Citîndu-l (tot) pe Seneca…

Gîndirea noastră răzbește prin fortificațiile cerului și nu este mulțumită să știe ce i se arată.

Pătrunzătoarea minte omenească voiește să privească și dincolo de lume, să-i înțeleagă ținta, originea și către ce sfîrșit se îndreaptă universul atît de rapid.

Am înțeles că Seneca ne este contemporan, nu mă mir că prevestește un sfîrșit rapid al universului, dar nu reușesc să conciliez ceea ce am citat mai sus cu un alt gînd exprimat de filozoful stoic.

Moartea înseamnă a nu fi. Știu deja cum este: după mine va fi ce a fost înaintea mea.

Tocmai într-asta greșim: privim moartea dinaintea noastră, numai că mare parte din ea este deja în spatele nostru.

Ba chiar mi se pare că aici trebuie să se afle citatele din Seneca, în aceste însemnări de călătorie în care urmăm un traseu lung! Ce vrem să descoperim? Evident, dorim să ne descoperim pe noi. În ceilalți oameni „diferiți” pe care îi întîlnim. Poate vă amintiți faimosul aforism al lui Lucan:

Homo sum, humani nihil a me alienum puto. (Sînt om, nimic din ce e omenesc nu mi-e străin.)

Ei bine, Seneca a fost nepotul lui Lucan!

***

…și terminînd lectura de dimineață ia să ieșim noi în Auckland… 😀