2026. 7. Quito – Centro Historico

Lumea se împarte în citadini, megieși și rurali. Nu e de mirare că și preferințele vizitatorilor lumii merg spre aceleași categorii: citadinii vor prefera clar orașele, ruralii – satele, iar surpriza emisiunii o constituie această categorie pe care am introdus-o în enumerare: megieșii, adică ăia care nu sînt nici cal, nici democrați măgar fiindcă fie au migrat de la sat la oraș dar nu se simt complet integrați, fie au trecut invers, de la oraș la sat (mai puțin în căutare de roots, mai mult împinși de proiecte personale) dar nu se simt nici ei asimilați.

Noi sîntem citadini. Fără discuție. Ne place să ne cufundăm în mulțimea anonimă și să observăm detalii. (Iaca, MDQ, metroul din Quito, care a început să fie construit în 2013 după modelul metroului madrilen și care a început să opereze la sfîrșitul anului 2023, deci e cel mai nou metrou pe care l-am întîlnit pînă acum. Toate bune și frumoase dar… haotice! Biletele sînt vîndute la casă – de aici cozi lungi. Suportul biletului este hîrtia, în fapt ți se dă un bon de hîrtie imprimat de casă de marcată estación de incio. Fiind hîrtie se mai îndoaie, na, dar asta e rău fiindcă e posibil să nu ți se permită accesul dacă nu poate fi citit codul din hîrtia boțită.

Un detaliu? Ei NU, o chestie serioasă: deși biletele au același preț, indiferent de distanță, nu poți începe călătoria cu un bilet cumpărat și nefolosit, valabil, într-o altă stație! Cu alte cuvinte nu te poți răzgîndi! 

Tari citadinii ăștia ecuadorieni! Cred că li se trage de la megieși… 😂)

Ieri și azi am vizitat și orașul vechi, cum ar veni. Ăla pe care ditai UNESCO l-a declarat pe vremuri Patrimoniu Universal, bla, bla.

Ieri ne-am dus cu metroul, azi (miercuri) am făcut traseul cu Uber. 

[De ce spuneți, îl întreb pe șofer, că aici este sierra? Din cauza altitudinii, îmi răspunde, aici sîntem la munte. Ăia de pe coastă se află pe litoral, iar cei din zonele intermediare se numesc oriental. Am aflat-o și pe-asta!]

Încerc să mă adun ca să păstrez narațiunea pe linia ei cronologică. Ieri am vizitat o catedrală uriașă dar austeră, Basílica del Voto Nacional care e undeva, în vîrful unui deal, pe scurt, urci  de-ți sare inima pe o stradă nesfîrșită (Calle García Moreno, numită anterior Calle De las Siete Cruces, ceea ce e un pic confuz fiindcă se păstrează tăblițele cu ambele denumiri) – am oprit o singură dată într-o cafenea de la un colț de stradă ca să ne hidratăm cu limonadă, suc de fructe roșii și, respectiv café frappé –

apoi ne-am mai opintit o dată, am ajuns, am intrat ($2 de persoană) eram, practic, singuri într-o clădire atît de mare 🙄, 

dar cel mai interesant mi s-a părut cum se păstra amintirea vizitei din 1985 a papei Paul Ioan al II-lea la această catedrală: era expus papamobilul folosit atunci și un manechin cu figura papei, iar pe papamobil scria cu mîndrie că fusese fabricat în Ecuador…

La intrarea în Basílica del Voto Nacional am mai văzut ceva de luat aminte: două uși masive de lemn sculptate. Pe prima pot fi observați strămoșii noștri, Adam și Eva lui, cam goi dar totuși în Grădina Raiului. (A nu se confunda cu Grădina Maicii Domnului 🙃)

Pe a doua se pare că sînt mai cuviincioși și bine îmbrăcați [!]

Ca să fiu sincer încurcasem un pic borcanele documentării: crezusem că Basílica del Voto Nacional e cea barocă și poleită cu aur, cînd colo era una „din vale” pe lîngă care trecusem: Iglesia de la Compañía, unde în loc de „compania” trebuie să citiți ordinul (strîngătorilor) iezuiți…

Păi, uite, au strîns și de la noi, chit că ortodocși, $12 taxă de intrare pe care i-am putut plăti, din fericire, con tarjeta și nu con efectivo.

Despre aur, da, era la tot pasul, opulența la ea acasă. Mă interesa însă cum se manifesta barocul în această biserică și, ca întotdeauna, m-am concentrat asupra felului în care fusese ornamentat amvonul, situat pe partea de nord a liniei arcurilor templului. Sculptat frumos, amvonul conține 250 de fețe de mici dimensiuni de heruvimi și figuri ale evangheliștilor Matei, Luca, Marcu și Ioan, precum și ale sfinților iezuiți: Sfîntul Ignațiu de Loyola și Francisc Xavier. Un element special este copilul Mîntuitorul Hristos de origine europeană.

E greu să nu te marcheze atîta bogăție dar iată că și noua noastră Catedrală a Mîntuirii Neamului din magnificul București are un element cu care depășește clar performanțele Iglesia de la Compañía: clopotul 🔔  Daniel I !!! 😂 Păi alea iezuite e mici, dom’le, mici, ale noastre, turnate respectuos în Austria, e muult mai mari! Și mai calitative. 🙃🙃🙃

Ei și după asta ne-am urcat în metrou, am coborît la stația La Carolina ca să căutăm un oficiu poștal unde se vînd timbre, n-am găsit vreun oficiu poștal deși apărea pe Google Maps (poșta e în suferință în toată lumea), am descoperit în schimb unde e Instituto de Idioma Alemán – Goethe Zentrum

Unde să fie? Pe str. Vancouver! 🤣

Ne-a prins ploaia, am chemat un Uber, am ajuns acasă și după o oră (ploaia mai îngenase) am ieșit să mîncăm în apropiere la De la Llama. 

Iată de ce se cheamă așa

Seara, înainte de culcare ne-am pus de acord asupra cazării în Cuenca, am făcut și check in-ul și am terminat și penultima zi în Quito.

Astăzi planul a fost altul: am renunțat la metrou (frumos, modern, sigur, că e păzit ostentativ ca mai toate „obectivele” de armată – de exemplu un teatru liric frumos din centrul vechi era păzit suplimentar, de show off, și de o tanchetă!!! – dar încă… ăăă… nerodat administrativ), am luat un alt Uber și am ajuns, într-un trafic de tip București, în 40 de minute, la Plaza de San Francisco. 

Plaza de San Francisco are ceva din așezarea Pieței Sfatului din Brașov. Cu Tâmpa cu tot.

Am intrat în biserica San Francisco , era oficiat un serviciu divin, am privit, am fotografiat (nu era permis dar asta am aflat prea tîrziu 🤷🏻‍♂️) și apoi am luat-o la pas spre cartierul La Ronda din centrul vechi, prezentat ca cel mai bine păstrat, cu meșteșugari autentici, etc. Ei bine, azi (miercuri) nu erau dispuși să deschidă mai devreme de după-amiază. Noi ne grăbeam fiindcă se anunțase o altă ploaie. 

Ce să zic? Era interesat dar de unde venim noi (Europa, nu América del norte) mai văzusem și meșteșuguri, și cartiere „autentice” overpriced… Parcă mai bine pentru noi, citadinii par excellence, era în cartierul nou, chiar posh, în care stăteam, pe Avenida 6 de Diciembre, de unde traversam pe străduța Irlanda spre Avenida República de El Salvador ca să păpăm…

Și unde ne-am oprit azi?

La Piula. De ce îi spune așa?

Pentru că puiul, în spaniolă, așa face „pui, pui, pui”… 😂

La întoarcere, un stop la Ukö Bread, pe Irlanda, pentru un espresso minunat, cu arome doar aici prezente, în America de Sud (cred că voi scrie în curînd despre aromele astea) și un tort de ciocolată (că dacă nu aici, atunci unde?). 

Am ajuns acasă. S-a lăsat o ceață deasă, fenomen curios…

Mîine (joi) la 10:10 decolăm spre Cuenca.