6. Nu lent. Agale…
Mǎ gîndeam cǎ o poezie care îmi place mult (Cîntecul de dragoste al lui Alfred J. Prufrock de T. S. Eliot) n-r fi putut fi compusă pe aceste meridiane.
Poezia începe așa:
Ci hai să mergem amîndoi cît, lent,
Pe cer se-ntinde seara ca un pacien
Sub masca de eter pe masă.
[Let us go then, you and I,
When the evening is spread out against the sky
Like a patient etherized upon a table]
Aici seara se prăbușește peste tine, apusurile, deși grandioase, inegalabile, se consumă și ele pe parcursul unui sfert de oră.
Cum să fie timp să mergi încet, lent, urmînd mersul serii? Asta nu merge în Asia de sud-est! Nu merge nu numai din cauza geografiei, ci și a percepției lumii de către cei din Europa și cei din zona asta veșnic frămîntată (e de ajuns să spun că partea de sud din Borneo străjuiește Strîmtoarea Malacca pentru care au fost, sînt și vor mai fi bătălii purtate de popoare mari sau mici!).
Pe scurt: de unde timp de reflecție în Borneo? 🤔
Meditația asta asupra curgerii vieții a devenit în prezent un lux din ce în ce mai mare. Aș merge pînă acolo încît aș afirma că nici Islamul, religia dominantă prin partea locului, nu s-ar fi putut naște fără un minim de răgaz de reflecție acum 1403 ani…
Inevitabil trebuie să povestesc aici și vizita de azi la așa numita Masjid Bandaraya Kota Kinabalu (Moscheea orașului Kota Kinabalu), cunoscută și sub numele de Moscheea plutitoare. E cea mai mare moschee din Sabah, inaugurată în februarie 2000, după ce KK a obținut statutul de oraș.
De ce Moscheea plutitoare? Moscheea este parțial înconjurată de un șanț mare cu vedere la golful Likas, creînd iluzia că plutește pe apă. Nu egalează superba moschee Hassan al II-lea din Casablanca care e „pusă” literalmente pe un promontoriu de pe țărmul Mediteranei, dar este și ea, cea din Kota Kinabalu, demnă de vizitat.
Am luat bilete de intrare (5 RM de persoană) și am mai primit (contracost, alți 10 RM) și îmbrăcămintea adecvată: hijab și ‘abaya, pentru doamna,
o jubba verde și o kufi pentru mine.
Mai era un hop: în moschee intri desculț (pasămite într-atît trebuie să fii de modest) și lași încălțările afară. La KK ni s-a spus „luați papucii înăuntru, să nu vi-i fure” [sic!], așa că, ascultători, am făcut cum ni s-a spus. Pe ambele părți ale intrării, în interiorul moscheii, se vindeau eșarfe, sucuri, în fine ce-i poate fi de folos drept credinciosului musulman. (Nefiind altceva decît un infidel din punct de vedere islamic, nu m-am mai ostenit să văd dacă aveau și chiloți de baie. Se pare că nu.)
„Surpriza emisiunii” urma abia după ce avansai în interiorul moscheii: un cordon pus de-a latul nu-ți mai permitea înaintarea… 🙄 Puteai zări, în depărtare, cu cîtă vrednicie se prosternau cu fața spre mihrab (și cu „spatele” spre noi)
drept credincioșii dar tu, ne-musulmanul, erai împiedicat să vezi partea cea mai interesantă a moscheii… 😞
Что делать? Ce-i de făcut? vorba lui Lenin.
Ei bine, i-am dat telefonul meu cerberului care ne atrăsese atenția pînă unde avem voie să înaintăm și i-am spus: „noi nu sîntem musulmani dar tu ești! Te rog să mergi acolo unde noi nu avem acces și să faci niște poze!” Și omul s-a conformat în fața autorității care emana din mine [sic!], ba chiar a făcut și un film! 😂
Toată lumea mulțumită…
Apoi am avut ideea să mergem pînă la așa numitul Sign Hill unde e amplasat un Observator al orașului și al coastei. Zis și făcut. Chemat Grab, urcat pe colină, coborît din mașină și… jale! 😭
Poarta spre Observator era închisă cu un lacăt!
Păi acolo unde, nu cu multă vreme înainte, puteai zări de la Observator coasta și marea, acum privirea se împiedica de o dihanie de hotel, de niște blocuri înalte și – evident – fără noimă…
La ce bun să mai fie deschis Observatorul?
Am chemat un alt Grab ca să ne ducă la Turnul cu ceas al lui Atkinson. Nu ne-a localizat bine și a renunțat. La fel am pățit cu al doilea șofer. Abia la al treilea mi-a dat prin cap să mă apropii mai mult de platforma Observatorului și, în sfîrșit, am fost localizați și duși la Turnul lui Atkinson. Abia că monumentul era în reparație, chiar se lucra la el.
De ce am ținut morțiș să văd Turnul lui Atkinson? Este probabil cea mai veche construcție din Kota Kinabalu. Turnul a fost construit în 1905 în memoria primului ofițer de district al lui Jesselton (am scris în postarea anterioară că o vreme îndelungată KK s-a numit Jesselton), Francis George Atkinson, care a murit de malarie la vîrsta de 28 de ani…
Am băut niște sucuri de fructe reci la un bar de peste drum și am descoperit cu uimire că pe jos ne lua doar 8 minute să ajungem la hotelul nostru (plin de chinezi și japonezi care trebuiau pînă de curînd să solicite viză pentru Malaezia). Așa am făcut. Am mers… agale (nu lent!) amîndoi, am făcut duș și mai pe pe seară am ieșit să păpăm la Moginum Poate vă inspiră meniul! 😀
În paharul din partea dreaptă se află o băutură cu nume poetic “Sunset in KK”. Ce conține? Iaca niște bere neagră, să zicem Guiness, în partea de sus, iar jos e fresh de portocale. Asta la început. Apoi, pe măsură ce bei, galbenul portocalelor dispare, băutura se mai amărăște… se lasă noaptea!
Ura!!