Undeva, o insulă… 4. ANNABEL LEE

Nu sînt singurul care se trezește dimineața cu o frîntură de melodie în minte (uite, de exemplu, Macarale cu deliciosul îndemn „Spor la lucru și te iubesc!” 😂!! Zău! Dați un clic pe cuvîntul Macarale!)

Eu am în minte și frînturi de poezii care nu sînt neapărat cîntate. Așa m-am trezit dimineața, în patul generos din hotelul Dolphin din buza portului Pigádia, cu versurile Eu și cu Annabel Lee…

Poezia lui Poe, Annabel Lee, e destul de cunoscută. Cred că mi-a răsărit în minte prin asocierea cu versul In this kingdom by the sea…

Iubita mea parteneră de viață și travel-teambuilding dormea liniștită lîngă mine și prin geam se zărea marea întinsă…

(În rest, sigur, sînt departe de obsesiile morbide ale lui Poe, sîntem amîndoi partenerii într-o stare mulțumitor de bună, dar cadența unor asocieri lirice uite că răsare cine știe cum! Cel mai mare mister este mintea omenească, nu e niciun dubiu!… 👍🏻)

Am plecat din Diafáni spre Pigádia cu același ferryboat cu care se repatria pe Grecia continentală, pînă în mai, anul viitor, Mihailis „al nostru”. (Nu uitați: avea o nevastă americană și doi băieți de crescut. Uneori trebuie să te împarți în multe locuri în viață, așa constat…)

Pînă la Pigádia am plătit €4 „de căciulă” cu ferry-boatul Chios al principalei linii de ferry a Greciei – Blue Line – al cărei motto (neinspirat) este Navigînd împreună spre latura sustenabilă a vieții. 

Noi ajungem la Pigádia în 20 de minute. Mihailis face 20 de ore pînă la Pireu, iar biletul (fără cușetă de dormit) e vreo €67. El își va căuta o cușetă pe vas pe care nu vrea să o împartă cu altcineva și va mai da încă pe atît. Dar merită.

În burta ferryboat-ului Chios au intrat și vreo două autobuze…

Vasul e o minunăție: imens, stabil, se mișcă aproape fără zgomot, cu baruri și cu restaurant, loc de joacă pentru copii… În fine, e suficient să spun că a primit cel mai „definitiv” premiu: aprobarea Rodicăi! 😂

Pigádia a fost aleasă ca loc de popas din considerentul că, fiind cea mai mare așezare de pe insulă, avea darul să ne orienteze în legătură cu ce viață duc, la urma urmei, karpathienii ăștia ?!

A doua alegere care a urmat a fost a hotelului: dintre zecile locații posibile am ales una care s-a dovedit și plăcută și cea mai apropiată de locul de debarcare: Dolphin apartment hotel. Practic, de pe dig am urcat pe o scară și… iată-ne “chez nous”!

Cazarea din Pigádia

Dibăcia (ce-mi place cuvîntul ăsta, dibaci, care rimează cu cîrmaci, ori Cîrmaciul era numai unul și ce dibaci era! 😂😂😂) de care am dat dovadă în legătură cu rezervarea cazării are legătură cu faptul că – știind că hotelurile sînt goale la sfîrșit de sezon – am rezervat „de probă” doar o noapte, iar pentru restul de două nopți am negociat „la fața locului”. A fost mult mai bine pentru ambele părți, client și hotelier! 😂

Ce e Pigádia și ce vrea ea

Deși toată lumea îi spune Pigádia, numele oficial al orașului a fost schimbat de peste 70 de ani în Κάρπαθος – Kárpathos, iar pe hărțile oficiale, pentru a spori de-a binelea confuzia, se numește Kárpathos Town. Are doar un pic peste 3000 locuitori dar par mult mai mulți pentru că tot timpul vin „cu treburi în capitală” și locuitori din celelalte 14 sate de pe insulă. 

Vedere panoramică a orașului Kárpathos (Pigádia)

În plin sezon, cu turiști și cu familii ale localnicilor aflate în alte părți ale Greciei sau ale lumii, populația din Kárpathos atinge ușor 20000 de locuitori.

Străzile sînt așezate în straturi pornind de la linia țărmului golfului Vrontis și ceea ce observi imediat – venind din satul fantomăDiafáni – sînt mașinile!

Aglomerație de mașini, nu glumă, în Pigádia

Apoi magazinele, inclusiv cele de bijuterii, nu numai de suveniruri, magazine cu fructe și legume și supermagazine cu de toate, plăcuțele care atestă practica medicilor specialiști, numeroasele restaurante, pizzerii şi cofetării. Toate astea deci la o populație stabilă de doar 3000 de locuitori… Pe mine m-a impresionat!

…și scara asta să ducă la ușa ta…

Ce-am făcut noi în Pigádia / Kárpathos Town

Păi ce să facem? Am urmărit și noi cum se închide stagiunea de vacanță la greci! Lin, cu cîte un fel de mîncare preparat tradițional din porc, capră, pui sau, și mai bine, pește (numai de κοκορέτσι – kokoretsi nu i-am pomenit partenerei mele, e sensibilă la anumite… idei culinare 🙃), cu cîte un pahar de vin, bere sau raki…

Un pahar aburit de raki…

À propos de ultimul, în Grecia, raki, cunoscut și sub numele de tsikoudia în Creta, este o băutură tradițională din tescovină de struguri, cu un conținut de alcool de aproximativ 37-45%. Nu conține anason, spre deosebire de cel turcesc, ceea ce a înveselit-o pe Rodica, absolut ne-iubitoare de uzo și derivatele sale 😀. Servit pe post de limoncello, ca digestiv sau aperitiv, rece sau cu gheață, e pentru greci un simbol al ospitalității și companiei, mai ceva decît țuica la noi! 😉

χταπόδι – htapódi – caracatița

În restaurantul în care am mîncat în prima seară evenimentul nu a fost, totuși, caracatița (χταπόδι – htapódi) după care jinduisem îndelung, ci zbieretele [sic!] unei tinere animatoare daneze de la Apollo, cel mai mare operator de turism  danez și scandinav (parte a grupului german DER Touristik) care oferă pachete turistice pentru Grecia. 

De ce zbiera?

Eu eram întors cu spatele la întreaga scenă dar am văzut cîteva secvențe în care numita, cu un microfon în mînă și în fața unei hărți mari a insulei, se chinuia pare-se, să-i facă pe respectivii danezi să memoreze 😳 numele localităților prin care vor fi plimbați…

No, woman no yell!…

Cum, în ultima seară din „capitală”, am ales să mîncăm tot la restaurantul cu pricina (Maxim), am dat iarăși de animatoarea daneză și de un grup de turiști cu aceeași naționalitate. Nu mai avea hartă și m-am bucurat că n-o să mai aibă de ce să mai zbiere la microfon.

Aș! A fost și mai și!!

Închipuiți-vă cum noi, cei cu travel-TB, ne holbam unul la altul nevenindu-ne să credem că danezii străbătuseră toată Europa ca să vină să… joace BINGO în Kárpathos!!! 🤦🏻

Ce să zic? Să nu supraestimăm gradul de cultură al „occidentalilor” sau să nu subestimăm gradul de îndobitocire?

Singura ispravă culturală pe care am înfăptuit-o a fost să ajungem pe jos, la… 1,2 km distanță 😅, la ruinurile Târgoviștei de la Agia Fotini (Αγία Φωτεινή), unul din foarte rarele vestigii care au rămas din Kárpathos-ul vechi. 

Agia Fotini

Agia Fotini

Am zis vechi, nu străvechi, fiindcă e vorba de ruinele unei biserici creștine datînd de prin secolele V sau VI. 

Nu e mare lucru de văzut dar trecerea de la cultul zeităților Greciei antice la noua religie (creștinismul monoteist) este figurată pînă în ziua de azi în biserica greacă prin aceleași coloane impunătoare, din marmură albă, printre care apar și sfinții creștini și, firește crucea. Această continuitate e, pentru mine, mișcătoare și exemplul care e cel mai la îndemînă este biserica greacă din București, de la începutul bd. Pache Protopopescu. E deschisă rareori dar am fost odată înăuntru cu ocazia sărbătorii pascale și am fost impresionat.

Biserica greacă din București

La întoarcere am mai zăbovit pe un un șezlong pe plaja Limniatis dar nu ne-am dezechipat pentru plajă fiindcă ne lăsasem costumele de baie la hotel (era ziua de activități culturale, repet! 😀)

Limniatis Beach

Asta nu m-a împiedicat să urmăresc fîlfîitul unui sutien, atîrnat sub o umbrelă de stuf, pe aceeași plajă…

Cine știe cîte Annabel Lee coexistă în lume în același moment?… 🤔

                            Câte oare le vor sparge

                            Vânturile, valurile?