2026. 3. …pe vremea cînd mai ieșeam la…
Acum cîteva zile am bătut cu privirea mai departe decît de obicei, spre un raft întunecat al unui dulap din bucătărie. Bine ferit trona un obiect pe care l-am cumpărat cu vreo douăzeci de ani în urmă de la Budapesta, cred că de la Piața Centrală (Nagyvásárcsarnok): o chisea de miere cu o ceramică frumos smălțuită, cu bețigașul de lemn pe care roteai alene mierea înainte de a o depune, tartinabil, pe felia de pîine cu unt…
Obiectul, deși nu l-am mai folosit de mult, e prea dichisit ca să te dispensezi de el. L-am mai luat odată în mînă și mi-am dat seama că era mai greu decît ar fi trebuit, oricum mierea n-o mai turnam acum din borcanul de „Gusturi românești“ în chiseaua ungurească 😊
Dar ce să fie acolo? Am dat jos capacul și înăuntru am văzut un con de brad și două fluiere de plastic albastre [sic!], pe lîngă alte mărunțișuri. „Tu știai că în vasul ăla de miere, am interogat-o pe brava soție care se luptă perpetuu cu entropia sistemului izolat reprezentat de micul nostru apartament, se află două fluiere??“
Răspunsul a venit rapid și neașteptat: „Da, e de pe vremea cînd mai ieșeam la demonstrații…“ Apoi, văzîndu-mă buimac, mi-a explicat încă odată că, da, participasem la demonstrații „pe vremuri“ [asta înseamnă cu 10 ani în urmă] „înarmați“ și cu… fluierele alea de plastic…
Peste cîteva ore vom decola spre Madrid, de acolo mai departe, etc. dar rostul evocării chiselei în care se ascund și acum două fluiere albastre de plastic este că măsoară nu doar scurgerea timpului, ci și schimbarea noastră odată cu această panta rhei…
Uite, nu mai cred deloc că masele de protestatari înarmate cu fluiere pot schimba ceva. Rodica a rămas mai entuziastă, e clar mai tînără decît mine ca atitudine, dar am ajuns să prețuiesc mai mult libertatea asta de a divaga de capul meu decît să mă înregimentez unui curent care, invariabil, pornește bine și se termină haotic, într-o stare intermediară, de negentropie, dacă e pe vorba că ne apucăm de legile stabilității sistemelor…
Aflu de dimineață că plecăm din 🇷🇴 tocmai de Ziua Ursului Brun (!) La un post de televiziune o doamnă în vîrstă pledează nu pentru eutanasierea, ci pentru… castrarea lor!! 🙄 Ce să zic? Dacă doamnei i se pare că asta e soluția…
Am ieșit din casă cîțiva metri pînă la magazinul polonez (Frooface parte dintr-un lanț po-lo-nez, stimați followers) care avantajul că un sandviș bun costă 12 lei față de 55 la Otopeni. Aerul era plăcut. Aerul e întotdeauna plăcut cînd pe jos e zăpadă. Ce căutăm în Ecuador? Ei, e (și) o țară muntoasă, ne vom acomoda.
La plecare arătam ca mai sus: zîmbitor, cu ghiocei.
Uber-ul a sosit într-un minut, traficul a fost minimal, Bucureștiul… hibernal. 🥶
Aeroportul Otopeni e mai haotic decît în toamnă. Se lucrează. Iar vom avea linie de metrou! 🤦🏻
Doamna din fața mea la coada de la check in poartă cu mîndrie un sac pe care scrie GEMEINSAM WEITER! Iată un îndemn aparent valabil. Dar împreună cu cine? Că mai departe asta e, așa mergem cu toții…
Security bifat fără nervi, ajungem la poarta „noastră” ne așezăm pe scaune poziționate spre ieșirea de urgență, văd cu plăcere pe mînere UBS sockets cînd…
„Nu vă supărați, vă rugăm să vă ridicați, trebuie să mutăm scaunele…” Trei gealați pentru o treabă potrivită unul singur. Întreb dacă odată mutate scaunele vor fi racordate și la rețea (oricare ar fi ea). „Aa, nu, păi nici [unde erau înainte] n-avea…” O întreb pe doamna „de la birouri” care se pare că îi supravegheză care dintre cei trei e… Dorel? Surîde și îmi răspunde complice: „cred că toți trei…”
Afară, pe geam, vedem avioanele aliniate la sloturile lor. E frumos iarna la noi!
…frumos sau nu, să aștepți îmbarcarea pentru o cursă low-cost de Madrid, e o experiență etnică și… puternică! Cînd o fi început exodul etniei rome spre peninsula iberică? Cu siguranță nu din zona noastră au pornit, cel mai probabil din Africa. Dar asta a fost odată. Acum vin din Rumânia, vere! Și vin, și vin…
Mai bine ilustrez experiența cu fotografia făcută unui puști (Bogdan) care, ca și mine, se plictisea și arunca în sus perna. Aș fi aruncat și eu cu ceva dar, adult fiind, trebuia să mă comport altfel. Asta e, copii! Adulții au o viață grea.
Scriam cele două paragrafe de mai sus în avion, după vreo oră de la decolare. Aveam locul spre culoar. Deodată m-am simțit bătut pe umăr, m-am întors și am văzut un bărbat cu barbă sură, pînă în 60 de ani care, incredibil!, mi se adresează cu următoarele cuvinte „Am văzut cum scrieți despre romi, să vă fie rușine, văd că sînteți un domn, nu mă așteptam… să vă fie rușine”
Era așezat pe un rînd în spate, tot spre culoar dar oblic față de mine! Inchizitorul avea brațe tatuate și vorbea „sfătos”, un fel de Gelu Duminică genul bulibașă.
Ce i-am spus pe loc a fost „De ce tragi cu ochiul, ție să-ți fie rușine, mie nu îmi este!”
Toată disputa s-a oprit aici dar recitiți ce scrisesem și gîndiți-vă: eram cenzurat fără drept în intimitatea minții mele de un necunoscut care se erija în instanță morală!!!
Am să spun însă că e ceva cu lumea asta de la noi care se trezește în plin woke-ism à rebours, europeano-țigănesc (na, că am zis-o!).
Nu e acum momentul să dezvolt ideea asta dar, gîndiți-vă… e in-cre-di-bil!
Cum nu vii tu, Elon Musk [sic!!], ca punînd mîna pe ei…
Restul călătoriei s-a desfășurat fără incidente, am aterizat la Madrid, am repornit instalația VODAFONE ES ca să putem chema shuttle de la hotel (el precio esta incluido), era cald, bine ca și în ultimele patru dăți (deja!) de cînd tragem aici, cartierul/orășelul Barajas (Otopeniul lor) am început să-l cunoaștem și ne-am orientat rapid spre un restaurant peruan unde aveau un ceviche de vis!
Partenera de teambuilding s-a antrenat cu un pahar din vinul casei (foarte bun!), iar eu i-am oferit generos din cheesecake-ul meu cu fresas…
Azi va fi un zbor de zi dar o „zi” foarte lungă: diferența între București și Quito sînt 7 fuse orare. Va fi interesant, sper…