15. Déjà vu – Taipei

Azi, în ziua plecării din Kaohsiung spre „prima casă” din Taipei, lucrurile se anunțau liniștite. Infatigabila parteneră de viață și de călătorii peste mări și țări făcuse decuseară bagajul în proporție de 95%, trenul de mare viteză avea plecarea abia la ora prînzului așa că, practic, stăteam cu bagajele făcute în așteptarea clarificării traseului spre Zuoying. Sigur, cel mai simplu ar fi fost cu un Uber/taxi de la hotel dar doream să experimentăm și orașul „pe viu”, fără moleșeala întinsei sărbători de An Nou Chinezesc, iar mersul cu metroul era cea mai potrivită ocazie pentru a ne amesteca printre localnici în ceasul al… treisprezecelea! 

Doar că, așa cum se va vedea, era să ne amestecăm cu ei la propriu!! 😳

Pe la ora 10:11 a început să sune o alarmă. Era propriul meu telefon 🤔

Pe ecran apăruse și un mesaj

Cînd să-i traduc Rodicăi ce scria acolo (prima dată m-am gîndit că Taiwanul e atacat de China continentală!! 😂😂😂) ea mi-a luat-o înainte și mi-a spus simplu: E cutremur! Și chiar în clipa aceea l-am simțit…

Ne aflăm la etajul 10 și senzația a fost că lucrurile se din cameră se legănau înainte și înapoi odată cu pereții. A durat foarte puțin. Cînd am vrut să încuviințez („Da, a fost”) a început să se legene din nou. Ciudat, eram amîndoi liniștiți, nu ne panicasem. Am mai așteptat un pic, apoi m-am pomenit gîndidu-mă că dacă nu mai merge liftul va fi… „migălos” să coborîm opt etaje pe scări cu valiza! 😀 (De ce opt? Fiindcă parterul e socotit etajul 1, ca în America, iar etajul 4, număr cu ghinion în Asia, e sărit!)

Mult mai tîrziu, cînd am vrut să descriu senzația avută „în timpul”, m-am gîndit la versurile lui NICHITA Stănescu 

Cuvintele se roteau, se roteau între noi,

înainte şi înapoi,

şi cu cît te iubeam mai mult, cu atît

repetau, într-un vîrtej aproape văzut,

structura materiei, de la-nceput.

(Poveste sentimentală)

Am scăpat însă teferi din cutremurul din 30 ianuarie 2025 de la Kaohsiung (tehnic vorbind însă epicentrul lui a fost la 23.24°N, 120.61°E, la 40.5 km SE de prefectură Chiayi),

am coborît foarte bine la parter cu liftul hotelului și i-am uimit pe cei de la recepție cu rugămintea noastră candidă de a ne confirma traseul ales spre gara din Zuoying, respectiv cu metroul linia portocalie și apoi, de la stația Formosa, cu metroul linia roșie pînă la gara din Zuoying. „Mai bine mergeți cu Uberul”, a spus unul temător. Apoi a adăugat „dar se poate și așa…” Îmi explic reticența lor prin credința (probată continuu, desigur) că străinii nu se descurcă, în general, în lumea chineză. Aici voi pune accentul pe „în general”. Noi intram în cealaltă categorie de străini… 😜

Ei și am plecat (tot teleap-teleap) către stația de metrou „portocalie” de la 鹽埕鋪 Yanchengpu, descoperind în cele 10 minute de mers pe jos alte priveliști dintr-un oraș plăcut. 

Am ajuns la stație! i-am spus Rodicăi fiindcă, deși mergeam cu ochii pe Google Maps de pe mobil și mă mai opream să fac și o fotografie, aveam avantajul unor centimetri în plus de înălțime. Ideogramele 鹽埕鋪 stației Yanchengpu abia se vedeau pe frontispiciul ei fiindcă erau aproape complet obturate de… o piață ambulantă foarte animată!

Mai încolo totul a mers bine, cu excepția aglomerației din metrou, și cel „portocaliu” și cel „roșu”, care era atît de mare încît am văzut în două rînduri cum un angajat al liniei de metrou le-a interzis oamenilor să se mai suie! Unul era să fiu eu (!) dar m-am uitat „sugestiv” la el și m-a lăsat  să mă înghesui…

În aglomerație ai uneori timp să observi și să-ți explici lucruri inedite. Văzusem în Taipei cum compun cei tineri mesajele cu ideograme pe telefonul mobil. Pe linia roșie de metrou din Kaohsiung am văzut însă cum reușea să facă același lucru o persoană vizibil mai puțin educată. L-aș numi, dacă mi se permite, un țărănoi. (După moacă.) Ei bine, el folosea în mod iscusit o unghie lăsată să crească (înadins?) mai lung ca să schițeze cu ea vagi hieroglife recunoscute însă și transformate în caracterele standard de un software probabil banal…

Gara din Zuoying era, așa cum ne așteptam, plină ochi. Vînzoleala sporise însă din cauza unui fenomen neașteptat: cutremurul…

Toate trenurile aveau întîrziere.  Ne-am aciuat în cele din urmă pe o bancă de pe peron și, după aproximativ o oră, a venit și trenul. Ziua era în continuare superbă (soare, cald) și mai apucam să vedem în depărtare scurgerea accelerată a unor zone urbane.

Restul, ajungerea la Main Station Taipei, drumul spre hotel, întîmpinarea de către recepționerele pe care deja le cunoșteam, fac parte din categoria anunțată în titlul postării – déjà vu.

Două lucruri au fost noi: ni s-a schimbat camera (e tot la etajul 10 dar e un pic mai mare și contează)

și ni s-au recomandat niște restaurante dintr-un “Department Store” cu 12 etaje, la doi pași de hotel, care erau deschise fiindcă unul era cu specific thailandez, iar celălalt japonez. Am ales cu ochii închiși restaurantul japonez și a fost minunat!

Banzai!