EURO-PA! 6. Început de vară. [La Berg bei Neumarkt in der  Oberpfalz]

De fapt tot itinerariul european s-a învîrtit în jurul datei la care urma să fie fixat botezul lui Lory. Și odată ce s-a decis că va fi chiar începutul calendaristic al verii am început să sortăm plecări, cazări, etc.

Cele mai multe trenuri de tip InterCity (IC) ale Deutsche Bahn au și „etaj”. Așa erau și vagoanele noastre și, evident, acolo ne-am înființat. DB nu mai are de multă vreme un renume bun: din cauza că trenurile sale întîrzie… Altfel trenurile germane sînt bine întreținute, comode în general, doar că transportul pe calea ferată a prins „boli românești”: terasamente prost întreținute, lipsă de personal calificat…

Pînă la urmă tot a întîrziat la destinație, nu mult însă dar suficient ca să-mi permită să beau o Apfelschorle de la  bufetul gării. Rece! Afară se făcuse într-adevăr cald, așa cum e și cuviincios în prag de vară… 

Și, în sfîrșit, a apărut Lory însoțită, firește, de părinții ei!

Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Oma Rodica și-a pus imediat o mască medicinală pe figură – pasămite să nu transmită vreun păcătos de virus copilei! Aveam și eu mască (neagră, ca de obicei, fin’că negrul te face slim 🤣) dar mi-am zis să nu o sperii „din prima” așa că doar am privit-o, n-am luat-o în brațe dar i-am atins ușor mînuța incredibil de fină… Și uite-așa a operat transferul de energie de la Opa la nepoată!

…poate acest boost de energie a făcut-o să plîngă încetișor de emoție sau poate că – mult mai probabil – era ora mesei (asta se întîmplă însă cam tot timpul, am învățat) așa că, emoționată, fericita mamă a cerut oprirea vehiculului în plin cîmp și a început să alăpteze copila în timp ce țopăia ușurel și îi cînta un cîntecel (mama, adică 😜). Am fost asigurați că „Lorica” e un copil bun, lucru de care nu mă îndoisem vreodată, și că n-a mai făcut niciodată așa… Mă mărginesc să mormăi un initium est in omnibus rebus neangajant. Ajungem la AirBnb-ul nostru, ne descărcăm bagajele și rămînem acolo promițînd că ne vom revedea în cîteva ore.

Apare și Andrea, gazda noastră, volubilă, ținînd în brațe o coșcogea tuba. O tubă. Instrumentul. Apartamentul nostru e o mansardă transformată elegant. Și mare… cît amprenta casei!  😀 Așa da!

(Primesc, cu modestie, felicitările partenerei pentru alegerea făcută ☺️.) Sînt două dormitoare, o baie și un continuum cît o sală de sport care alcătuiește living-ul și bucătăria. Totul în lemn, frumos rindeluit.

Plusul (un plus uriaș!) îl constituie un balcon spre curtea din spate care dă spre un brad înalt, falnic, iar pe balustrada balconului se cațără frunze de viță. Dacă mai adaug că e tot timpul liniște și se aud fără întrerupere triluri de păsărele cred că tabloul e complet. Idilic.

Comuna Berg are cam 8000 de locuitori și din avion arată cam așa

Am străbătut cu piciorul, agale, o părticică din ea și pot să spun cu absolută certitudine două lucruri: casele arată superb, iar pe străzi nu e nici țipenie! (Singura dată cînd am întîlnit o pereche pe stradă, ăia s-au speriat și ne-au salutat! Mă întreb dacă le-a trecut șocul… 🤣)

O aproximare geografică utilă ar suna cam așa: Berg e la 30 de km de Nürnberg și la 70 km de Regensburg (alt oraș în care am stat prin anul 2000 și care ne-a plăcut foarte mult). De ce se opresc însă din ce în ce mai mulți turiști să se cazeze aici cîte o noapte, două în drumul spre sud (Italia, Croația)? Fiindcă sînt prețuri mai bune și spații de cazare mai ample („ca la țară”, deh) decît în orașe. Și poți găsi și cafenele bune, măcelării-mezelării impecabile și o tihnă care te învăluie.

Am fost la botezul lui Lory (desfășurat în biserica parohială romano-catolică din Stöckelsberg în apropiere) și m-am bucurat să văd nelipsită fanfară germană în acțiune!

Îmi sînt foarte dragi fanfarele germane, le-am întîlnit la Frankenmuth, în Michigan sau la Christchurch, în Noua Zeelandă și veselia pe care o răspîndesc alămurile aliniate ale acestor amatori care cred în misiunea lor este impresionantă!

Biserica din Stöckelsberg era relativ mare, cu puține decorațiuni (semănînd mai mult cu una protestantă) dar imnurile care se intercalau în timpul serviciului religios erau alerte și potrivite mesajului (Cui ne putem adresa în vremuri de răstriște?)

Pentru Lory părinții aleseseră o variantă a emoționantului Hallelujah de Leonard Cohen, cu rezultatul că, de emoție, plîngeau chiar ei 🤦🏻‍♂️

Iară Lory ce-mi făcea? 

Tot mereu să sugă vrea

Și gurița nu-i tăcea.

Așa că preotul paroh ce era să facă? A marcat o premieră: a botezat copila în timp ce aceasta sugea!

(Dar dacă ne-am fi aflat în paradigma ortodoxă? Copilul, ca să nu plîngă în timp ce era botezat și în apă cufundat, ar fi trebuit alăptat. Consecința logică e că și mama degrabă ar fi fost îmbăiată și cred că situația ar fi devenit complicată…)

Masa de botez s-a desfășurat în Neumarkt, principalul oraș din zonă, la Berghotel Sammüller. Ne-am nimerit acolo tocmai cînd se desfășura o reuniunea a mîndrilor posesori de vintage Mercedes cars (cam anii ‘50-‘60, cred, dar nu mă pricep), mulți veniți din alte țări (Elveția, UK).

Lory a fost cumințică în timpul mesei festive de după botez, înfruptîndu-se cu mîncarea potrivită unui copil de 4 luni… Eu am mîncat păstrăv cu sparanghel suveranist și m-am declarat mulțumit. (Și tort, și tort, desigur, am primit felia pe care scria Maria!)

A doua zi dimineață am primit la reședința noastră din Wittelsbacherstr. vizita lui Lory și a părinților săi. A fost foarte plăcut să stăm la o tacla (Lory included) și să punem la cale… viitorul!

Ceva bun iese întotdeauna din aceste discuții calme.

Apoi, pe seară, am păpat în doi la restaurantul Knör am Platzl(după ce, cu două zile înainte avusesem un lunch-dinner la Goldener Hirsch (da, chiar „Cerbul de Aur”!).

La restaurantul din piețișoară („am Platzl”) am ales așa numitul – și prin partea locului – Mixed Grill. A fost bun dar porția era prea mare, am vrut să-i dau un mușchi fraged de vită și partenerei care însă se declarase fericită cu cei 3 Berger Rostbratwürste (mit Kraut) – cîrnați prăjiți din Berger și salată de varză (caldă! – brrr!) pe care îi negociase cu o chelneriță cam transgender și cu vocea Amandei Lear…

Azi, pe seară, e plecarea la Bordeaux (via Amsterdam). Mai întîi însă ne vom lua rămas bun de la Lory în cadrul festiv asigurat de cafeneaua-patiseria Feihl.

Și… gata! După un dejun în Nürnberg, în drum spre aeroport, Etapa Germania se sfîrșește. Începe cea franțuzească…