21. Laos, un Haos. (organizat)

Dacă ar fi să îmi recunosc vreun merit în alegerea etapelor acestei călătorii din Asia în 2025 acesta este: că ultima etapă de drum înainte de nebunia extinsă din Europa este Luang Prabang. Din multe motive. Voi încerca să le dezvolt pe cele mai evidente.

E adevărat, noi nu am „făcut” tot Laosul (a face = expresia aia oribilă care indică ce ai „bifat”, nu ce ți-a rămas în minte după ce ai ajuns într-o țară nouă), ci numai Luang Prabang, orașul primăverii eterne. 

Dar ca să aleg numai un oraș, fie el și fosta capitală, am citit, m-am documentat înainte, am văzut pe YouTube filme mai inspirate sau de-a dreptul insipide despre „un’ să mergi în Laos”…

Doar nu era să stric puținele zile de liniște adunate la un loc, ale mele și ale Rodicăi, ca să văd… noul tren chinezesc de mare viteză care leagă Vientiane de Luang Prabang! Să fim serioși…

Cînd am citit că Luang Prabang a reușit să păstreze „farmecul orașului colonial al Indochinei franceze”, că are nenumărate temple aflate pe lista patrimoniului UNESCO, n-am ezitat. Și mai e un motiv, poate pueril, pentru care aleg Laosul în dauna vecinei Cambodgii. Laosul e o țară fără ieșire la mare. În cele trei regate în care a dospit, mai mult sau mai puțin, alcătuirea statului laoțian de azi (unul fiind chiar regatul Luang Prabang), s-a putut distila, m-am gîndit eu, o esență pură a Asiei din această zonă, fără interacțiunea obligatorie cu străinii care veneau întotdeauna pe mare… Gîndiți-vă la Japonia în perioada Edo (1603-1868) cu politica ei sakoku (鎖国) de autoizolare. Ar mai fi existat poezia haiku, dramele Kabuki, stampele  pe lemn, ceremonia ceaiului, grădinăritul peisagistic, cultivarea arborilor bonsai ?

Nu că laoțienii s-au ridicat la aceste culmi spirituale pentru că… n-au avut ieșire la mare, fiecare țară are o matrice proprie. (Ar mai fi creat dacii liberi celebrul lor coif de aur 

dacă ar fi stăpînit ieșirea la Pontul Euxin în vremea aia? Probabil că nu, ar fi stat să-l căineze pe poetul iubirilor gingașe… 🤷🏻‍♂️)

Scriu aceste note în cea de-a treia dimineață petrecută tihnit la micul dejun pe malul rîului ນ້ຳຄານ Nam Khan unde se află hotelul Merry Riverside care ne găzduiește. (Dacă spun că „găzduirea” a atras cele mai înalte aprecieri ale partenerei de „ttb” am spus tot! 😀)

Nu m-am decis dacă voi alcătui una sau două postări despre Luang Prabang / Laos fiindcă, pur și simplu, chiar scrierea acestor cuvinte mi se pare un furt al propriului confort! 

Luang Prabang nu e degeaba numit orașul primăverii eterne. Nu are un climat potopit de căldura umedă a Thailandei, dimpotrivă, dimineața și seara e răcoare, uneori destul de accentuat. Stau și mă uit la curgerea leneșă a rîului Nam Khan care după încă un cot sau două se va uni cu fluviul Mekong. E opt dimineața și de pe rîu încă se ridică aburi. 

Mai aud și cîntatul unui cocoș – ca atmosfera idilică să fie completă. Doar că acel cocoș pare că își varsă focul de sub un palmier… 🌴 

…totuși puțină istorie (recentă)

Cînd eram io mic sau poate doar foarte tînăr citeam cu nesaț pagina de știri externe a ziarului „Scînteia”. [sic!] (Poate aveam în casă și revista „Lumea”, tot un drac: propagandă, propagandă, propagandă…)

Ei, „șpilul” era să fii atent la nuanțele limbii de lemn. Așa am dat de „prințul roșu”, Souphanouvong și de fratele său vitreg Souvanna Phouma, lăudați în presa comunistă a vremii. Păi cum așa? Un prinț (chiar „roșu”, dar epitetul ăsta era trecut sub tăcere) putea fi lăudat sistematic? 🤔 Mare minune! Dar ce era cu el? Sau cu partidul Neo Lao Haksat?

Acum știu. Multă vreme un om care urma linia Moscovei sau a Bejingului era numit Pathet Lao, Neo Lao Haksat, uneori „unealtă a unei puteri străine” (fără nume), dar niciodată ceea ce era, pentru că în laoțiană nu există un cuvînt pentru comunist!

Practic s-a întîmplat, mutatis mutandis,și în Laos ceea ce România „experimentase” cu guvernul lui Petru Groza: cînd premierul de dreapta, prințul Souvanna Phouma, l-a luat pe fratele său vitreg pro-comunist, prințul Souphanouvong, în guvernul de coaliție ca preț pentru încheierea războiului dintre regim și armata Pathet Lao condusă de comuniști. Oamenii l-au avertizat pe premier. Dar premierul a insistat că fratele său vitreg nu era „comunist”; că era doar un „neutralist”, cum ar putea exista așadar vreun pericol din partea noului Front Patriotic pro-comunist al lui Souphanouvong?

Mda… Voi reveni mai tîrziu asupra „prințului roșu”, pe scurt un ticălos cu nuanțele proprii sadismului asiatic (parcă n-am avut și noi un „experiment Pitești”…) Cînd am coborît din avion la Luang Prabang am pus piciorul în Republica Democrată Populară Laos. Fără viză, fără nimic.

Există o viză online pentru Laos doar că ți se promite că o primești în 3 zile însă e o aiureală: trebuie să alegi o dată de intrare mai tîrzie decît cea adevărată, altfel pătrățelul zilei „corecte” e… deselectat! Pas de fii corect! În plus, viza online costă 50 USD pe cap de călător (sumă plătibilă în dolari S.U.A. noi!!), și, evident, conferă starea de liniște pe care și-o dorește omul cînd ajunge într-o țară străină (dacă, Doamne ferește!, neavînd viză, ești întors de pe aeroport?), timp de așteptare mai scurt la controlul trecerii frontierei, etc., pe cînd viza „la sosire” pare mai… nesigură.

AIUREA! Cea mai mare plasă au luat-o ăia care își făcuseră „viza online”! 🤣

Pentru că după ce că au dat mai mulți bani ($50 față de $42 în cazul “Visa on arrival”) au mai stat și la coadă, poate chiar mai mult decît ceilalți! (Mai ales în țările astea cu reflexe comuniste drăciile astea “online” trebuie verificate… manual, nu credeți? 🤪)

Oricum, eu am pierdut mai mult decît timp în “No Man’s Land”-ul laoțian: mi-am pierdut și șapca cumpărată la Museum of Modern Arts din San Francisco în 2023… Pur și simplu am lăsat-o pe o masă cînd completam formularele de intrare. 😢

(‘rați ai 😈 de comuniști cu birocrația voastră!)

Următorul lucru rezolvat cu bine a fost transportul de la aeroport spre hotel. În Laos nu există Uber, Grab, etc. Ba chiar nici taxiuri n-am văzut! Și atunci?

Ei, atunci există planificare centralizată tovarăși! Am luat un cupon de 100000 ₭ (~ 22 lei) valabil pentru 2 persoane și bagaje de la un ghișeu de pe aeroport,

am prezentat cuponul unui supraveghetor și am fost îndrumați spre un microbuz care încărcase deja alți turiști.

Pe spate era scris inteligibil 🙃 numele hotelului nostru Merry Riverside.

Nu ne puteam rătăci. Drumul nu a fost lung (sînt 4 km între aeroport și hotel) și am fost lăsați în fața unei alei lungi, înguste cît să încapă o mașină, pe laturile căreia mai găseai un hostel, o casă de oaspeți, vreo două restaurante tip “family owned”, iar în fundul aleii un grup de clădiri albe, mai „boierești”. Acelea erau Merry Riverside Hotel. Iar în spatele lui se afla rîul ນ້ຳຄານ Nam Khan, cum aminteam la început.

Erau cîteva reguli de respectat, practic una sigură: trebuia să-ți scoți pantofii. Apoi fie mergeai Desculț de Zaharia Stancu, fie încălțai niște papuci comozi de pîslă moale. Ceea ce se păzea cu strășnicie era lemnul de tek din care erau făcute și scara, și podelele, în fine, era ca la Castelul Peleș sau ca în unele spații medicale care țin la igienă… Sigur, această regulă se lega și de accesul în lăcașele de cult budiste unde trebuie să te descalți și să mergi umil și desculț. Ne-am conformat.

Camera noastră era o combinație rafinată de lucruri moderne cu funcționalitate precisă (oglinda din baie cu buton în 2 faze de culoare a luminii, plafonul camerei care asigura o lumină intensă) sau din mese, noptiere, etc. din lemn de tek.

Pe balcon se aflau două fotolii și o măsuță pregătite să te aștepte la o cafea. (Ei, aici i-am „prins”: măsuța și fotoliile erau Made in China…Îmbrățișarea marilor vecini nu poate fi evitată.)

În prima seară am mîncat pe alee, la 10 m de hotel, la unul din restaurantele de familie. Mîncarea era bună și… gătită pe loc! Doamna care ne servea era și bucătăreasă și casieră. Și, bineînțeles, patroană! 😀

Proba că Luang Prabang este un oraș cu o prezență impresionantă de străini am avut-o chiar atunci, în micul restaurant. Mai erau două cupluri de americani, la mese diferite. Nu se cunoșteau și cred că cei mai tineri (adică aveau și ăia ‘fo 45 de ani) nici nu aveau să-i mai caute vreodată pe cei mai în vîrstă.🤣 Bărbatul din cel de-al doilea cuplu avea 76 de ani, părea în formă și… vorbea încontinuu!! Despre orice. De la acidul dezoxiribonucleic (pe bune!) despre care el avea o teorie cum se fabricase vaccinul anticovid, pînă la cum merge bursa zilele astea sau ce rol au avut americanii în Laos… Pînă la urmă au plecat cu toții înaintea noastră (ce ușurare!) și i-am mai auzit vorbind pe alee încă un sfert de oră 🤦🏻 Curat „grecii la pușcărie”!

Somnul de peste noapte a fost bun, bun, minunat, fără aer condiționat care să ni se înfigă în țeste fiindcă… nu era nevoie. Orașul Primăverii Eterne, deh…

Zilele aici, la Merry Riverside Hotel din Luang Prabang, încep toate cu același ritual: îmbrățișarea vizuală a rîului Nam Khan care se scurge mai jos de masa ta. Și nu-ți mai dorești altceva! 

Micul dejun e de tip bufet suedez, cu multe feluri asiatice și altele occidentale. Cu prăjiturele de inspirație colonială franceză (Choux à la Crème și fără a omite… croissant-ul 🥐!) și cu felii de pepene roșu 🍉 , mango 🥭, banane 🍌, fructul pasiunii… Minunat! Toate acestea sînt aduse, supravegheate, făcute, de o mică armată de tinere laoțiene.

Cu greu ne-am hotărît să ieșim pe stradă – ca să vedem orașul la urma urmei! Era așa de bine chez nous! (Apropo de franțuzisme: sînt mulți francezi prin Luang Prabang, de toate vîrstele. Ei, dacă au venit să constate ce mai e cu „Indoșina” lor trebuie să știe bine engleza! O fi ea „miorlăită” de localnici dar măcar e înțeleasă! 🤪)

Primul drum, la mijlocul zilei, a fost către Piața de Noapte! 😊 Asta pentru că e un punct central și trebuia să avem, cît de cît, un reper. Pe jos sînt cam 15 minute mers „de voie” (un pic mai mult pentru noi, fiecare cu glezna lui contorsionată…).

Prima cumpărătură trebuia să fie o șapcă nouă 🤷🏻‍♂️ (O fi Luang Prabang Orașul Primăverii Eterne dar pe la mijlocul zilei se face o vară de toată frumusețea! 😆)

Ei, mi-am luat-o, să fiu sănătos!

Am ajuns și pe malul Mekong-ului ca să facem schimb de impresii (tu Mekong și eu Nam Khan!) Nu ne-am așezat pe mal, nici pe localnici nu-i vedeam făcînd asta, ci la cafeneaua Luang Say cu una din cele mai frumoase vederi spre Mekong.

A luat Rodica o Caramella (40000 ₭, cam 9 Ron deci foarte ieftină și mai era și super bună!)

eu nu mai știu ce și ne-am hotărît – fiindcă era la doi pași – să vizităm și Muzeul Național de Istorie găzduit de o fostă reședință regală lîngă care se afla și o (era să zic capelă…) și un (mai exact) templu numit Haw Pha Bang ພະບາງ. De ce e important? 

Pentru că

• Pha Bang este o statuie a lui Buddha din bronz care este acoperită cu foiță de aur și „se crede”că este veche. 
• a ajuns în Laos în secolul al XIV-lea și a fost păstrat în capitala Luang Prabang, care își ia numele de la statuie.

Cert este că nu ai voie să fotografiezi (cu toate că nu era nimic impresionant, nemaivăzut) și de aceea fotografiile de interior de mai jos sînt reproduse de pe site-uri cu permisiunile de rigoare.

(Făcusem o fotografie, m-a „denunțat” un turist german, a venit o tartoriță locală a zis să șterg fotografia, m-am executat dar se șmecheriseră toți: a vrut să vadă și că e deleted forever!! Așa e cînd telefonul mobil ajunge pe mîna maselor! Încep teroarea și TikTok-ul! 😂)

În fine am ajuns să vedem și fostul palat regal. Și aici ne aștepta o dandana la intrare: nu numai că nu aveai voie să faci fotografii dar trebuia să te deplasezi prin curtea palatului o distanță bunicică pentru a depozita orice obiect personal susceptibil de a disimula intențiile frauduloase (!) Bine, pot înțelege și asta dar pune 👿 lockerele respective lîngă intrare, nu la mama aceluiași 👿!!

Fostul palat regal reflectă – dacă stau bine să mă gîndesc – o dorință românească ancestrală: și cu slănina-n pod și cu sufletul în rai! 😂😂😂

Adică: se vizitează, costă 60000 ₭ (~13.26 RON) biletul dar… nu vrem să faceți fotografii fiindcă sîntem o națiune la care trecutul e încă sensibil și cine știe ce se zvonuri mai apar!

Obiectele din palat arătau cam ca peste tot unde se vizitează palatele de către opincari: asta era camera reginei,

patul ăsta – cu trei elefanți sculptați pe tăblie – era al regelui (dacă vă duceți cu gîndul la Freud să știți că așa e!), camera cu tobe uriașe de bronz și tobe mici, dispuse în semicerc, era camera copiilor (ce bucurie trebuie să fi fost pe părinți cînd se jucau odraslele! 😳), tron de aur, lectica de aur pe care era purtat regele, figuri ale lui Buddha la tot pasul plus o sală foarte mare decorată cu figurine japoneze de sidef

de prințul moștenitor al coroanei, Savang Vatthan, în onoarea lu’ ta-so, ພຣະບາທສົມເດັຈພຣະເຈົ້າມະຫາຊີວິຕສີສວ່າງວົງສ໌, Sfinția Sa Marele Rege Mahajivit Sisavangvong.
Acum să nu credeți că regele Sisavangvong era chiar așa de sfînt: unii l-au descris drept „regele playboy”.  🤪 A avut 10 soții și 50 de copii, dintre care 14 au murit într-un accident cu barca pe fluviul Mekong. Dar tot au mai rămas suficienți copii ca să ducă Laosul după moartea sa în 1958 (cînd domnise deja de 54 de ani și mîncase enorm de multe croissante de la colonialiștii francezi) într-o fundătură care avea să-l afecteze și pe prințul moștenitor al coroanei, Savang Vatthan, cel care avea să fie ultimul rege al Laosului.

Ce s-a întîmplat? 

Am promis că revin asupra ticălosului Souphanouvong, prințul „roșu”, care ajutat de fratele său vitreg, prim ministrul Souvanna Phouma, l-a răsturnat de la putere pe noul rege Savang Vatthan.

(Toți ăștia erau frați între ei, să ne înțelegem, toți educați în Franța, alea, alea, doar mamele Șeherezade difereau; a lui Souphanouvong nici măcar nu era de neam nobil, ci era o femeie „den popor” de care îi plăcuse regelui Sisavangvong. Îi plăcuse foarte mult, vreau să spun.)

Ei și, „prințul roșu” Souphanouvong, mînă în mînă cu partidul Pathet Lao, o copie la indigo a Viet Cong-ului din Vietnam, l-a răsturnat de la putere în 1975 pe regele Savang Vatthan. Souphanouvong a mințit ca 🐷 că regele locuiește într-o vilă înconjurată de flori dar, în realitate, l-a trimis la muncă forțată în 1977, iar acesta se pare că a murit, extenuat de muncă și malarie, prin 1984…

…dar ce mă bag eu, copil unic la părinți, în luptele fratricide?? 🤔

Seara am mîncat la Outback, un local plin de turiști și expați britanici unde se transmiteau meciuri din campionatul de fotbal al Angliei și se juca îndrăcit și biliard.

Rodica a băut o Laobeer neagră și după asta ne-am retras în glorie la Merry Riverside Hotel… să urmărim știrile politice românești pe Youtube. Proastă idee.