2026. 15. FINAL DESCHIS

Final deschis – 1

Am ajuns la Madrid pe la ora 14:00. am luat bilete pentru metrou, apoi am parcurs cele două segmente de drum pînă la Nuevos Ministerios, respectiv pînă la Tribunal. Ne-am cazat, ne-am odihnit, a doua zi ne-am plimbat, am mîncat afară pentru că ziua era superbă, iar a treia zi la prînz ne-am îmbarcat la Terminalul 1 și am ajuns cu un avion Ryanair la București. Era ceață la București…

Final deschis – 2

Am ajuns la Madrid pe la ora 14:00. Deja ne obișnuisem cu rutina Terminalului 4 de la aeroportul Barajas: recogida de equipaje (mereu tresar la auzul acestui false friend – equipaje e „bagajul“ în spaniolă, după cum tripulación de cabina nu înseamnă altceva decît… echipajul de cabină…), am luat bilete pentru metrou, apoi am parcurs cele două segmente de drum (primul, invariabil, pînă la Nuevos Ministerios, apoi am spus în gînd Gregorio Marañón și Alonso Martínez și cînd am ajuns la Tribunal am coborît, cotind-o la stînga pe strada „noastră“ – Carrer de Fuencarral. De ce a devenit „a noastră“?

Pentru că te afli pe o stradă lungă (1,5 km), în mare parte pietonală și – cel mai important detaliu – te afli în buricul tîrgului, Fuencarral se sfîrșește Gran Vía! Pe scurt este un fel de Lipscani însă incomparabil mai elegant, mai curat și mai frumos. Și dacă aproape că-i lipsesc micile cafenele specifice Madridului (cu tapas, bocadillos, etc.), acestea se află răspîndite pe numeroasele străduțe laterale sau paralele pe care am ajuns să le cunoaștem.

Ne-am cazat, ne-am odihnit, am mai ieșit un pic pe-afară în Plaza Pedro Zerolo (pe a cărei latură se află, uite „dau din casă“ minunatul loc de popas matinal sau nocturn! – e deschis non-stop) Bocadillos Oink Infantas, care e cu atît mai genial cu cît pare nesofisticat, și înapoi la hotel fiindcă… totuși… traversasem oceanul…

A doua zi, la pas, am ajuns (totuși) în Gran Vía ne-am plimbat, ne-am bucurat, am mîncat afară pentru că ziua era superbă, și ne-am întrebat de ce nu am mai reveni în splendidul Madrid, pe îndelete, nu ca o simplă escală.

Orașul e splendid, vesel, deschis, cu mîncare excelentă și cu băuturi pe măsură și ar putea fi prilejul unei evadări en masse cu prietenii noștri! Singurele probleme (reale!) ar fi cele de logistică: nu sîntem singurii care, cam la fiecare doi ani, avem revelația asta… 😊

Nu voi insista însă pe subiectul ăsta: à bon entendeur, salut ! 😉

Așa s-a sfîrșit prima călătorie de travel-teambuilding din 2026. Cea pe care am planificat-o spre sfîrșitul acestui an, de departe cea mai complicată din punct de vedere logistic decît orice am întreprins pînă acum, ar urma să ne ducă în Tibet, pe cea mai înaltă cale ferată din lume. Deocamdată însă, cum se vede, lumea – și noi împreună cu ea – ne aflăm într-un nou Ἀνάβασις (Anabasis)… acum ne aflăm în România și asta ne ocupă tot timpul…