Undeva, o insulă… 2. POVEȘTILE GRECIEI

„De ce ați venit la drept?” ne-a întrebat în anul I, la primul seminar la filosofie, asistentul Culici. Și a continuat zeflemisitor „Vă place dreptatea?”

Nu mai știu ce au răspuns colegii mei din grupă dar cu toată zeflemeaua întrebarea mi s-a părut și pertinentă și pragmatică. De ce?, într-adevăr… 🤔

Nimic din viața de pînă atunci nu mă pregătise pentru un răspuns așa de… concret. La vremea aia credeam în talentul meu poetic [sic!], iar prezența mea la drept și nu la litere se datora unui raționament pe care acum l-aș putea denumi infatuare – nu doream, adică, să-mi strice „ăia” (profesorii de la litere) stilul ! (!)

În cea de-a treia seară în Diafáni, cînd să plecăm de la taverna „Rahati”, unde vorbisem toată seara cu patroana și cu un cuplu de retired din nordul Scoției de la masa vecină, ne-am pomenit apelați de la o altă masă de un domn zvelt, singuratic, cam de vîrsta noastră, care ne-a întrebat dacă a auzit bine că sîntem, într-adevăr, din România.

Marea și luna, de pe terasa tavernei Rahati

Am răspuns eu, destul de mirat, că da, de acolo venim și dacă-mi poate spune de unde mirarea asta. Și l-am întrebat și eu pe respectivul domn de unde e. Era ceh, venea de 50 (!!) de ani în Kárpathos și era pentru prima oară cînd vedea aici niște români. A continuat întrebîndu-ne, à la asistentul Culici odinioară, „de ce Kárpathos?” 

N-am avut pe loc un răspuns convingător, cel puțin așa cred, fiindcă am divagat detaliind ce alte părți din Grecia am mai văzut noi, etc. Dar nu asta fusese întrebarea!…

Acum însă mi s-a limpezit mintea și cunosc răspunsul adevărat!

Am venit în Kárpathos fiindcă sîntem călători, nu turiști.

E foarte simplu – vrem să cunoaștem și oamenii, nu numai locurile. Și în locurile mai puțin bătute șansa de a cunoaște oamenii „mai înlăuntrul” lor e mai mare. 

[Să povestesc și ce e cu numele de „Rahati” al restaurantului, cuvînt cu o conotație specială în română 💩. Am tradus din neogreacă – cu Google! – o explicație fascinantă:

În greaca modernă, „rahati” înseamnă odihnă, abținere de la muncă sau un loc confortabil. Cuvîntul provine din turcescul „rahat”, care înseamnă și confortabil sau odihnitor.]

Poveștile Greciei pe care voi încerca să le repovestesc eu „spre aducere aminte”, nu sînt neapărat ale noastre și nici Legendele Olimpului, ci ale oamenilor cu care am schimbat ceva mai mult de un salut Kaliméra sau un Γειά σου! [Iassu!]. Cam toate conversațiile încep cu o curiozitate firească: de unde sîntem? Cu alte cuvinte cum am ajuns să știm de locurile astea, ale lor?

Și ne lămurim rapid că avem tradiții comune, că ne-am bătut cu turcii (!) și noi și ei [doar că ei „au piloți militari foarte buni fiindcă sînt forțați și acum de turci să își apere teritoriul în fiecare zi” (!)], apoi conversația alunecă spre grijile cotidiene, prima fiind… imigrația!

Ei, grecii, sînt primii loviți de valurile de imigranți ilegali din toate zările, politica guvernului e prea permisivă, chiar prostească, toate astea din cauza Uniunii Europene care visează cai verzi pe pereți. (Era de așteptat să fie încă resentimentari față de politicile UE după episodul din 2012 cu datoria Greciei, dar criticile vin dintr-o zonă de bun simț, nu de iraționalitate sau furie.)

Îi potolim împărtășindu-le concluzia noastră – care,  vorba aia, „am călătorit atît de mult” 😀 – că asediul Europei este, din păcate, inevitabil… 🙄

Mihailis Balaskas, patronul hotelului Balaskas din Diafáni împreună cu tatăl său, Vassilis, s-a născut la New York! Ne împărtășește informația asta în timp ce ne transportă de la aeroport (în sudul insulei) înspre nordul extrem – Olympos și Diafáni. Se așteaptă probabil să explodăm de uimire doar că ne mirăm… moderat: citisem de acasă că populația din Diafáni, Olympos și, în general, din întreaga insulă Kárpathos, emigrase en masse în America prin anii ‘70… Tatăl lui, Vassilis, ajunsese să lucreze chiar pentru „un gangster adevărat” din NYC, nu ca pistolar, firește, ci colector de taxe. Mihailis a făcut (nu știm cînd și unde) și o facultate cu profil de management al afacerilor. S-a reîntors cu familia pe la 3-4 ani în Grecia (cînd se terminase „regimul coloneilor” mă gîndesc), apoi a plecat din nou în America, a lucrat ca șofer de taxi și a învățat multe și din meseria asta, apoi s-a întors definitiv, cu părinți cu tot, în insula strămoșească, și-a luat drept soție o „americancă” (tot grecoaică, firește), și încet, încet, au pus bazele afacerii turistice din Kárpathos: hotelul, barca de plimbat turiștii în jurul insulei… 

Mihailis

Așa cum mă așteptam, odată cu membrii familiei sale s-au întors din America și alți membri ai „clanului” Balaskos: chiar proprietara tavernei Rahati e neam cu ei… 😀

Pînă aici parcă seamănă cu multe alte povești de bejenie al românilor în occident. (Grecii putînd să circule liber dintotdeauna au profitat de emigrarea în America. Apoi avantajele Uniunii Europene i-au readus la matcă.)

Povestea merge însă mai departe. La Diafáni au rămas să vadă tot timpul anului de hotel(uri) și barcă doar „ăi bătrîni”. El, Mihailis, împreună cu nevasta „din America” și cu cei doi fii ai lor (de 17 și 13 ani), vine aici doar în timpul sezonului turistic. Familia locuiește la Atena. „Știi, zice, în primul rînd pentru școala băieților. Aici calitatea învățămîntului nu le-ar permite să aspire la prea multe.”

Eu zic că am atins un (prea) comun filon de conversație… Voi mai reveni asupra unora din detalii (imigrație, justiție) mai tîrziu. Deocamdată, la încheierea acestei postări, să spun că, după ce am urcat alaltăieri cu mașina hotelului la Olympos și ne-am întors cu o ocazie (un cuplu de italieni cuminți), azi plecăm împreună cu Mihailis, spre sud, la Pigadia, „capitala” insulei, cu singurul ferry disponibil duminica. Noi vom coborî la Pigadia, iar Mihailis își va continua drumul spre Pireu și de acolo la Atena, la familie. Sezonul s-a terminat!