Povestea unui (ruc)sac

…demuult, demuult, cînd se potcovea puricele cu optzeci de ocale de fier și tot zicea că-i prea ușor (să fi fost, cred prin 1999), am primit în dar de la o prietenă stabilită în nordul Americii un sac. Mai exact un rucsac. „Ia-l tu, Dorin, mi-a spus, că, uite, poți să-ți pui și laptop-ul în el, e bine protejat, are multe buzunare, e foarte util”, a încheiat ea. S-a dovedit că rucsacul cu pricina (marca TEK Systems) era/fusese al unuia din băieții ei. M-am împotrivit: păi cum să decidă mama în numele fiului?? 🤔

Cum, necum, m-a convins. Am primit darul și de atunci pînă în zilele noastre rucsacul TEK Systems nu a încetat să mă însoțească în toate locurile unde l-am luat cu mine. (Și n-au fost puține…) Dar…

…așa cum se spune despre cărți habent sua fata libelli, așa și cu rucsacul de care scriu aici. Într-unul din cele 17-18 zboruri din acest tur… a cedat. Era mai întîi o mică tăietură, apoi s-a mărit și mi-a dat prin minte că dacă tot ajungem din nou în America să-l schimb cu unul mai trainic și mai frumos, ca în cîntecul acela copilăresc cu „Podul de piatră”.

Mă durea sufletul fiindcă nu era vorba doar de atașamentul emoțional față de – la urma, urmei doar un rucsac – ci și de faptul că respectivul TEK Systems avea o compartimentare foarte utilă (inclusiv un buzunar secret!!), dar ce zic eu „utilă”? Perfectă!

Se știe însă că perfecțiunea e greu de atins, ba chiar e ceva către care tindem în mod asimptotic. În sinea mea eram convins că nu voi găsi în San Francisco (altminteri foarte potrivit pentru căutat asemenea obiecte) ceva asemănător. M-am uitat „țintit” pe Internet după rucsacuri marca TEK Sys… Da, am găsit! Se vindeau la… licitație (?!) ca… obiecte de colecție!!! 😂😂😂

Finalul acestei istorisiri adevărate este unul neașteptat. Pînă la final însă trebuie să știți că atît prietena noastră cît și Rodica au dorit cu tot dinadinsul să mă facă… fericit 😔 și am colindat împreună kilometri prin tot felul de magazine cu backpacks (rucsacuri) pentru orice ocazie. (Am terminat cu Macy’s: acolo un rucsăcel oarecum apropiat, o marcă apreciată, chipurile, de publicul țintă, costa $550.) După ce s-au convins și ele că s-au schimbat vremurile (e curios cum nu ne dăm seama mai repede de această realitate… 🤔) am încheiat căutarea și ne-am simțit cu toții (mult) mai bine!

Într-un fel nu îmi părea rău. Tîrîș-grăpiș, aveam să-mi păstrez „comoara” și poate că acasă, în România, dacă voi ajunge cu el (chiar și așa hărtănit) se va găsi cineva (cine? 🙄) care să fie atît de dibaci și să-l repare… Ne apropiam de hotelul nostru după ce fusesem la micul dejun, companioanele mele discutau de una, de alta, eu făceam (ca de obicei) tot felul de instantanee pe stradă, cînd… mi-au căzut ochii peste această firmă

Asta era! Găsisem soluția! (Sau cel puțin speram din tot sufletul.) Să intru și să întreb dacă, în loc de o cămașă, cusătoreasa s-ar fi angajat să repare un… rucsac! Am intrat. Înăuntru se afla – cred că nici nu mai e nevoie să spun – o chinezoaică. Prima ei reacție a fost de negare. Nu, nu putea să repare așa ceva… Eram cumva pregătit pentru acest refuz… preliminar. Scoși din rutina lor oamenii reacționează asemănător, nu vor să-și bată capul. Probabil însă că ceva din figura mea a părut atît de jalnic încît chinezoaica s-a uitat la rucsac cu atenție și mi-a zis că doar dacă aș fi de acord să-i scoată un semn, marca (de plastic) a TEK Systems, care o împiedica să coasă tăietura, ar putea încerca. M-ar costa… $10. Sigur că eram de acord!!! A rămas să-l iau azi dimineață la ora 7:30 (!) L-am ridicat la ora 8:15 și arăta impecabil.

Dacă stau să mă gîndesc, o chinezoaică din Queenstown ne-a salvat excursia spe Milford Sound, alta, din San Francisco, mi-a salvat rucsacul. Nu cred pînă într-atît în coincidențe: chinezii ăștia vin tare din urmă făcînd un lucru pe care restul omenirii îl pierde accelerat: muncesc.