2026. 14. MUNDO PERDIDO – Tikal

Seara dinaintea plecării în ultimă etapă din Guatemala (s-o botezăm „etapa mayașă” deși urmașii lor cel puțin au fost tot timpul cu noi în Guatemala), am revenit la locul de cazare un pic mai devreme ca să fim siguri că a doua zi dimineață, la 6:30, cînd programasem plecarea Uberului, toate lucrurile vor fi în bună ordine și vom avea timp suficient pînă la plecarea avionului spre Flores, Petén, prevăzută la 12:30.

Mă gîndisem de zeci de ori la această etapă în timpul planificărilor de acasă: eram avertizat că se călătorește prost pe șoselele din Guatemala, că trebuie să-ți iei timp suficient, etc. dar… ce Dumnezeu!, erau de parcurs doar 40 de km pînă la aeroportul „La Aurora“, cît timp să-ți iei? La urma urmei era o distanță un pic mai mică decît cea de la Maraton, iar noi nu alergam 🏃🏃‍♀️, ci călătoream cu o mașină! 🚗

În fine, a sosit și dimineața cu pricina: eram gata, am tras de bagajele pe role pînă la colțul străzii, a sosit și mașina (parcă o Toyota) arăta bine, am răsuflat ușurați și am pornit! Afară era o burniță ușoară. Mașina tot mergea pe străzi din Antigua pe care nu apucasem să le vedem: alte ruine de biserici, somptuoase bine păstrate (dar cîte erau!… ne-am dat seama abia la plecare) alături de mici baruri, tiendas, pe scurt aceeași alcătuire veselă a orașului. Apoi am început un drum ușor pe serpentine: totul normal. De pe locul meu din spate zăream și Waze-ul pe care se uita șoferul – arăta un punct roșu 🔴 la o curbă. Dar pînă să ajungem la curba aia… ne-am oprit. 🫢 Que pasa?, zic. Probablemente un accidente, răspunde șoferul liniștit. Ei, accidente sînt peste tot. Înaintăm cam 50 m în 20 de minute. Mă foiesc neliniștit: azi e luni, îmi mai spune șoferul (???)

Păi siigur, cum nu mă gîndisem, chiar era luni! 🙄 (Cred că dorise să ne liniștească – e luni, vine lumea de la petreceri, de-aia e așa, însă ne sporise anxietatea…)

Degeaba, nu pot ține povestirea pe loc, adică în ritmul în care înaintam noi! Am aflat ulterior dintr-un articol din Financial Times că aglomerarea drumurilor din Guatemala este o problemă critică și sistemică, în special în zona metropolitană din Guatemala City, unde traficul este descris ca fiind permanent blocat, chiar și noaptea tîrziu 😱 (și noi dormeam, dom’le!…) Numărul de vehicule din țară s-a dublat la peste 6 milioane în ultimul deceniu, depășind cu mult îmbunătățirile infrastructurii, ceea ce duce, evident, la costuri economice și întîrzieri zilnice uriașe. Mde, zeul automobil. 🚗

„Ora de vîrf“ este… continuă, existînd rapoarte despre călătorii de 30 km care durează pînă la patru ore.

Pam-pam! …ei, lucrurile astea nu le citisem și acum era tîrziu. Eram amîndoi crispați și încercăm să disimulăm asta. Mde, crezi că le știi pe toate… Și uite, Guatemala! 🙄

Am ajuns, totuși, la 10:10, cu bravul șofer zigzagînd haoticele bulevarde din Guatemala City. I-am dat omului cel mai mare tip prevăzut de aplicație în Guatemala: 15 QTZ. Merita din plin. Mie unuia traficul mi-ar ronțăi nervii 🧠 de tot într-o singură săptămînă!

„Drăguții“ de la compania aviatică TAG, cu care zburam spre Flores, ne-au mai luat $3/lb (pe livră – cît e livra aia? apucă-te și socotește…) deci vreo $33 în plus după care ne-am dus să așteptăm… să vină agentul de la security. Am băut o cafea americano (deci „lungă“) și am mîncat sendvișurile pregătite la Quesos y Vino. Meserie! Cînd, în sfîrșit, a apărut, am văzut că era chiar unul singur: el punea bagajele pe banda transportoare, el, chipurile, se uita în scannerul de bagaje… Dar aveam și formalitatea asta îndeplinită!

Ca reclamă turistică în aeroportul „La Aurora“ era și fotografia asta, mărită la dimensiuni uriașe, și care arăta fațada veselă, colorată (atenție!) în galben și roșu, culorile spaniolilor: era biserica San Andrés Xecul, situată în orașul cu același nume din departamentul Totonicapán, din vestul muntos al Guatemalei. Istoria poate lua și aparența acestei împăcări de fațadă…

Avionul TAG ✈️ a sosit la timp. Ne-am îmbarcat și am parcurs cei 423 km tereștri în 45 de minute. Nu mă încumet să calculez cîte zile am fi făcut cu o mașină!!!

De la aeroport am luat o mașină de ocazie. Am fi putut lua și un tuk-tuk 🛺 dar cu mașina ni s-a părut mai demn! 🚗

Așa am traversat podul care unește orașul Flores cu…uscatul! Flores este un mic oraș insular din nordul Guatemalei, chiar în mijlocul lacului Petén Itzá. Este conectat la „continent”printr-un pod scurt, ceea ce îl face extrem de ușor de accesat. Majoritatea oamenilor vin aici pentru că este principalul punct de acces pentru vizitarea Tikal, Yaxha și a altor ruine mayașe uimitoare. Dar, sincer, Flores este mult mai mult decît o simplă oprire după cum aveam să ne convingem imediat.

Din păcate la hotelul ales nu am găsit camere cu vedere la lac (Casa Amelia unde am stat e un hotel așezat chiar pe malul insulei) dar aveam să ne bucurăm trei zile la rînd de micul dejun luat la marginea apei. Era atît de plăcut, atîta liniște încît orice nemulțumire se topea. (Desayuno era inclus în preț dar era invariabil același – Desayuno de la Isla – o combinație în care alături de banane, brînză și un gen de iahnie de fasole de un maroniu închis, aveai, invariabil, și două ouă. Pe ultimele puteai alege cum să le gătească: revueltos (omletă), malla (ochiuri) și duro (fiert tare). Le-am încercat pe toate! Iar de băut am ales amîndoi ceai cu miere.

Și seara, la primul restaurant la care am fost (situat, evident, tot pe malul lacului) și diminețile la micul dejun am făcut aceeași observație: lacul Petén Itzá era splendid și în amurg și la răsărit de soare dar marginile sale propriu zise, cele dinspre orașul Flores, nu erau ale sale. Mai exact nu fuseseră.

Dacă ne uităm la restaurantul Casa Blanca, situat vizavi de restaurantul Capitán Tortuga pe care îl alesesem, se observă cu ușurință cum primul, nu numai că era închis dar intrase și la apă. La propriu. Ce se întîmplase?

Au fost inundații acum doi ani, ni s-a spus. Posibil, dar tot era ciudat. De ce rămăsese „de izbeliște” restaurantul ăla? Pînă la urmă se pare că am dezlegat misterul dar asta nu ne-a făcut mai veseli, ci eventual, ne-a făcut să ne simțim mai norocoși.

Flores se confruntă cu inundații regulate cauzate de creșterea nivelului apei lacului Petén Itzá, care scufundă frecvent maleconul (promenada) și străzile din jur. Adesea atribuit schimbărilor climatice, nivelul lacului a crescut cu 1 pînă la 2 metri în ultimii 15-20 de ani, făcînd unele clădiri inaccesibile și provocînd deteriorarea unei părți a zonei riverane.

Inundațiile sînt o problemă recurentă, cu rapoarte despre creșterea nivelului apei de-a lungul mai multor ani. Ploile abundente din departamentul Petén au făcut ca alte rîuri, cum ar fi Usumacinta, să depășească nivelurile maxime în anii trecuți, ceea ce a dus chiar la evacuări și pagube aduse locuințelor.

Dar dacă Flores e o Veneție care chiar e lăsată să se scufunde, veselia de pe străzile orășelului nu are nimic în comun cu languroasa serenissimă. Pe străzi circulă tot timpul acele exemplare de latinos care merg cu mașini din care răzbate în exterior și un fond sonor care i-ar putea scula din adormire și pe vechii mayași!!

Nu ne-a păsat! Eram suficient de obosiți după cursa cu obstacole Antigua – Aeroport Guatemala City – Flores… Înainte de culcare însă luasem o decizie: vom merge la faimoasele ruine mayașe a doua zi!

Dimineața, cu micul dejun servit în liniște pe malul lacului, cu păsărele care așteptau liniștite să se înfrupte și ele cu ce le prisosea oamenilor, era într-adevăr bună pentru a caracteriza sintetic o vacanță!

După asta ceasul a început să ticăie! Am cumpărat online biletul de intrare în rezervația Tikal (ar fi fost oarecum complicat dacă n-am fi putut folosi computerul hotelului) și ne-am numărat quetzalii (150 QTZ ~ 86 lei de persoană prețul transportului). Aveam disponibilă și opțiunea unui tur ghidat doar că, citind mai multe relatări ale unor călători despre utilitatea acestor tururi, ne-am dat seama că nu ni s-ar fi potrivit. Ca întotdeauna preferam să facem totul în pasul nostru. Informații aveam, poate chiar în exces.

Chiar la intrarea în uriașul parc arheologic (575 km² de junglă și mii de structuri în ruine din care în partea centrală a orașului antic aproximativ 16 kilometri pătrați) – unde am primit o hartă frumos colorată dar fantezistă 😊 și niște brățări de identificare ca cele de intrare la un concert în aer liber –

era un arbore colosal, un yaxché (ceiba pentandra)! Înalt, masiv, incredibil de gros la bază, era o ispită de neevitat pentru o fotografie suvenir. Iar eu aveam permanent la îndemînă modelul perfect! .😂

Majoritatea templelor masive ale orașului au fost construite în secolul al VIII-lea d.Hr., când Tikal a devenit cel mai fantastic oraș din lumea mayașă, cu o populație de aproximativ 100.000 de locuitori! După acest apogeu, ca și complexele mayașe din Yucatan, Mexic, Tikal a intrat în declin la sfîrșitul secolului al IX-lea și a fost practic abandonat. Cauzele prăbușirii imperiului mayaș rămân un mister, dar războaiele, foametea, suprapopularea și epuizarea resurselor au fost toate luate în calcul (dar vedem chiar în momentele astea cum un imperiu contemporan o ia la vale… Să vedem cît de lin… 🫢)

Ei și după asta marile monumente din piatră din Tikal au stat în adormire ca spionii sovietici timp de secole [sic!] și au fost treptat recuperate de junglă. Hernan Cortes, cuceritorul Mexicului, și banda sa pestriță de conchistadori au mărșăluit pe lîngă Tikal în 1525. Totuși, nu au reușit să vadă templele sale ascunse de arbori de cedru și mahon, înalți de 40 de metri. Călugării spanioli au scris mai tîrziu despre un oraș măreț ascuns în pădurile din Petén. Abia în 1848, o expediție trimisă de guvernul guatemalez (Guatemala s-a proclamat republică în 1847) a descoperit oficial ruinele. Arheologii elvețieni, germani și britanici au urmat curând pentru a curăța molozul și a începe să studieze situl. Iar situl… din lipsă de finanțare, mai are vreo 80% de descoperit în momentul de față…

Chiar și așa, încă nedezgropat în mare parte, Uaxactun este un loc sacru antic al civilizației mayașe și constituie pentru Guatemala ceea ce sînt Marile Piramide pentru Egipt, un simbol național și o sursă de mîndrie a trecutului. Situl se află la aproximativ 19 km nord de centrul principal al orașului Tikal.

Ce se întîmplă, practic, în parcul arheologic, la Uaxactun? Păi mergi pe drumuri largi, printre copacii din pădure, uneori ești depășit de camioane înguste care transportă „turiști cu mobilitate redusă“ (iată cum reușesc să mînuiesc o perfectă limbă de lemn! 🤣 Ca s-o spun p’a dreaptă, nu știu, frate, de ce lasă să intre în parc toți umanoizii XXXXXL sau pe cei de peste 103 ani?!? Păi sigur că pe ăia îi cară camionul!) Cum scriam mai sus, harta care ți se înmînează la intrare e fantezistă așa că atunci cînd, în fața unui tumul uriaș. ajungi să citești explicațiile îți dai seama că te afli… mult la dreapta sau la stînga față de pozițiile presupuse. Dar, sincer, nu contează prea mult.

Cînd ajungi în fața piramidelor uriașe din Plaza Central, respectiv în fața Templului Marelui Jaguar (animal mitic al mayașilor) sau Templul I (cu o înălțime de 47 m), te afli în fața locului de veci a lui Ah, Cacao (Lordul Ciocolatei), cunoscut și sub numele de Jasaw Chan K’awiil I, unul dintre cei mai mari conducători ai orașului Tikal care este înmormântat aici. Vizavi de Templul Marelui Jaguar se află Templul Măștilor sau Templul II (mai scund, 38 m) care e dedicat soției lui Jasaw Chan Kʼawiil I. Ei uite aici ne-am fotografiat și noi, gîfîind dar cu gîndul la o posteritate de 5 minute…

(De fapt „gîfîind“ se referă doar la mine care m-am cățărat pe un umăr al colinei dintre cele două temple. A meritat! Splendidă priveliște! Zamolxe putea fi invidios!! 😜)

Ei, ăsta a fost punctul culminant al vizitei. Am fost, repet, extrem de mulțumiți că am putut merge pe cărările Parcului Tikal fără să ne bată cineva la cap, fără să ne tîrîm cu cohorta de turiști și – nu în ultimul rînd – că vremea a fost excepțională: era cald dar, în același timp, simțeai că te afli într-o pădure!

Ne-am întors un pic mai devreme la locul de unde urma să ne preia microbuzul de transport spre Flores și am băut un FRUTIPONCH REVIVE (bebida rehidratante, sabor cereza, naranja, piña y limon) care era un fel de Gatorade, adică avea electroliți, etc. dar un gust mult mai bun.

În parcul din fața restaurantului am făcut fotografia adevăratei Mondo Perdido contemporane.

Dap, de asta nu scăpăm nici în România…

Seara, o masă perfectă la un alt restaurant de pe Flores, inevitabil așezat la marginea apei…

În ultima zi întreagă în Flores ne-am luat inima în dinți și am trecut vitejește, pe jos, podul către „continent“. Ne tot claxonau tuk-tuk-ri 🛺 dar noi înaintam nepăsători! Drumul era cam de 14 minute… 😂

Nimic de văzut pe continent. The action was in Flores! Aveam însă un altfel de action și în camera de hotel: făcutul bagajelor pentru zborul cu avionul mic pînă la Guatemala City, respectiv re-făcutul lor pentru zborul cu avionul mare spre Madrid. În plus, ne-am conectat la contul de Netflix și am (re)văzut cu multă plăcere un James Bond mai vechi: Spectre. Am privit chiar și o dezbatere cu istoricul nostru preferat în problemele spațiului (ex)sovietic… Ca pregătire pentru întoarcerea acasă!

Am făcut calea întoarsă de la Flores la aeroportul „La Aurora“ din Guatemala City. A fost perfect, fără vreo întîrziere și asta era neapărat necesar fiindcă în aceeași zi, la doar trei oră diferență, aveam zborul spre Madrid. Ne-am îmbarcat și…

Nu, nu mai urma vreo vizită în vreo țară din America Centrală dar Iberia făcea o escală tehnică (?) acolo. Prea bine nu te simți cînd știi că aterizezi în El Salvador… Acolo se află Centrul de Detenție pentru Terorism (Centro de Confinamiento del Terrorismo sau CECOT) este cea mai faimoasă și mai mare închisoare din El Salvador.

Situată în Tecoluca, această unitate de maximă securitate, proiectat să găzduiască până la 40.000 de deținuți, a fost deschisă la începutul anului 2023 pentru a găzdui zeci de mii de deținuți în timpul represiunii continue împotriva bandelor din țară.

Salvadorienii au un președinte de origine arabă (Nayib Bukele) de la care ar ar fi putut lua exemplu și președintele nostru…

În fine, am mai trecut o dată din printr-un filtru de securitate pe aeroportul internațional Saint Óscar Arnulfo Romero y Galdámez din San Salvador (care e mai mare și mai funcțional decît cel din Guatemala!) apoi ne-am urcat la loc și (eu cel puțin) am cam adormit cu Mozart picurîndu-mi în suflet…

În fine, primul proiect de travel team-building din 2026 se încheiase. Despre al doilea într-un scurt capitol final.