2026 – vara. 05. Și a fost Maribor

Cum eu nu mai fusesem în Slovenia pînă acum (partenera mea făcuse… teambuilding profesional acolo cu mai mult de 15 ani în urmă) eram curios să văd cu ce se mîndreau slovenii în afară de peisaje naturale minunate. Știam că e o țară mică și… scumpă. 🤔

Am abandonat rapid ideea de a vedea Ljubljana fiindcă mai în drumul nostru spre Bosnia se afla Maribor, al doilea oraș ca mărime din Slovenia, situat în frumoasa regiune Styria (sincer să fiu aveam senzația că Styria e în Austria… dar nu e prima dată cînd desele „regrupări” ale Imperiului Austro-Ungar te  zăpăcesc). 

Am coborît în gara din Maribor, (construită, mă informasem, în 1954 în stilul „funcționalismului sloven tîrziu” 🤔 de către arhitecții Milan Černigoj și Dušan Černič), din trenul sloven IR 573 de tip Pendolin. (Plecasem din Viena cu un InterCity, schimbasem la Graz ca să luăm trenul regional, de navetiști, spre Maribor.)

Trenul era foarte curat și destul de gol – navetiștii au orele lor de navetă și, din fericire, nu coincideau cu ale noastre. 😜

N-am reușit să vedem interiorul gării fiindcă se renova dar în fața gării ne aștepta o locomotivă mică și drăgălașă! 😃

Orașul vechi este suficient de compact pentru a te plimba agale prin el fără să ai sentimentul că îți poate scăpa un detaliu important. De la gară am făcut pe jos cam 10 minute pînă la hotel, unul destul de asemănător cu Ibis-ul vienez pe care îl părăsisem dimineața.

B&B Hotel Maribor face parte din lanțul B&B Hotels de tip economy pe care l-am descoperit la Madrid acum cîțiva ani și ne-a plăcut mult. Franciza slovenă e la fel de modernă, minimalistă și curată doar că… lipsește atenția detaliului „madrilen”. Altfel a fost, din punctul nostru de vedere, perfect “for a two night stay”.

Ajungînd pe la prînz în orașul vechi, a început să ne cuprindă foamea; am rătăcit doar puțin pentru a găsi un loc unde să luăm „temperatura” specificului local, diferit de mîncarea din Viena pe care o… ingerasem (!) în ultimele două zile.

Am ales un local situat pe o străduță perpendiculară pe strada centrală, unul „etnic”, Baščaršija. Ei, restaurantul era el plin cu turiști (majoritatea austrieci și germani – evident noi eram singurii români 😃) „papa” arăta ea bine în pozele colorate din meniu dar… 

…dar avem exigențe și avem și termen permanent de comparație fiindcă binevoim să locuim de decenii lîngă Piața Obor din metropola europeană București! 🙃

Să explorăm împreună meniul care arăta așa: 

PLATOU „BAŠČARŠIJA” PENTRU 2 PERSOANE

14 čevapi, 1 pleskavitsa, 2 sudžukica, cartofi copți, cremă de brînză, ceapă, pîine la cuptor

Baščaršija (pronunțat Bașcearșiya) este numele care în fosta Iugoslavie trimite la ceva pronunțat etnic. La baza numelui stau două cuvinte cît se poate de turcești: „baš” (care înseamnă „cap”sau „principal”) și „čaršija” (care înseamnă bazar sau piață). Sau, mai pe românește, OBOR! 😀  Baščaršija 

este inima istorică și culturală a orașului Sarajevo unde urmează să ajungem în curînd.

Nu avansăm mult mai departe în meniu și ne împiedicăm de cuvîntul čevapi – echivalentul local al mititeilor. Dar e departe griva de iepure! [Îl mai țineți minte pe Anton Pann? Pentru mine „Povestea vorbei” e o adevărată biblie, nu glumesc! Proverbul face referire metaforică la o „grivă” (o cățea de vânătoare) care este cu mult în urma „iepurelui” pe care încearcă să-l prindă. Anton Pann taxează adesea în acest fel savuros afirmațiile exagerate sau nefondate…]

Bref, MICII DE OBOR NU ARE (sic!) EGAL !!

Promenada de-a lungul rîului Drava este pur și simplu minunată – fiindcă e o oază plină de restaurante, cafenele și de viață. Doar mîncasem însă dar am „marcat-o” pentru cea de-a doua zi!

Este ca și cum orașul ar fi găsit rarul echilibru între calm și energie – o disciplină pe care doar cîteva orașe o stăpînesc cu adevărat.

Nefiind un oraș mare, e ușor să te deplasezi prin Maribor și să-l explorezi. În orașul vechi sînt multe locuri care s-ar putea să nu fie atracții în sine, ci pur și simplu să se adauge atmosferei și sufletului orașului.

Castelul Maribor

Înainte de a scrie două vorbe despre castel poate e momentul să deslușim de unde vine numele de Maribor. Wikipedia (pe care o apreciez lupta îndîrjită de a se păstra neutră într-o lume plină de informații false sau partizane), scrie că pe la 1145 se regăsește prima mențiune a existenței în aceste locuri a unei fortărețe numite Marpuch și, ulterior, Marchburch (în germana veche ”March” era denumirea așezării de graniță, iar ”burc” desemna fortăreața, bref, așa s-a format și numele orașului german Marburg, de la nord de Frankfurt – asta nu mai scrie în Wikipedia dar îmi puteți da credit… 😃) Slovenii îl pronuțau „cu prune în gură” (Marprk sau Marprog) și îmi pare bine că, pînă la urmă, sub influență italiană probabil, în 1861, au acceptat să-i spună Maribor. Și așa a rămas!

Castelul Maribor – este, bineînțeles, una dintre clădirile emblematice ale orașului. A fost construit din ordinul împăratului Friederich al III-lea – și la acea vreme (secolul XIV) a servit drept apărare pentru partea de nord-est a zidurilor orașului. Nu e un castel tip „Castelul Peleș” sau „Castelul Bran” – fiindcă, totuși, Maribor nu era o reședință permanentă a împăratului, ci una ocazională (ca una județeană a lu’ to’așu’ 😂), dar arată foarte bine. Wikipedia în engleză spune că e o ”mansion” dar poate că este, cum să traduc?, mai degrabă un „conac” dar… ce conac!… 😉

Despre împăratul Friederich al III-lea a rămas descrierea frapantă a umanistului italian Silvio Piccolomini că era „o persoană care voia să cucerească lumea rămînînd așezat pe scaun” (!!) și, de asemenea, motto-ul personal, misteriosul șir A.E.I.O.U., pe care l-a imprimat pe toate bunurile sale. Nu i-a explicat niciodată semnificația, ceea ce a dus la numeroase interpretări diferite, deși s-a susținut, cu puțin timp înainte de moartea sa, că el a spus că înseamnă Austriae Est Imperare Orbi Universo sau Alles Erdreich ist Österreich untertan („Toată lumea este supusă Austriei”). Personal cred că înțelesese de timpuriu rolul vocalelor în limba română (A, E, I, O, U – pitulă-te tu!) 🤪

Friederich al III-lea a fost – surpriză ❗️- un mare binefăcător al evreilor – dușmanii săi l-au descris ca fiind „mai degrabă un evreu decît un împărat al Sfîntului Imperiu Roman” și nu mă miră că i s-a păstrat un portret de la bătrînețe destul de puțin măgulitor…

Am admirat Castelul Maribor din exterior fiindcă cel mai adesea preferăm să observăm lumea aflată pe străzi, nu în muzee, dar nu pot să nu semnalez aici mîndria noastră că, dacă anul trecut, în iunie 2025, ne urcasem pe meterezele castelului Guimarães din Portugalia, un an mai tîrziu (și complet nepremeditat) ne aflam în perechea sa Capitală Europeană a Culturii din 2012 – Maribor!! 😃

Monumentul NOB

Foarte aproape de Castelul Maribor, în Piața [Trg] Svobode, se află un monument din 1975 al sculptorului Slavko Tihec, o bilă de bronz uriașă, cu un text la bază: 1941 UPOR – NOB (Narodnoosvobodilna borba) – 1945 ZMAGA (1941 REZISTENȚĂ – LUPTĂ DE ELIBERARE A POPORULUI – 1945 VICTORIE) care, oficial, reprezintă „o picătură de magmă vulcanică ce erupe din adâncurile pământului în timpul erupției, iar monumentul simbolizează curajul, lupta, dorința de libertate și victorie.” Practic se pot întrezări printre panglici de bronz care acoperă bila, copii ale proclamațiilor publice privind execuțiile ostaticilor și rebelilor condamnați la moarte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (667 de persoane executate).

Dar popular monumentul poartă cu totul alt nume: Kojak!!Fiindcă bila de bronz a sugerat la nivelul străzii – dincolo de seriozitatea impusă societății în timpul ființării Federației iugoslave (nu cred că trebuie să insist), un verdict umoristic: KOJAK – respectiv capul ras al lui Telly Savalas, interpretul celebrului detectiv! 🤣

Catedrala Milostenia Maicii Domnului (Bazilika Matere Usmiljenja)

Biserica franciscană și mănăstirea actuale au fost construite pe la 1900 și se află pe locul fostei biserici capucine, construită între 1613-1620 la cererea contelui din Maribor, Janez Jakob Khiesl (1565-1637), proprietarul de atunci al Castelului orașului Maribor. (Cum ar fi să ai castel și să nu ai și-o catedrală, acolo?) În 1784, împăratul Iosif al II-lea a desființat mănăstirea capucină și i-a stabilit pe călugării minoriți în clădirea goală, deoarece intenționa ca biserica și mănăstirea lor din Lent (partea veche a orașului Maribor) să fie folosite pentru nevoile armatei. 

Deși impozantă nu e cea mai faimoasă catedrală din oraș dar era chiar în spatele hotelului, iar turlele ei luminate le vedeam și noaptea din camera de hotel…

Rîul Drava

Să ai un rîu frumos și curat care curge de secole în inima orașului e o binecuvîntare pentru localnici și vizitatori deopotrivă.  Gîndiți-vă doar că Viena fără Dunăre ar fi ca… Bucureștiul fără Dîmbovița!! [Yess! Am zis-o!!]

În a doua și ultima seară am mîncat așadar pe malul Dravei cu ochii la ‘mneaei… A și plouat, la un moment dat, destul de vijelios, dar atmosfera a rămas calmă, imperturbabil de calmă.

Peste rîu se află un pod pietonal și pentru biciclete – Splavarska brv – construit din lemn cu tonuri calde și grinzi de oțel, cu o formă ondulată. Poate tocmai datorită formei sale ondulate, a creat efecte de lumină asupra rîului – fără să strice atmosfera.

Ce am ratat

Maribor se laudă cu „cea mai veche viță de vie din lume” – aproape de râul Drava – care încă produce struguri și astăzi – o amintire a cît de adînc… înrădăcinate [sic!] sînt tradițiile viticole din Maribor. Ei bine (sau „ei rău”…) nu am fost acolo! 🤷🏻‍♂️ 

Era pur și simplu prea cald…

Și după a doua noapte, dis de dimineață, ne-am continuat călătoria spre sud, spre Bosnia și Herțegovina 🇧🇦. Cu un transfer de autobuz la Zagreb pe drumul către Jajce. Încet, încet, se derulează și profilurile națiunilor fostei Iugoslavii…

Aflăm despre ei, aflăm, implicit, și despre noi.