24. Sînt tînăr, Doamnă…

A fost destul de ciudat, ba, dacă mă gîndesc bine, a fost pentru prima dată cînd, în drum spre casă, am urmărit, pe ecranul din avionul Thai Airways, cum zburam fără escală peste toate orașele românești pe care le citeam pe hartă: București, Deva, Arad…

Reîntîlnirea cu continentul Europa ne amintea de reîntoarcerea din 2022 din Costa Rica și Panam(e)a: tocmai pornise un război la granița României 🤷🏻‍♂️ În cei trei ani scurși de atunci războiul nu numai că nu se terminase dar antrenase și o „schimbare de paradigmă” la nivelul percepției statelor naționale din Europa. Ce conta că niște formule vechi („democrația”) socotite imuabile, se dovedeau încă odată depășite, inoperabile, așa cum încercasem să atrag atenția în diferite discuții din 1990 încoace?

Citatul din Churchill („democrația este cea mai proastă formă de guvernământ cu excepția tuturor formelor încercate de-a lungul timpului”) era invocat întotdeauna ca un adevăr implacabil: poporul [δῆμος] își exprimă puterea [κρατία] prin vot și dacă poporul așa a votat atunci… asta e!

Oare? În Grecia Antică, un deme sau demos era o suburbie sau o subdiviziune a Atenei și a altor orașe-stat. Extinderea conceptului de „popor” la nivelul unor teritorii care includeau nenumărate „orașe-stat” li s-ar fi părut o nebunie lui Clistenes și cetățenilor din vremea sa.

Clistenes

Pe bună dreptate. Mecanismul era el „votul” dar exprimarea sa se făcea într-o comunitate comprehensibilă minții umane (practic neschimbată pînă acum): 10000 de oameni… Cum adică să voteze contra voințelor comunității mele unii aflați la mii de kilometri distanță (de exemplu tineri români din diaspora cu nivel de instrucție precară – nu că cei de aceeași vîrstă din interiorul granițelor naționale ar fi mai breji!), iar votul acelora să conteze mai mult decît al celor nostru? („Păi da, că au fost mai mulți cu o mie, cu o sută de mii sau doar cu unul”)

Dar calitatea cunoștințelor celui care își exprimă votul nu contează? 😳

…ajuns în acest punct al exprimării frămîntărllor mele asupra subiectului (partenera de ttb e și mai radicală!) nu pot decît să recunosc că sînt de fapt un retrograd, că nu recunosc – alături de Churchill et alt. – că acest sistem, așa imperfect cum e el, a condus totuși la un progres al civilizației umane, bla-bla…

Recunosc. Sînt retrograd. Dar știu că trăim momentul în care toate acestea se vor schimba fulgerător! 

Inteligența Artificială ne va mînca doza de umanitate distribuită aleator în materia organică a fiecărui individ numit OM. Nu știu ce va rezulta de aici pentru că voi fi pulbere de stele în curînd.

…de la cugetările de mai sus mă întorc la zborul TG920 Bangkok – Frankfurt în care am mai avut o revelație. Urmăream pe display-ul din fața mea (prost pentru un Boeing nou și mare – 777-300ER) un documentar BBC de prin 2011, parcă, despre Sicilia (un episod din Italy Unpacked).

Am fost în Sicilia și ne-a plăcut și nouă foarte mult îngemănarea culturilor vechilor greci cu cea a romanilor, noii stăpîni ai lumii. Mi-am adus aminte de o doamnă din Elveția întîlnită în timpul recentei croaziere pe Mekong care îmi mărturisea cu sinceritate că, vizitînd Asia, și-a dat seama ce șansă a avut să se nască în Elveția. (Am tachinat-o spunînd că la capitolul „calitatea vieții” intră, după părea mea, și o doză de dinamism care să alunge plictiseala, ori aici elvețienii stau rău! 😀 Mi-a dat dreptate fără ezitare.)

Ei, după toate peregrinările astea din Alaska pînă în Noua Zeelandă sau din Laos pînă în Panam(e)a, reafirm și eu că spațiul european, în particular cel de care sîntem geografic apropiați (Italia și Grecia) este unul minunat, că trebuie să luăm mai mult din șansa oferită de această proximitate!

Mie unuia mi-ar plăcea, să navighez ca Odiseu 🙃, alături de Penelopa mea și de mai mulți prieteni, în spațiul elenistic și în cel roman, și poate, să evoc și trăirile apusului pe Mekong sau Zambezi, dar atent la minunea devenirii umane din zona noastră.

Sper că nu ne va înghiți AI pînă atunci! Sper că vom putea face această călătorie fiindcă, vorba lui Pittiș

Sînt tînăr, Doamnă, vinul mă știe pe de rost

și ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sînge,

cum aș putea întoarce copilul care-am fost

cînd carne-mi înflorește și doar uitarea plînge

Sînt tînăr, Doamnă, lucruri am așezat destul

ca să pricep căderea din somn spre echilibru,

dar bulgări de lumina dac-aș mînca, sătul

nu m-aș încape încă în pielea mea de tigru.

Sînt tînăr, Doamnă, tînăr cu spatele frumos

și vreau drept hrană lapte din sfîrcuri de cometă,

să-mi crească ceru-n suflet și stele în os

și să dezmint zăpada pierdut în piuretă.

Sînt tînăr, Doamnă, încă aripile mă țin

chiar de ating pămîntul pe aproape cu genunchii,

această putrezire mă -mbată ca un vin

căci simt curgînd printr-însa bunicile și unchii.

Sînt tînăr, Doamnă, tînăr, de-aceea nu te cred, 

oricît mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara 

deși arcașii ceții spre mine își reped 

săgețile vestirii, sînt tînăr. Bună seara!