilisem (cu înțelepciune aș spune acum…) reședința. 

Am plecat din Terminal Terrestre de Cuenca pe la ora 10:30. Autobuzele spre Guayaquil sînt foarte dese (unul la fiecare 15-20 de minute). 

Drumul, cum am amintit în postarea anterioară, a fost frumos (am trecut Anzii prin parcul național Cajas) dar și anevoios. A fost ceață mai tot timpul [absolut normal la ce „respirație” se ridică din pădurea ecuadorială (sic!)], tot timpul ne-a plouat pe serpentinele care aminteau și de drumul transandin de la Mendoza la Santiago în 2019 și de Transalpina de la noi. 

Doar că Mirador Tres Cruces, care este cel mai înalt punct de pe șoseaua Cuenca-Molleturo-Guayaquil, se ridică la 4167 m… L-am depășit și pe ăla!

Cum am ajuns în zona pre-litorală, ploaia a încetat, au apărut niște zone… ăă… „preorășenești” (în sensul de jalnice) însă puteam face abstracție de asta: vegetația care parcă ieşea de peste tot era un peisaj îndeajuns de captivant. 

Am ajuns la autogara din Guayaquil, am luat un Uber și… woww(fostul uau sau și mai vechiul ooo!) ce reședință!! 👌🏻

La urma urmei ajunsesem în locul care se potrivea cel mai bine aspirațiilor noastre artistice: în Casa Las Peñas Siglo XXI se născuse la începutul siglo… XX fondatorul Royal Ballet din Londra, sir Frederick Ashton Fulcher! Și arăta pe măsura renumelui pe care și l-a dobîndit… Chiar este impresionant să îți dai seama ce înlănțuire de cauzalități există în viața asta!

De la tucanii din Guayaquil la Lacul lebedelor la Londra…

Sigur, “loft”-ul, etajul 5 al clădirii pe care îl alesesem, fusese adăugat ulterior, cum cred că nici piscina de la etajul 4 nu exista. Casa însă era oricum o bijuterie, iar cel care îi devenise proprietar încerca să arate că își ține hangul: după ușa de la intrare din stradă intrai într-un spațiu interior uriaș – acolo era parcat un Porsche simpatic, lîngă lift…

Cum scriam, noi luasem “loft”-ul, ca atare nu împărțeam cu cineva vreun spațiu de la etajul 5. Holul de intrare era lung, lung, mobilat cu bun gust deși era evident că erau piese de mobilier provenite din mai multe achiziții. 

Cumva decoratorul reușise să imprime o notă aristocratică menținînd acolo o masă și șase scaune tapițate, sobre, care așteptau poate să fie folosite ca odinioară, la un dinner cu ștaif.

Dacă așa s-a întîmplat aievea n-am de unde să știu dar e cert că noi nu făceam parte din categoria care cina acasă în voiaj. Dimpotrivă, după o scurtă recunoaștere a spațiului pe care pusesem stăpînire 

(cu bar, cu două televizoare, în living și în dormitor, cu mașină de spălat rufe și uscător – puse la încercare imediat!, dressing room, ușă și scară separată de acces la piscină 🙃)

am ieșit să vedem promenada de pe Guayas. Merita. Seamănă cu ceva între partea nouă de Cartagena columbiană (blocuri înalte, arhitectură reușită, poate și influențe de la Quito? 😉 You bet!) și fluviul Amazon la Manaus (cred că e o comparație corectă: spre Amazon te duce gîndul lățimea estuarului creat de fluviu ca și continua perindare de crengi rupte violent undeva, la munte, de unde vine dumnealui, Guayas…)

Am oprit pentru o sangría de bun venit. Doamne, era cald! Partenera de team-building se putea bucura în sfîrșit de 🩴, iar eu… mă bucuram pur și simplu! 😅 

E adevărat însă că renunțasem și eu la snicărși (păi da, ce cuvînt românesc să folosesc? Adidași? Eu folosesc Salomon). 

Trecusem tot la Salomon, dar de vară, super ușori și cu aerisire… 🤣

Am revenit la Casa lui sir Frederick să mai chibzuim cu ce să ne îmbrăcăm pentru dejunul transformat în cină. Era cald și anume tipul ăla de căldură amazoniană, umedă… Și, cu oroare, am (re)descoperit că unde e cald și umezeală sînt și 🦟 mosquitos… 😱 În condițiile astea am ales un restaurant de pe faleză şi a fost perfect. (Acum, sincer, cred că ori ingredientele sînt cauza, ori ecuadorienii au gătitul „în sînge”, fiindcă tot ce am mîncat în Ecuador a fost pa-pa bun! Sau foarte bun.)

Plimbarea pînă acasă era prea scurtă, din păcate, pentru a ajuta digestia. Ne-am oprit să admirăm din nou fluviul și luminile cartierului.

A doua zi ni s-a servit el desayuno lîngă piscină, Guayas curgea tot leneș, ne era foarte bine acolo dar… Hai să vedem și noi orașul!Trebuie să spun că nu tot orașul e „sigur”, respectiv e bine să nu te duci în partea de sud. Dar ce treabă aveam noi cu sudul? 🤷🏻‍♂️ Aveam treabă cu centrul, să căutăm un optician să strîngă niște șurubele la ochelari, să ne luăm o soluție anti-țînțari, în fine, să vedem cam despre ce e vorba în cel mai mare oraș din Ecuador. 

Da, sînt bulevarde cu clădiri înalte dar orașul nu se poate compara cu Quito. În general am remarcat în lume că orașele-port au alte treburi decît să aspire la eleganță 😆

Ceva am remarcat totuși, pe bulevardul central: pe jos, pe trotuar, erau așezate fotografii de dimensiuni mari cu obiective turistice din Guayaquil și cu codul QR de rigoare. În plus, apăreau și versuri ale unor poeți locali despre orașul lor! Frumos…

Dîmbovița, apă dulce

Cine bea, nu se mai duce

Ne-am dus pe promenada Malecon 2000, l-am văzut pe Simon Bolívar cum dădea mîna cu José de San Martín,

Uite că știu și eu ceva despre orașul meu! 🙃

ne-am strîns și noi mîinile și am privit Guayas care curgea imperturbabil apoi ne-am întors degrabă acasă, la Frederick Ashton Fulcher. Era foarte cald! 🥵 Dar… aveam piscină! 🤣

Perfect! Dacă ne părea rău că plecăm? Iată cum stau lucrurile: reședința nobilă din Guayaquil mai merita o zi, orașul – prea mare, prea „agitat” – nu. Așa că, spre seară, ne-am dus să păpăm împăcați sufletește că ne luăm rămas bun de la Ecuador…

Și am făcut-o lată: am mîncat prea mult! 😩

…ne imaginam că a doua zi vom fi pe drum și vom mînca doar pe seară. Dar ce știam sigur era că terminam și etapa Ecuador.

Și, ca să răspund unor întrebări care ni s-au mai pus (Ecuador?🤔…) Cum să nu fi venit în Ecuador?? E atît de asemănător României…

Ecuador, o țară de mărimea României, cu ochii la SUA dar și la marii vecini, Brazilia, Columbia…România, o țară cam de mărimea Ecuadorului, cu ochii la SUA dar și la marii vecini din Uniunea Europeană, Franța, Germania…

Și – lucru binecuvîntat în ambele țări – se bucură de ce le-a dat de la început Creatorul: biodiversitatea! 🤷🏻‍♂️

Nouă ne-a plăcut mult și vă îndemn să mergeți acolo în ce sezon doriți: nu puteți alege unul greșit – doar Ecuadorul e la… Ecuator!