18. El Nido – anii tinereții…

Primele impresii

E greu de spus care au fost primele impresii despre El Nido: eram înghesuiți în tuktuk (nu, doamne ferește, în TikTok! 🙃) și văzul căuta febril asemănări cu ce mai văzusem pînă acum: în Indonezia, Thailanda, parcă și în Vietnam. Drumul era însă mai prăfos și mai prost întreținut cu toate că autoritățile locale te taxează la tot pasul cu cîte  20 ₱ „pentru dezvoltarea infrastructurii turistice” [sic!] Turiști străini sînt, slavă Domnului, claie peste grămadă: unde 👿 se duc banii ăia? (Retorică, ne-retorică, pun și eu întrebarea asta Pamahalaan ng Pilipinas, guvernului Republicii Filipine…)

Mi-a părut extrem de rău că nu aveam telefonul pregătit ca să fac o poză din „goana” tuktuk-ului pe care să i-o trimit lui Georgică, frizerul meu din București: văzusem o colibă de bambus pe care scria mare BARBER SHOP și care (aici e poanta!) era cocoțată pe catalige 😂😂

Am ajuns la Rosanna’s Pension, locul de cazare pe care-l alesesem cu grijă de acasă, și

care, în ciuda lui “Pension” agățat în coadă, era un veritabil hotelaș, așezat chiar pe nesfîrșita plajă care înconjură golful El Nido și, implicit, orașul. 

În cadrul hotelului funcționa și Hamma Café, opțiunea ideală pentru micul dejun.

Hamma Café

O vlogeriță vegană la micul meu dejun

Dar cine era… Rosanna? 😀 Rosanna Gallardo era (presupun eu) fie nevasta, fie fiica lui jupîn Tiffany Justine D. Gallardo, avocat și Notary public în El Nido, altfel nu se „esplică”! 😀 De altfel acesta avea „prăvălia” chiar vizavi de hotel.

Ei, n-am stat prea mult să admirăm din balcon apusul de soare fiindcă la tropice soarele apune frumos dar grăbit.

Eram obosiți de zborurile de peste zi (cum e să te trezești în Taipei și să te culci în El Nido? Cred că e „team-building” style! 😀) dar și cu dorința de a explora așezarea și, neapărat!, de a mînca! Preveniți că prin partea locului “cash payment rules”, trebuia mai întîi să găsim ATM-uri și după aia „papa”! 🤷🏻‍♂️

ATM-uri erau, dar nu prea aveau chef să distribuie sume de bani mai mai fiindcă nu puteau percepe comision în funcție de valoare. 🤷🏻‍♂️ Alt ATM elibera numerar dar doar în bancnote de 100 ₱ și am fi ajuns ca în Madagascar cu chimirul plin de ariary! În fine, ATM-ul unei bănci ne-a eliberat 10000 ₱ în bancnote de cîte 1000. Eram bogați! Puteam mînca!

Culinare în El Nido

Turiștii se plimbau agale pe Straße, aidoma și niște maidanezi respectuoși, iar pe o parte și alta era plin de mici restaurante, unele cu specific străin.

Am fi vrut să mîncăm pizza (solo pizza) într-un restaurant înțesat de tineri americani și europeni doar pentru că acolo se putea plăti cu cardul? 

Eei nu, parcă nu, am mîncat pizza mai bună la… Napoli! 😂

Și atunci am mers la unul cu specific „local”: la Mazabor!!

Culinar vorbind n-a fost o experiență memorabilă (fileul de tuna pe care îl alesesem era cam uscat)

dar am rămas de la Mazabor cu o altfel de experiență memorabilă: săpunul !!! 🙄 S-a întîmplat așa. Am vrut să mă spăl pe mîini înainte de masă. Am fost direcționat spre un WC unisex, dotat și cu pisoar și cu chiuvetă. La alegere. Pe chiuvetă era așezat și un mic săpun mic, alb. Dau să mă spăl și mirosul… ăă… astringent mă trezește la realitate: nu era săpun, era deodorizantul de pisoar!!! (adică pe lîngă „săpun” mai conținea cît cuprinde clorură de sodiu, surfactant anionic…) Cu blîndețe îi atrag atenția micuței filipineze de la bar că – ce să vezi? – „la baie nu e săpun” 🤷🏻‍♂️ Fata se repliază imediat, zice cuvîntul magic (sorry) de cîteva ori, apoi îmi întinde o cutie de plastic cu o pastă verde. Era detergent de vase solid…

M-am predat.

În a doua seară (ca să termin cu capitolul culinar) am mîncat cel mai bine, la Osaka Castle (vasăzică tot spre japonezi ne-a tras ața, ca în Taiwan) în timp ce de la masa de la etajul I admiram direct „spectacolul străzii”. 

Am mîncat o supă miso (bună dar parcă un pic prea sărată), salată de alge de mare și 

Aburi Salmon Maki 

(somon la tigaie cu maioneză și sos unagi  ウナギ (țipar de apă dulce), umplut cu morcovi, spanac, castraveți și cu glazură de alge de mare).
[Să mai spun că noi doi nu ne „certăm” pe mîncare: partenera își alege constant pui 🤦🏻, iar eu pește. Cădem de acord dacă e vorba de purcel fiindcă, nu-i așa?, nu e pasăre/pește ca porcu’!]

În ultima seară – deși îmi jurasem să nu fac asta! – am ajuns la Burning Sun Korean Resto and Bar.

Fetele erau drăguțe, cu uniforme coreene de polițiste (?!)

dar „papa”, deși comestibilă, vădea același orizont îngust al celei mai nefericite nații asiatice: coreenii… Înțeleg că sînt resentimentari față de japonezi pe care încearcă însă să-i imite în diferite feluri. Poate că uneori au reușit la capitolul tehnologie dar în materie de rafinament culinar… departe griva de iepure!

Păi cum să combini tu, măi coreanule zevzec, tăițeii soba そば cu Shrimp tempura și să-ți iasă… castronoiul ăsta cu zamă cu de toate ?? 

Ce imbecili… În plus coreenii de oriunde ar fi ei (am mîncat la „coreeni” și la Sydney și la Seoul) au păcatul că, prin felul extrem de picant în care gătesc, nu dau atenție vreunei arome (nu mai zic subtile…) Pe scurt: kimchi lovers, vai de mama lor!…

Despre El Nido și ce e cu el

Prin comparație cu 2 Mai-ul pe care-l știam din anii ‘80, El Nido are standarde internaționale, fixate de mulțimea globalistă de backpackeri. Standardele 2 Mai-ului erau fixate illo tempore de două grupări: bucureștenii și clujenii…

Pe vremea „noastră” pe plaja de la 2 Mai se juca bridge „la greu”; 

la El Nido, cum se vede, se joacă probabil un sport mai potrivit standardelor „globaliste” – șeptic! 😆

În ciuda diferențelor – pe care, dacă le-am evidențiat așa, par enorme – aerul locului rămîne același: e rîndul acestei generații să se bucure de locuri exotice, de plajă, de mare (inclusiv de plimbatul pe ea cu vasele filipineze – bangka),

de o „băută” la una din puzderiile de cîrciumioare, de… ce urmează îndeobște după „băută”…  🙈

Ce să-i spun acestei fete care făcea plajă în fiecare dimineață sub balconul meu, așa, singurică? ❌

Pentru noi, indiscutabil nostalgici dar în continuare curioși și atenți la nuanțe, cred că locul se înscrie la categoria Been There, Seen That. 😎

Ca să nu fim blazați sau – și mai grav! – să nu proclamăm déjàvu-ul tip Taipei (!) – trebuie afirmat sus și tare că niciodată n-a visat 2 Mai-ul o asemenea frumusețe de golf împrejmuit de coline împădurite pînă la vîrf!! Nici puzderia de bangka.

-Avea și 2 Mai ceva specific, numai al lui, îmi spune, hîtră, partenera de ttb.

-???

-O epavă…  😂😂😂

El Nido e mai mult aglomerat decît un oraș mare (are, totuși, oficial, vreo 50000 de locuitori) și, așa cum mi-l voi aminti, e un oraș desfășurat de-a lungul coastei, de la aeroport, pînă la… port. 

El Nido este, se zice, cel mai pitoresc oraș de pe insula Palawan, amplasat între vîrfuri abrupte de calcar în jurul unui golf superb. 

Am oftat un pic după tururile cu barca (se promit, ca de obicei, „plaje ascunse, golfuri și lagune neștiute”) dar nu prea mult: urma transbordarea timp de 4 ore pe mare de la El Nido la Coron și nu aveam vreun motiv să o stresez în plus pe partenera mea. Mai ales că, și fără să te sui în bangka, golful El Nido rămînea spectaculos și văzut de pe uscat, cu aceleași răsărituri și apusuri fabuloase.

Urma, oricum, și partea de „Coron” din etapa filipineză așa că ne-am pregătit de drum cumpărînd bilete cu ferry-ul firmei Jomalia, recomandată ca cea mai de încredere… (??)

Concluzia

„Se” merită? (mor ☠️ cînd aud expresia asta neaoșă!)

Da. Pentru unii ca noi, cu saci de amintiri în spate, o zi, două, de reconectare sînt suficiente. Pentru cei mai tineri, care abia acum descoperă libertatea de mișcare, poate că un pic mai multe…