Splendida deziluzie

Nu poți fi mulțumit că ai un lucru, decît dacă ai cui să-l împărtășești. (Seneca – Scrisori către Luciliu 6.4)

Încerc să-mi amintesc cum am ales Etapa Gauguin a acestei călătorii. Sigur, un prim element ar fi acela că n-am mai fost în Polinezia franceză. Însă n-am fost în multe locuri și în și mai multe nici nu vom ajunge să mergem (într-unele în mod voit, ca de exemplu, India, pe care amîndoi o asociem cu lipsă de igienă și căldură extremă în general, suficient ca să nu dorim să ajungem acolo). Altul ar fi… Gauguin 😀 dar, evident e o glumă! Dacă e vorba de națiuni insulare din Pacificul de Sud mai degrabă aș fi ales Tonga, o națiune cu rugby dezvoltat, se vorbește engleza…

Cred însă că am ales Tahiti – mă rog, prin extensie Polinezia franceză – fiindcă planul inițial, dinaintea Pandemiei, cuprindea și un zbor spre Insula Paștelui (exista atunci un zbor pe săptămînă între Tahiti și Insula Paștelui de unde puteam ajunge la Santiago, iar de la Santiago la Manaus, în inima Amazonului brazilian. (Azi e totul limpede, ehei, pentru mintea noastră, dragii mei! striga profesorul Știe-Tot în „Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi” 😀)

Cum planul inițial a eșuat din cauza pandemiei (cred că am mai explicat asta pe la începutul acestui travel blog) am prelungit Etapa Gauguin și în loc de Manaus necunoscutul ne-am ales cu… San Francisco binecunoscutul 😆 😆

Ne aflăm acum în Bora Bora și titlul acestei postări are legătură în cea mai mare parte cu această insulă, perla Polineziei, cea mai frumoasă insulă din Polinezia franceză, etc. Oferta incitantă și rezonabilă comercial a companiei Air Tahiti este că poți alege un pachet de trei sau mai multe zboruri spre multele insule polineziene pe parcursul sejurului tău și te va costa mai ieftin decît dacă ai alege un zbor dus-întors spre o destinație. Și-atunci, cu creionul în mînă, începi să schițezi trasee și să nu-mi spuneți că Bora Bora, de care se vorbește atît, ar putea fi lăsată de-o parte. 🤷🏻‍♂️

Ce vedeți în fotografia de mai sus este ce am ales eu, DLM, respectiv Oa Oa Lodge din Bora Bora (în „rezervația” căreia mă aflu și acum, cînd scriu), iar alegerea a fost influențată și de fotografia cu piscină infinita spre ocean (reală, cum se vede) și de preț (evident, oricum cel mai mare tarif pe noapte pe care l-am plătit în „tura” asta) dar mai ales de posibilitatea de a închiria o cameră cu balcon chiar deasupra Pacificului, la asta visasem…

Doar că n-a ieșit așa… 😢 În ziua în care a venit să fac și momentul rezervării acelui tip de bungalow… nu mai era disponibil pe niciun site de rezervare! Am mai așteptat o zi, două, tot n-am găsit și atunci, amărît, a trebuit să mă mulțumesc cu un Deluxe Bungalow with Garden View în aceeași locație. Asta a schimbat tot.

În loc să stăm într-un bungalow din care să privim continuu… valurile, valurile… a trebuit să ne mulțumim cu unul ca cel de mai sus. Cu o priveliște jalnică de grădină. N-ar fi schimbat nimic din tabieturile noastre (micul dejun, cititul la umbra binefăcătoare) dar toate s-ar fi desfășurat pe fundalul imensității de apă de sub, literalmente, ochii noștri…

Nu voi încerca să extrapolez experiența asta ca să arunc anatema asupra bietei insule. (Faptul că am făcut-o „biată” pe Bora Bora cea titrată deja mă înveselește 😀) Doar că stînd în bungalow-ul „de lux” (aiurea!) cu “garden view” am avut mai mult timp să fac inventarul experienței Bora Bora. Și inevitabil a ieșit cu minus. Altfel… priveam marea, citeam, iar priveam… cine mai avea timp de clevetit?

Să o iau pas cu pas. Ajungi pe aeroport care e așezat pe o limbă de pămînt necontiguu [maamă, ce cuvînt am găsit!] cu insula propriu zisă. Practic pe un atol.

De aici călătorii sînt luați cu bagaje cu tot cu un taxi maritim cu care mergi vreo 20 de minute pînă în portul din insula Vaitape.

Acolo ești așteptat, preluat și dus la ce ți-ai rezervat de acasă. M-am tot uitat pe drum, cu grjă să nu-mi cadă vreo plombă (de uimire). Nicio grijă. Cu mașina hotelului drumul a fost relativ scurt. Iată ce comandasem

Rău nu era. La prima vedere. La a doua strigare începeai să vezi că unele lucruri sînt pur și simplu stupid aranjate, parcă puse cu furca, fără logică: cuierele pentru prosoape erau așezate pe același perete cu dușul, luminile deasupra chiuvetei din holul dintre baie și toaletă erau fixate în tavan dar obturate de un dulap inutil care atîrna deasupra ta, etc., etc.
Dar dacă am fi avut camera visată? S-ar fi estompat toate aceste detalii, sînt sigur…

Toată „etapa Gauguin”, în ciuda alegerii a trei insule în opt zile cu zborurile (scurte) adiacente, fusese gîndită de acasă ca una de relaxare: plajă, mare, căldură… Ce poate fi rău?

Plaja „la tot pasul” nu exista. Ca să ajungi la una trebuia să te deplasezi. Cu ce?

Marea, da, te înconjura, dar o puteai simți doar în conexiune cu plaja…

Căldura, da, o doreai acasă, în București, iarna, dar la fața locului îți aduceai aminte că ești la tropice: era o căldură umedă. Uneori extrem de puternică.

Ne-am asumat alegerea și am pornit să ne aprovizionăm de la un supermarché aflat la 1,2 km distanță. Mergeai pe șosea. Circulația era intensă. Te fereai. Căldura te topea, transpirai… După ce luai sticlele de apă minerală trebuia să le duci înapoi. Tot cald, dar acum mai greu pentru dvs.!

[- De ce n-ați mai închiriat o mașină?

– Ca să ce? Să car apa de colo colo? Mai de folos ar fi fost o motoretă dar nu știam să mergem cu ea chiar dacă am fi găsit-o. Și-apoi, în Bora Bora, nu închiriezi ieftin, ca de la dl. Tinau, ci de la Avis sau Hertz…]

Ei, asta era afară. E clar că nu avea rost să încerci să descoperi cine știe ce colț de insulă, lagune, etc. Era pur și simplu cald. Așa că…

Restaurantele erau mai aproape, din fericire, decît supermarché-ul, mîncarea era decentă (la prețuri nu mă mai refer: 82% se importă, cunoașteți…) După două zile în care masa principală a fost seara (nu-mi place asta), azi am fost la dejun la St. James, un restaurant fitzos unde însă, din fericire, se mînca bine.

Cam asta a fost Bora Bora pentru noi. O deziluzie. Splendidă, e drept. Să ia fiecare ce crede din istorisirea asta adevărată. Nu facem „recomandări”. Atîta doar: a doua oară aș merge aici doar invitat de o vedetă internațională. Cu mașină și șofer. Și neapărat cu bungalow pe apă.