Undeva, o insulă… 1. UNDE ?

Vara s-a scurs, s-a ascuns, mîine vom pleca spre un loc dorit de mult timp. De fapt „dorit” nu e locul ăsta în sine (insula Karpathos – Κάρπαθος – a doua ca mărime din arhipelagul grecesc al Dodecanezului – 324 km²), ci ideea de insulă pierdută undeva, pe marea cea mare…

Evident, chiar pierdută nu e ea din moment ce are și aeroport dar am ales-o fiindcă sperăm să nu ne mai lovim cu coatele de alți „intruși” în peisajul rural al Greciei insulare. Cică ar fi frumoasă (sigur, sigur, ”a hidden gem”, cum altfel?) dar nu FOARTE vizitată. Sper din suflet să fie așa fiindcă dorul de o cafea băută în tăcere la malul mării îl am de multă vreme. Nu vreau să bat la porți deschise: e de domeniul evidenței că „oamenii mărilor“ (grecii adică, nimeni nu s-a pus de acord de unde au venit) au dezvoltat și apetitul pentru filosofie tot holbîndu-se în tăcere la mare…

Că tot filozofînd așa au inventat tot felul de concepte pe care omenirea le-a adoptat en masse într-o primă etapă, e deja altă discuție.

Poate o voi deschide (discuția, zic) chiar zilele astea dar e cert că deschiderea față de lumea grecească am avut-o de mic, prima dată prin învățarea în joacă a alfabetului, apoi prin ocazia de a învăța în liceu primele noțiuni de limbă elenă ca materie opțională, pe lîngă latină. Evident că m-am poticnit în aorist și alte bizarerii gramaticale (cui îi pasă? Limbi moarte, limbi moarte…) însă șuvoiul de cuvinte grecești pe care limba mea, româna, le asimilase mi s-a părut copleșitor. Probabil că așa stau lucrurile și în alte limbi – cunoscînd greaca e mult mai ușor să descifrezi sensurile unor cuvinte, neologisme dar nu numai…

(Am prin bibliotecă și un exemplar dintr-un manual de greacă veche care se predă în anii ăștia, post-pandemici. Doar că, nemaiexistînd secția clasică la liceu, greaca veche se predă acum doar la licee teologice ca material ajutător pentru studiul Bibliei. E bine și așa doar că… e altceva.)

Apoi, mult mai tîrziu, s-a ivit gîndul că ne-am putea reuni, prietenii de odinioară, în jurul unor discuții, „la o cafea“, unde altundeva decît într-un loc, o căsuță, pe malul blîndei Mediterane grecești? Dar asta… mai încolo, „la pensie“!

A venit și momentul cu pricina, doar prietenii nu se arată… Deh, îi scuz: au emigrat în America, nu stau la doi pași de Grecia și de greci ca mine. Așa că… de mîine ne vom bea cafeaua în doi, partenera mea de viață și de travel-teambuilding neobosit.

Ce concluzii vom trage? Voi încerca să povestesc.