RODICA (ȘI SENECA!) DESPRE TIMP…

E adevărat că nu mă gîndisem să scriu ceva în acest blog de călătorie pentru că odată ce ai pe cineva care-și asumă bucuros o sarcină… de ce să-i strici plăcerea?😊 Și, evident partenerul meu de viață (adică de teambuilding continuu!) este o asemenea persoană, îi place să scrie așa cum mie îmi place să conduc mașina!

M-a pus însă pe gînduri angajamentul său pentru ținerea la zi a blogului chiar în condiții vitrege, adică folosind exclusiv micul său iPhone 12. La urma urmei poate că aș avea și eu ceva de spus… Și am început să scriu contribuția pe care o veți citi, limitată și singulară, pe niște foi de hîrtie luate dintr-o cameră de hotel, una din multele prin care ne-am perindat. A sosit momentul, acum la întoarcerea acasă, încurajată și îndemnată de Dorin, să fac publice cîteva considerații pe marginea subiectului „relativitatea timpului“ sau „timpul relativ“.

Debutul călătoriei noastre a fost abrupt și obositor, asta știți deja. Dar, în sfîrșit, am ajuns în Auckland. Pentru că nu pot dormi deloc în timpul zborurilor, acumulasem cîteva zeci de ore de nesomn, eram obosită deși… nu-mi era somn! Am calculat, de curiozitate, luînd ca repere data și ora locală, cîte ore au trecut de cînd am plecat din București pînă am ajuns în Auckland, timp în care am dormit atît de puțin. Totalul a fost de… 96 de ore!! Am luat atunci ca repere data și ora din România, din momentul respectiv, și am ajuns la 85 de ore… Mi se părea incorect. Ceasul meu biologic îmi spunea că mi-au fost luate, fără să știu, 11 ore din viață. Ei, treacă de la mine, nu e chiar așa mult!

Știam, evident, că măsurarea timpului corespunde numărului fuselor orare pe care le traversezi. Dar gîndiți-vă la următoarea situație ipotetică: pleci într-o călătorie lungă în preajma zilei tale de naștere. Faci un calcul rapid (și superficial, din păcate) și te bucuri. Vei ajunge la destinația ta foarte îndepărtată tocmai bine ca să te aniversezi! Ajungi la hotel seara, vrei, așa cum ți-ai propus să faci un duș, să te îmbraci în ținuta specială pe care ai avut grijă să ți-o pui în bagaj și să pleci la un restaurant pentru o cină festivă. De control, te mai uiți pe telefon pentru a verifica ora. Și… ce duș, ce ținută specială, ce cină festivă??!! Data locală afișată îți spune că ziua ta de naștere a fost ieri!!!

Ei, asta este. Timpul relativ este de vină, nu dorința ta. S-a întîmplat așa pentru că mergînd spre est (așa cum am călătorit și noi tot timpul) la fiecare fus orar traversat ai mai pierdut o oră. Dacă destinația ta este Auckland, 11 fuse orare înseamnă 11 ore. Aproape o zi lumină. Cea aniversară. Dacă zburai spre vest, spre Los Angeles de exemplu; puteai să te aniversezi de două ori!

Dar să revin la călătoria noastră. Am ajuns în Noua Zeelandă. Aici era noapte, acasă, la București, era dimineață. Și invers. Timpul este… relativ…

Am rămas în Noua Zeelandă două săptămîni. Simptomele jet-lag-ului au dispărut. Stabilizați temporal am plecat spre Polinezia Franceză. Am  aterizat pe aeroportul din Pape’ete tocmai bine ca să constatăm că am ajuns la destinație înainte de a pleca din Noua Zeelandă!! O călătorie în timpul trecut!

Mi-am dat seama de acest lucru încă de acasă, studiind datele de zbor, așa că partenerul meu de teambuilding a schimbat rezervarea făcută la zborul următor. Minunat! Am primit înapoi cele 12 ore și numărătoarea începe de la zero. Și asta pentru că am trecut din emisfera estică în emisfera vestică. Minunat și uluitor…

La un moment dat, timpul prezent în Pape‘ete este timpul viitor în Auckland dar este și timpul trecut în Los Angeles. Ce dovadă mai bună de cît de relativ este timpul, raportat la spațiul terestru în care te afli?! Această călătorie, așa cum am planificat-o, mergînd în același sens, spre est, și descriind un cerc complet în jurul Terrei, ne-a oferit ocazia unică de a aprecia întreaga „întindere a timpului“. De asemenea, acest ocol al Pămîntului în 30 de zile, ne-a oferit experiența (altfel imposibil de decelat) a împletirii trecutului cu prezentul și cu viitorul.

Dar, de fapt, cum este timpul? Este relativ, este veșnic și nesfîrșit sau… nici nu există

(conform teoriilor unor fizicieni cum ar fi cea a lui Carlo Rovelli, a cărui carte cu titlu incitant, Și dacă timpul n-ar exista?, am luat-o de curînd fără să fi apucat încă să o citesc) ?

Sau, altfel: ce este timpul?

Eu cred că timpul este reunirea trecutului (amintiri), prezentului (acțiuni, trăiri și simțiri) și viitorului (proiecte și dorințe).

La revenirea din această călătorie, mergînd de la nord (chiar foarte… de la nord, fiindcă am survolat Groenlanda) la sud de Ecuator și cele două tropice și invers, traversînd paralele și meridiane, am înțeles o dată mai mult că felul în care măsori (sau este măsurat) timpul și felul în care trăiești timpul sînt… relative.

Și ce încheiere mai potrivită pentru intervenția mea aș fi putut găsi decît un citat despre TIMP din Scrisorile lui… Seneca (pe care l-am găsit în cele două cărți pe care Dorin s-a încăpățînat să le care în rucsacul său faimos 🙂 ): „ceea ce numesc viitor se petrece azi, ba chiar în mare parte s-a petrecut de acum: timpul în care am trăit este acolo unde era și mai înainte ca noi să trăim“.

Și o povață. Seneca către prietenul său Lucilius: „Dragul meu prieten, grăbește-te să trăiești, iar fiecare zi în parte să-ți fie o viață întreagă“.