2 comments

EURO-PA! 11. La Belle France, les misérables Français

Ziua plecării din Bordeaux a decurs inițial mult mai bine decît ne-am închipuit fiindcă la ora (10) la care ar fi trebuit să eliberăm „studioul” cineva a bătut ușor în ușă. Am răspuns imediat – oricum aveam bagajele făcute și eram gata de plecare. Era femeia de serviciu, o doamnă care s-a dovedit foarte cumsecade și care ne-a rezolvat spinoasa problemă a depozitării bagajelor pînă la ora plecării. „Uite acolo, un pic mai sus, unde se opresc scările. Nu urcă nimeni acolo.” Aveam doar cuvîntul ei dar încrederea se transmite și prin contact vizual… (Ce contrast cu Laëtitia „de la Agenție” care ne sugerase un birou de depozitare a bagajelor de pe o stradă alăturată doar că… biroul – am verificat, am întrebat – exista doar în imaginația ei! O adevărată catastrofă Laëtitia asta!)

Am coborît alene (nici nu se putea altfel!) treptele imobilului din Cours de Tournon avînd în minte ca obiectiv principal să ne bucurăm de vremea frumoasă de afară, să mai vedem orașul „la pas” și – normal – să luăm un ultim petit déjeuner français… 

Primul lucru pe care l-am făcut însă a fost să cumpărăm niște timbre de la Banque Postale care era aproape de noi, pe Allées de Tourny. După 5 minute de mers am ajuns la perfecta cafenea în stil spaniol Pata Negra, Bellota & Cie de lîngă o galerie comercială botezată Galerie des Grandes Hommes. De ce era perfectă? Fiindcă avea tapas cu produse basce și spaniole „de la mama lor”: ce credeți că este Pata Negra altceva decît o varietate de porc iberic?

Și pîinea delicioasă, și cafeaua superlativă… Da, la d’astea se pricep, chapeau!

Ne-am lăsat duși apoi de inspirație spre Place Pey Berland unde se află o catedrală maiestuoasă a Bordeaux-ului – St André. Am aflat că e construită în secolul XI, am privit-o pe dinafară dar…

…nu și pe dinăuntru – se închisese pentru siestă! Bag seama că francezii ăștia, clerici sau profani, au bine întipărit în ADN să mănînce bine, puțin și niciodată după-amiaza!

Ne-am întors încet spre casă să ne luăm bagajele, nu aveam vreo grabă și m-am oprit în scuarul de lîngă Banca Poștei să scriu cele două vederi dacă tot cumpărasem timbre.

Și-am plecat cu tramvaiul spre aeroport, am ajuns cu bine, nu era deloc aglomerat și ne-am îndreptat spre zona de control de securitate. Și aici…

…da, aici, la plecare, s-a născut titlul amar al acestei postări: Franța e frumoasă, francezii sînt mizerabili 😡

Am făcut greșeala să nu fim atenți ce tip de bagaj ne-am cumpărat. Pentru zborul cu Iberia spre Madrid (Bordeaux-Porto l-am făcut cu escală la Madrid) aveam, din nefericire, doar bagaj de cabină. Asta înseamnă, între altele, că, dacă n-au ce face (și nu prea aveau ce face în după-amiaza aia de sîmbătă) „securiștii de bagaje“ își bagă nasul cu gravitate în bagajele tale decretînd „asta da, asta nu“…

E adevărat, regulile cu ce poți și ce nu poți să duci în bagajul de mînă s-au mai schimbat. La Amsterdam în drum spre Bordeaux, am trecut însă bine mersi cu bagajele noastre prin furcile caudine. La Bordeaux… li s-a pus pata (negra, cred)!

Tipa tînără, super rimelată, planturoasă și… de serviciu pe banda noastră, a început să ne scoată din bagaje felurite lucruri. Pe unele le-a pus deoparte în semn de ASTA NU!

Ce m-a enervat a fost însă felul în care s-a „dezangajat“ la sfîrșit, dovedind a mia oară că țopîrlănia nu se oprește la hotarele Daciei Felix, ci hălăduiește și prin Brazilia, SUA și, cum se va vedea, și în Franța…

Am trimis pe adresa Brigăzii de securitate a aeroportului Mérignac următoarea reclamație:

D-na ofițer (care nu s-a identificat) de la controlul de securitate de la aeroport pe 7 iunie 2025, ora locală în jurul orei 15:30, a păstrat:

– crema de față a soției mele (era un borcan mare, dar o cantitate mică, nesemnificativă, așa cum am arătat)

– un gel de duș cumpărat din Germania și transportat în Franța cu zboruri KLM (nicio problemă acolo, interzis în Bordeaux!)

– resturi de spumă de ras

– un borcan mic cu muștar Dijon (!)

Cea mai enervantă și cu adevărat nepotrivită atitudine a d-nei ofițer a fost că, în timpul controlului, a scos din rucsacul meu o carte, împreună cu alte cîteva obiecte, și a „uitat“ să pună cartea la loc.

Cînd am întrebat-o de ce nu a pus cartea la loc, a răspuns sfidător „pentru că nu mi-ați spus vă rog“ (!!)

Aceasta este o atitudine „deasupra legii“ din partea unui membru al personalului autorizat, responsabil cu controlul de securitate, CARE NU POATE ȘI NU AR TREBUI SĂ FIE TOLERATĂ!

Aștept un răspuns care să clarifice aspectele menționate mai sus, care ridică o umbră de îndoială nemeritată asupra celor aflați la conducere.

…înțelegeți însă că – și la peste o săptămînă de la incident – m-aș fi simțit mult mai bine dacă i-aș fi altoit o vargă, două, complet incorect politic, duduii în cauză…

Zborul IBERIA Bordeaux – Madrid, scurt, de altfel, a decurs fără probleme doar că, desi utilizatori oarecum frecvenți ai aeroportului Barajas din Madrid a fost prima oară cînd am aterizat pe terminalul IV… Și a trebuit să alergăm pînă… ne-am oprit (!) ; tabelele de afișaj erau confuze, am consultat un funcționar care dormita lîngă un display IBERIA, ne-a dat o jumătate de informație bună (să ieșim din terminalul IV, să luăm autobuzul și să ne îndreptăm spre terminalul III) și o altă jumătate proastă (nu la terminalul III trebuia să mergem, ci la II, dar, în fine ne-am orientat – român zice, isteț zice!) și am „prins“ și zborul Ryanair Madrid-Porto…

Restul, după ce am aterizat, a fost un fleac: am luat metroul de la aeroportul din Porto, am coborît în punctul central al orașului, stația TRINDADE, lîngă care – în cunoștință de cauză – rezervasem cazarea, am traversat strada și în două minute am fost la nr. 63 de pe str. Camões!

Apartamentul era chiar elegant, aveam și un balcon cu măsuță și două scaune umbrit în timpul zilei de un copac care creștea mai sus de etajul VI la care ne aflam, ne-am bucurat că aveam o nouă bază de plecare!

Doar că răcisem…