2026. 8. ¡Cuenca en carnaval!

Minunăția echilibrului temporar în călătorii ți-o dă (și) plăcerea de a schimba planurile pe loc în funcție de situațiile care transmit o stare de bine (locuri, oameni, atmosferă). La acest echilibru am ajuns treptat, neprogramat, de la o experiență la alta. Cuenca este o asemenea destinație de estar bien. Adică în momentul în care șoferul Uberului care ne ducea la destinație ne-a spus „ați nimerit bine, într-un moment de carnaval” (Daa? ne-am mirat noi, și ce se întîmplă?) „Vedeți băieții și fetele astea de pe stradă? Se stropesc cu pulverizatoare cu spumă, așa e tradiția” am putut să-i dau pe loc replica „așa e și în România!” (chit că exageram un pic, datina stropitului, cu apă sau cu parfum, adusă de coloniștii sași, se întîlnește doar în anumite comunități în Transilvania. Adică acolo de unde au plecat sașii și au rămas, mé rog frúmosz, doar „ai noștri”, românii și ungurii).

El Carnaval de Cuenca nu se reduce doar la udatul cu apă pe stradă, este o sărbătoare populară care are de a face și cu făina, și cu jocuri și gastronomie tipică, cum ar fi mote pillo [un fel de mîncare preparat din boabe de porumb și ouă] și friptura de porc.

Și mai mult ne-am înveselit cînd am ajuns la hotelul descoperit după căutări îndelungi pe booking.com și care purta evocatorul nume Casa Laura… 😀

Cazarea noastră din Cuenca, tip hotel boutique, e situată pe o stradă circulată (Calle Larga), cu multe restaurante (unele etnice, arăbești, persane, indiene), însă camera noastră (mare, mobilată basic dar suficient) dă spre un rîu (Rio Tomebamba) și asta e fermecător!

În vaduri ape repezi curg

Și vuiet dau în cale

Și Tomebamba în amurg

Ne apăru în cale.

Ne-a venit în minte instantaneu aceeași imagine: în august 2023 am stat în sudul Boemiei, la Český Krumlov, unde de la fereastră priveam curgerea Vltavei…

Pentru condițiile oferite (flat screen TV, espressor, frigider) prețul cerut ni s-a părut absolut rezonabil (cam $60 pe noapte) dar se putea plăti doar cu efectivo, nu cu cardul. Am înțeles imediat micile manevre evazioniste – peste tot lumea rezistă cum poate mașinăriilor statului – și am plătit cu numerar/cash/efectivo 💰…

(Fiindcă veni vorba de „micile manevre evazioniste”: pînă acum un an funcționa pe Bd. Dacia o mică rotiserie cu livrare la stradă, unde se prepara, între altele, o piftie excelentă! 

Singura mea obiecție era că doreau doar plata în numerar deși aveau POS doar că ce să vezi… „tocmai se defectase”! Cînd reforma propusă de alianța guvernamentală n-a mai permis asemenea manevre nerușinate… am rămas cu buzele umflate: a dispărut și rotiseria și piftia! În Ecuador mai au, se pare, pînă la implementarea [sic!] măsurilor antievazioniste. Aici prima prioritate o constituie lupta cu granița permeabilă la droguri din nord, de la vecinii columbieni. Mde, nu le au cu piftia…)

Din fericire un ATM al Banco Guayaquil (cel mai mic comision de retragere) era chiar vizavi de casa Laurei (deci și a noastră). Din nefericire începuse o rafală de ploaie tocmai cînd să efectuăm „operația”. Vedeți dară că nu putem fi vreodată perfect mulțumiți (dar nici perfect nemulțumiți).

Acest afiș, al mișcării feministe contra abuzurilor sexuale (Nu, înseamnă NU!), l-am fotografiat pentru că îl vedeam aievea pentru prima dată. Mă duce însă cu gîndul la bancul cu Fidel Castro care se adresa mulțimii: Camarazi! De azi încolo să mai lăsăm dansul, să muncim mai mult! ¡Trabajo si, samba no! Iar mulțimea care îl asculta începe să freamăte în ritm de samba scandînd ¡Trabajo si, samba no! ¡Trabajo si, samba no! 🤪

Păi, queridas compañeras, nu se cunoaște, bre, dintotdeauna, că „Nu”-ul unei fiice a Evei e un posibil „Da”? 🙃

Eei și unde am ieșit noi mai pe seară ca să ne nutrim? Iaca ne-au dus dorul de Český Krumlov și pașii pe ritm de Google Maps pe cealaltă parte a rîului Tomebamba, de-a lungul unei faleze frumoase, 

și trecînd prin Parque de la Madre [unde, aidoma parcului Carolina din Quito, există piste de atletism care sînt folosite de tineri (normal) dar și de vîrstnici ceea ce…. chapeau! 🎩] 

tocmai la restaurantul Golden Prague Pub !

¡Qué buena elección! Nu se făcuse încă seară deci restaurantul (o hală modernă, potrivită cu asocierea unei berării) nu era încă plin. Erau mese și afară și, evident, am preferat o masă în aer liber. Neajunsul la berării (indiferent că e vorba de un pub din București sau de un pub din Cuenca) îl constituie ecranele uriașe pe care se transmit tot timpul meciuri de fotbal. Cu răcnetele de rigoare. Dar, mă rog, le-am ignorat. 🤦🏻

Doña Rodica nu a ignorat însă, în amintirea anotimpului din patrie, o cană cu vino hervido (da, da, vin fiert la Cuenca!), 

iar în ce mă privește am ales ca fel principal de mîncare Fish & Chips (unde pescado era gătit în tempura de cerveza, „buono să te lingi pe degete”, vorba reclamei cu Patricia!).

Lovitura a dat-o tot partenera mea: a ales un șnițel praghez (Milanesa 🤣) cum n-am mai mîncat nici în Germania! Efectiv se topea în gură… 😋 

(Nu mai spun că eu am luat și postres, niște clătite cu mure în aluat și helado de vanilie… 🙈)

Ce s-ar întîmpla dacă vreun întreprinzător român, luînd exemplul reclamei de mai jos…

…ar deschide, poftim nu la Cuenca, că are doar 600000 de locuitori, ci la Quito, un restaurant cu mici de Obor? 🙃🙃🙃

La căderea serii am plecat de la „praghezii cuencani” [!]

am trecut din nou prin Parque de la Madre unde se profilau arbori locali 

și am ajuns la Casa Laura, casa noastră, cu sentimentul datoriei împlinite!!