Queenstown – în weekend

…mă gîndeam ieri seară că orașul pe care doream să-l folosim doar ca bază de plecare spre Te Anau – Milford Sound și, respectiv spre următoarele destinații din Noua Zeelandă (de Queenstown vorbesc, să nu mă pierd în divagații!) și-a luat revanșa: cu 5 nopți petrecute neîntrerupt aici, a depășit și Auckland! Sînt multe motive pentru care neozeelandezii plescăie de plăcere cînd le spui că mergi și în Queenstown: așezarea spectaculoasă în jurul meandrelor lacului Wakatipu (bate cu mult alte localități la care v-ați putea gîndi) și tinerețea etalată aproape ostentativ cu trimitere la sporturile extreme, Bungee jumping sau paragliding fiind doar două dintre ele…

Nu m-aș fi gîndit să fac paragliding, trebuie să posezi o tehnică minimă ca să te folosești de curenții ascensionali, dar bungee jumping îmi imaginam că aș fi putut face. Am rămas cu imaginația fiindcă deși ne aflăm în… teambuilding, sînt lucruri asupra cărora partenera își exercită dreptul de veto. Ăsta era unul.

Lucrul minunat era, culmea!, lipsa oricărui program pentru weekend: doar să mergem agale să vedem despre ce e vorba în orașul tinereții… agresive. Queenstown are o așezare extrem de colinară, urci și cobori (avîntat chiar!) la tot pasul. Ne mutasem acum și mai aproape de centru și cînd plecam așa, în plimbarea vieții de la reședința din 7 Melbourne Street, aproape că încercam un sentiment de vinovăție întîlnind backpackeri tineri sau sportivi vîrstnici care roiau în toate direcțiile: păi noi ce căutam în orașul ăla? Doar să mîncăm??

Orașul reducea prozaic momentele de relaxare în țara de la antipozi: văzusei de pe șosea, în natură, celebrele vaci de carne neozeelandeze?

Wakatipu te atrage, orice ai face, pe malurile sale, iar acolo, pe lîngă puzderia de restaurante și magazine cu suveniruri, se mai aflau și monumente specifice

Pasărea Moa, săraca, a dispărut de vreo 200 de ani din Noua Zeelandă. Era cea mai mare pasăre din lume, cu cele aproape 250 kg ale sale, cu înălțimea de aproape 3 m, Dinornis Giganteus (fiindcă așa o cheamă oficial) a avut soarta dropiei străbune (deși străbuna cică n-ar fi dispărut de tot: vorba e – a mîncat cineva dropie? Nu ?? E limpede că a dispărut!) Ei și, după asta am trecut pe lîngă un tip care cînta la chitară acompaniat de un cîine mare și mițos care urla a jale destul de frecvent (în asta consta acompaniamentul). Nouă ni s-a făcut milă, chiar m-am gîndit că în locul cîinelui mi-aș fi pierdut rapid vocea 🙄

Am trecut pe lîngă promenada din centrul Queenstown și pe lîngă una din plajele lacului; nu era foarte cald dar nici rece, unele stăteau la plajă…

…apoi s-a întîmplat un eveniment neașteptat și neplăcut: m-a mușcat o albină!!! Ne trăsesem într-un cul de sac la o locandă mexicană (TACO MEDIC) să bem o bere cu niște nachos cu guacamole, etc. A apărut o albină insistentă, atrasă de gustarea noastră.

Cum răbdarea nu e punctul meu forte, m-am gîndit să-i dau o lecție albinei și s-o extermin. În oglindă, albina s-o fi gîndit și ea că nu pot fi așa de hain dar, prevăzătoare, și- a scos acul. Amîndoi ne-am ținut promisiunea: eu am pocnit-o, albina m-a înțepat! „Ești incredibil de… “ mi-a spus Rodica supărată, folosind un cuvînt de ocară și scoțînd din geantă un antihistaminic. Mda, nu știu ce să zic: să nu mai avem noi, oamenii, dreptul la autoapărare? 🤔

Am trecut apoi pe lîngă parohia anglicană de Wakatipu, biserica Saint Peters, și am notat frumoasa versiune maori a unei binecuvîntări:

Te atawhai o tatou Ariki
o Ihu Karaiti
Me te aroha o te Atua
me te whiwhinga tahitanga
ki te Wairua Tapu
a ake ake
Amine

Prin harul Domnului nostru / Iisus Christos / iubirea de Dumnezeu / și însoțirea cu Duhul Sfînt / să fie cu tine întotdeauna / Amin

Ostoindu-mi astfel spiritual durerea degetului de călău, am ajuns acasă, am mai citit, seara de sîmbătă a venit, am arborat pe malul lui Wakatipu un zîmbet de sfînt care suferă în tăcere

Am ajuns seara la restaurantul BLUE KANU și ne-am ospătat cu anticipație în stilul tradițiilor Oceaniei (adică pește, fructe de mare, lemongrass, lapte de cocos și tăiței subțiri de orez). A doua zi dimineață vremea părea să fie mai rece și mai înnorată dar s-a făcut frumos pînă la urmă și am urmat sfatul Rodicăi care citise că ar fi interesant să vizităm fostul orășel minier Arrowstown de lîngă Queenstown. Acesta decăzuse după terminarea goanei aurului dar fusese reînviat de duhul turismului. Am plătit foarte puțin pe biletele de autobuz, am ajuns, am văzut, ne-a plăcut!

Am încheiat seara de duminică, ultima din cele petrecute la Queenstown, cu o masă excelentă la Captain’s unde norocul ne-ajutat să găsim o masă afară, la stradă, temperatura fiind de vară la ei, de primăvară la noi.

În fine, merita să încheiem seara un pic mai festiv fiindcă încheiam și șederea în sudul Insulei de Sud în Aotearoa… Ne-am dus să privim seara luminile orașului oglindite în lacul Wakatipu.

Închei aceste rînduri în Wellington, unde am ajuns azi cu un zbor de la Queenstown. De ce am ajuns la Wellington și nu la Napier, cum era planul inițial și biletele de avion?

Asta e o altă poveste…