9. Cu ADN-ul împrăștiat prin Borneo…

N-am dormit chiar mult în noaptea care a trecut, iar în noaptea asta plecăm spre aeroportul din Kota Kinabalu pe la 3 fiindcă singurul zbor direct spre Taiwan e pe la ora 6:00…

Cu ocazia efectuării check in-ului am descoperit că nu aveam locuri alăturate (primisem însă amîndoi loc la fereastră!) așa că am plătit în plus 80 RM (~ 86 RON) ca să… facem conversație timp de 3 ore și jumătate! 😀

(Teoretic am putea conversa amîndoi însă pe mine zborul mă destinde atît de mult încît adorm aproape instantaneu… Și cum partenera de teambuilding nu vorbește mandarina… tare mi-e teamă că în loc de conversație va dezlega Sudoku! 🙃 Sînt mîndru însă că i-am cumpărat din Kota Kinabalu un set de 6 creioane, cu ascuțitoare și gumă! Un gest mic, care a fost apreciat… În ce privește „alte” gesturi, we’re working on it, de-aia sîntem în travel! )

Nu contează cît de rodat ești în planificarea etapelor, cu zboruri, cazare, lucruri pe care îți dorești să le faci, etc.: mereu se ivește ceva neprevăzut, un lucru care te scoate din rutină și te obligă să fii inventiv. Altfel… 🤷🏻‍♂️

În etapa Taiwan de mîine buturuga mică este Noul An Lunar Chinezesc care în 2025 cade miercuri, 29 ianuarie. Toată lumea va avea liber de la serviciu de sîmbătă, 25 ianuarie, pînă duminică, 2 februarie, deci vor fi nouă zile libere.

24 ianuarie (ziua Unirii în care ajungem): 

Încă este o zi lucrătoare și totul va fi deschis. Oamenii ar putea începe să părăsească orașul, mai ales seara. Moment rău pentru a rezerva trenuri!

25 ianuarie: 

Nu este o sărbătoare oficială, dar… este sîmbătă, așa că majoritatea oamenilor își vor începe vacanța în această zi. Oamenii continuă să părăsească orașul, așa că rutele de ieșire din Taipei se aglomerează, însă cele mai multe magazine încă vor fi deschise în oraș.

26 ianuarie (ziua de naștere a… dar ce știu ăștia tineri? 🤦🏻):

Ca și pe 25 ianuarie.

27 ianuarie… Eeei pe 27 ianuarie am rezervat două nopți în sudul Taiwanului, la Kaohsiung City (高雄市) care e un fel de portul Constanța combinat cu… Orașul Artelor (??? – avem un asemenea oraș în România? Uite, pe moment, aici, în Kota Kinabalu, zău dacă-mi vine în minte! 🤷🏻‍♂️)

Și de aici a început nebunia!!

Pe linia de mare viteză dintre Taipei și Kaohsiung City circulă trenuri din 15 în 15 minute. Ei bine… în afară de 4 (patru) trenuri, toate între 6 și 7 dimineața 🙄, nu mai erau bilete la nicio oră pînă pe la 10 seara!!!

Am rezolvat problema „alegînd” un tren de 6:30… (Și cică ești în vacanță…)

Vasăzică un mic „amănunt” (Anul Nou Lunar Chinezesc – a cărui amploare e însemnată peste tot unde sînt organizate comunități chinezești, darămite în Taiwan, la „mama” – sau la „tatăl” lor!!) ne-a bulversat total. 

Despre asta sper să mai scriu de la fața locului (ca întotdeauna schimbarea operatorului preferat de firma care a emis eSIM-ul meu, conduce la un oarecare balamuc 🫰🏻).

Deocamdată… scurte observații despre etapa 1: Malaezia, respectiv Kuala Lumpur și Borneo, care se încheie azi.

De departe preferăm Borneo, chiar dacă beteșugurile amîndurora ne-au „cantonat” doar în Kota Kinabalu (pe care, ca întotdeauna, ajungem să-l cunoaștem în momentul… plecării, adică după ce l-am bătut și cu… off! piciorul, nu doar l-am zărit pe geamul Grab-ului).

Oamenii din partea locului, un amestec în care elementul chinez e mai pronunțat decît în Selangor, statul din partea de vest a peninsulei malaeze unde se află capitala, sînt corecți, dornici să fie de ajutor, și ne-am simțit bine.

Și mai bine ar fi fost să fi fost validă Rodica, să fi făcut niște tururi cu mașina în zona muntoasă sau să fi zburat la rezervația de urangutani de la Sepilok, în estul Sabah. E adevărat că asta ar fi însemnat să ne organizăm altfel traseul. Acum zic: la ce ne-a trebuit Kuala Lumpur? 😀 (unde am avut însă condiții ideale de locuit și mîncat, nu-i chiar de colo…)

În Malaezia există un salariu minim de 1500 ringgit pe care l-a impus statul. Ce înseamnă asta mi- spus ghidul de ieri, Tan Kian Seng: chiria unui apartament în oraș ajunge la 1200 ringgit, nu prea rămîn bani pentru altceva… Și totuși el fusese „peste hotare”, e adevărat, într-o singură destinație, la Krabi, în Thailanda. Cum a reușit? „Am economisit! Dar e adevărat și că în perioada aia locuiam cu părinții…” Și acum? „Acum, de puțină vreme m-am căsătorit. Lucrează și soția, altfel nu se poate.” Și și-au închiriat un mic apartament. În „oraș”. T.K. Seng e absolvent de ceea ce la A.S.E. în București se numea la un moment dat „Economia Turismului”. Mi se pare competent și instruit. Recunoaște că a făcut o școală chinezească, organizată de comunitatea chineză locală. 

Și a spus că e o școală un pic mai bună decît cea de malaeză (islamică) stipendiată de stat. Și contribuțiile de asigurări sociale? „Angajatul și angajatorul contribuie în proporții aproape egale la fondul de pensie. Nu ai voie să te atingi de acei bani pînă la împlinirea vîrstei de 55 de ani.” Dar statul sau fondul privat de pensii nu asigură o pensie lunară? Face ochii mari „Lunară?? Nu…”

Am discutat (vorbea o engleză bună, fără poticneli) și despre… Inteligența Artificială (!)

Seng nu credea că AI se va impune curînd în Malaezia… Era el visător? Nu știu, însă am aflat că forța de muncă educată găsește destul de greu de lucru conform pregătirii. Ca și în Zambia. Geaba ai patalamaua dacă nu găsești de lucru. Iar pe unii dintre absolvenții zambieni îi văzusem încercînd să vîndă automobiliștilor, la stopuri, tot felul de nimicuri…

Eu zic să închid aici paranteza asta. Nu mă ocup de proorociri. Văd însă că, de-a lungul și de-a latul planetei, problemele critice sînt din ce în ce mai convergente.

În fine, la final, pour la bonne bouche… 

După ce ne-am învîrtit asudînd pe lîngă hotel (dacă acum e așa multă umezeală, cum o fi mai încolo, înspre vară? 🙄), bătînd temeinic „Lipscaniul” local – Gaya street – 

și am reușit să găsesc niște chiloți de baie fără brizbrizuri (yeeeeaah!)  în mall-ul Suria Sabah, 

am băut o cafea caramel la Old Town White Coffee

am mîncat de prînz la Pate Grill House unde erau promise niște grătare minunate

am plecat bombănind că – dacă tot sînt musulmani și mănîncă doar halal – să viseze nu să știe!, cum se face un grătar de vită medium rear (prin comparație șnițelul de pui al Rodicăi se topea în gură…)

după ce am cumpărat două vederi dar, evident, nu și timbre fiindcă „bugetarii malaezi de la poștă” închiseseră oficiul cu 40 de minute înainte de sosirea noastră 🤦🏻 (e vineri, sînt musulmani, e weekend și la ei)

după toate astea am ajuns la hotel și mi-am risipit ADN-ul în tot Borneo!

Mi-am făcut pedichiura.