January 2025

…și fiind eu născut pe lîngă arcul Carpaților mîndrei Republici Populare Romîne (pe vremea aia, cu „î”, nu cu „â”) și plăcîndu-mi de mic să citesc (fiindcă nu aveai TikTok ca acum, atunci „Scînteia” era TikTok-ul partidului) m-am bucurat că Jules Verne nu era „banat” (cum am spune azi în pidgin-ul româno-englez) de cenzura populară și am citit toate cărțile sale!

Acolo, în „20000 de leghe sub mări”, cred că am întîlnit prima dată numele Sarawak. 

Ei, nu pot să rezist să-l numesc pe cel mai cunoscut pirat de prin partea locului, chit că vorba doar de unul ficțional: Sandokan !!

Numele de azi al insulei Borneo nu era menționat, fiecare populație o numea în felul ei, iar Sarawak era un nume dat de populația malaeză zonei Borneo. Mișuna de pirați în zona asta dar căpitanul Nemo era neînfricat!!

…abia acum am pus piciorul [ca să facem o glumă tristă] în Borneo, cu singurul regret că sălbăticia se evaporase de tot, iar aeroportul internațional din Kota Kinabalu îl face de rușine pe Henri Coandă al nostru (aeroportul, nu inventatorul vreau să spun).

Ce e cu numele ăsta contorsionat, Kota Kinabalu? 

Cuvîntul malaez pentru „fort” sau „oraș” este Kota. Orașul este numit așa după Muntele Kinabalu, cel mai înalt din Borneo (4095 m) dar sensul exact al cuvântului Kinabalu este destul de neclar. O teorie sugerează că înseamnă „văduvă chineză”, deoarece Kina înseamnă chineză în limba Kadazandusun și balu înseamnă „văduvă” în malay. Totuși, aceasta este doar una din teorii… 🤦🏻

Cert e că populația de origine chineză mi se pare clar predominantă aici dacă fac o comparație cu locul de unde tocmai am plecat – Kuala Lumpur.

Așadar Kota Kinabalu. Se poate vedea cercetînd link-ul inclus că orașul s-a mai numit și… Jesselton, și Api-Api (în malay)…

Pe urmele Căpitanului Nemo am aterizat aici pe 18 ianuarie 2025 la 17:05, am făcut imediat o recunoaștere a aeroportului (fiindcă vom ajunge din nou acolo pe 24 ianuarie dimineața la ora… 3 pentru zborul spre Taipei), am chemat Uberul Grab (obișnuința…) și în 10 minute eram acompaniați de “Leon” (un chinez tînăr, afabil, bun vorbitor de engleză) care ne-a făcut turul apartamentului.

Ne-a plăcut ce am găsit: poziția, mobilierul funcțional, aerul condiționat și ventilatoarele. 

Se făcuse 8 seara: unde să mîncăm bine și în siguranță (altfel e plin de restaurante)?  Am ales Mother India cu un meniu fabulos, un interior elegant fără să fie kitsch – lucru rar la restaurantele indiene).

Mîncarea a fost bună, noi mulțumiți, iar la întoarcerea ne-am oprit și în  piața de noapte deschisă în fiecare weekend. Și era sîmbătă.

Priviți, priviți…

Știu că lumea e ocupată chiar în momentele astea cu investirea noului președinte american (care se întîmplă să fie unul vechi) și asta mă face simt bine aici, în Borneo, unde preocuparea principală a fost duminică să găsim un restaurant de pește bun la malul mării. Și l-am găsit: Todak!! (Todak înseamnă pește spadă în malay.)

Kuala Lumpur, oraşul „vibrant” de azi (ce-mi place mie folosirea acestui cuvînt magic: vibrant… 😐 E despre „tineri”, nu? Vibrant, vibrant, voci vibrante, vieți vibrante…Măi să fie! Alte cuvinte nu se mai găsesc?

Dar cine să le găsească dacă chinezoiaca din holul hotelului, unde așteptăm să ne „înhațe” – to grab, nu? – … Grab-ul, nu-și mai căuta niciun cuvînt 🙄 în videoconferința cu iubitul ei, ci îi trimitea bezele cu degețelele pe parcursul a 3 lungi minute de „convorbire” de final…

N-am nimic cu chinezii. Așa se întîmplă peste tot: și cu Tik și cu Tok. Fără cuvinte. Cuvintele trădează, degețelele nu!)

Unde rămăsesem? La Kuala Lumpur, o mlaștină nenorocită prin 1857 cînd, „un grup de 87 de mineri de cositor chinezi”, spune mitul fondator, s-au așezat în ceea ce este acum suburbia Ampang. Se pare că a primat însă o altă împrejurare: metropola de mai tîrziu era așezată într-o zonă de interes strategic, adicătelea pe ambele văi ale rîurilor care o străbat. Comunitatea chinezească a înflorit așadar mai întîi ca un centru de colectare de cositor, în ciuda locației sale în jungla infestată de malarie. În 1880, Kuala Lumpur a înlocuit Klang (acum Kelang) drept capitală a statului, iar creșterea sa rapidă a fost atribuită (cui altul dacă nu) lui Sir Frank Swettenham, rezident britanic după 1882. Sir Frank a inițiat construcția căii ferate Klang-Kuala Lumpur și a încurajat utilizarea cărămizii și a țiglelor la clădiri ca măsură de precauție împotriva incendiilor și ca ajutor pentru o stare mai bună a sănătății. Ei și, odată ce au avut și toate țiglele pe casă (nu toți le au!) și cale ferată, era inevitabil ca poziția centrală a orașului să nu conducă la alegerea sa capitală a Statelor Malaeze Federate (1895).

Mă opresc liniștit aici cu detaliile istorice ca să subliniez două cuvinte care încep cu aceeași literă: M. Mlaștină și Metropolă.

ieri întuneric 🌑

azi lumină💡 

Noi însă am ales să ne oprim la Kuala Lumpur în primul rînd ca să ne tragem sufletul și să reintrăm pe un fus orar normal, cu alte cuvinte în ritm circadian (de la circa – „în jurul” și diem – zi. Păi nu? Altfel de ce ar fi continuat să repete obsedat ultimul șofer pe care l-am avut azi, dl. Lai Seng: Europa, Europa, acolo e multă cultură! ? )

Ne aflam în postura incomodă în care doar fiindcă proveneam din regiune… putredă de cultură (Europa, cu România cireașa de pe tortul ei) eram mîngîiați din vorbe… M-am gîndit însă că era o remarcă à la Švejk, parcă ce, știa dl. Lai Seng ce-i aia „cultură “? Nu știu nici eu, care, vorba aia, sînt din Europa, ce animal e cultura asta, darămite cetățeanul malaez!… 😂

Sigur, proclamăm că ceea ce ne mînă pe drumurile astea din Asia este cunoașterea nemijlocită. Am pretenția, adică, de „reconstituire a animalului” din cîteva detalii. Culese însă de la fața locului, ăsta e „șpilul”, propriis sensibus 🤪

Așa stînd lucrurile, Kuala Lumpur asta, o fi vibrantă,

o fi foodie city, o fi un oraș ideal pentru shopping,

dar astea le-am mai văzut, le-am mai trăit și prin alte părți. Rămîne ca veșnicii turiști chinezi și japonezi să descopere cu încîntare ritmul orașului de zgîrie nori. 😳 Mie unuia mi-e tot timpul dor de peisaje din natura neatinsă de „mîna omului”. Sau a robotului, fiindcă veni vorba…

Mîine zburăm spre Sabah, regiunea din nord-estul insulei Borneo, împărțită între Malaezia, Indonezia și minusculul sultanat Brunei.

Sabah e un cuvînt pe care îl cunoșteam din arabă, صباح înseamnă „dimineață”, prin extensie răsărit. Ei, tot același înțeles îl are și în malaeză. Probabil prin filieră dacică. 🙃

Stau aici, pe o terasă (musai acoperită în zonele dinspre Ecuator!) a unei locante, ca să zic așa, din capitala Malaeziei (“El Cero – Tapas y Vino”,  10, Jalan Yap Ah Shak, Chow Kit, 50300 Kuala Lumpur) și e imposibil să nu realizez ridicolul situației: păi în loc să mergem „din prima” la unul (din multele!) restaurante cu stele Michelin pentru care e renumită Kuala Lumpur, am ales un restaurant cu specific… spaniol?? 🙄

Ei, KL e renumită și pentru diversitatea tipurilor de bucătărie. De ce nu și… spaniolă? 😀

Și, sigur, l-am ales și fiindcă e relativ aproape de hotel (dar tot am mers cu Grab-ul, varianta locală de Uber, à cause de pied de Rodica) și fiindcă Sangría vs. japonezul Yakitori (care, sigur, e un tip de preparare a unor frigărui, nu o băutură) a avut cîștig de cauză în fața partenerei de teambuilding prin călătorii… 

Ca intensitate a dorinței, vreau să zic. (Nu că o sangría cu vin bun și fructe pe măsură e de refuzat cînd e… cald…)

A fost chiar perfect!

Fără gălăgie de tip Gangnam 강남스타일 coreean, cu serviciu bun, cu europeni rătăciți pe la mese, gustul mîncării a fost cu adevărat foarte bun, i-ar lăuda și prietenii noștri spanioli!

Am ales niște tapas cu crochete de rață afumată și niște baby octopus (n-am apucat să le mai fotografiez, le-am mîncat “instant”), apoi ceea ce se vede mai jos…

niște frigărui de cordero (berbecuț, da? “kambing” cică e „miel de talie mică”, ne-a zis ospătarul, în malaeză dar nu sînt prea convins – miel este… și “lambu” 😛😛, de la cuvîntul „colonialist” lamb, desigur 🤪)

Și totuși… care era specificul malaez în toată povestea asta cu bucătărie spaniolă?

Îl găsiți în titlu: fără porc. Asta scria ca avertisment chiar pe firma restaurantului: Pork free.

Sigur, respectăm toate confesiunile dar în Malaezia, spre deosebire de unele locuri din Europa [sic!] sînt majoritari musulmanii…

Deci fără porc. (Vrei jamón ibérico? Mergi matale – totuși – în España…)

Peripețiile de pe drum?

Au fost, au fost… La îmbarcarea în Istanbul spre Abu Dhabi ne-am pomenit întrebați (de angajații turci ai Etihad ٱلْاِتِّحَاد (asta înseamnă… „uniunea” în arabă, exact ce caracterizează poporul român, uniți în cuget și-n simțiri, nu?) dacă putem prezenta… biletul de întoarcere din Malaezia. (??)

-Nu, zic, noi din Malaezia mergem în Taiwan!

-Atunci biletul dinspre Malaezia spre Taiwan! nu s-a lăsat șefulețul turc (care, sigur, avea și el „instrucțiunile” lui 🤦🏻)

-Cu plăcere, zic, da’ biletul e pe mail, iar la mail nu am acces din cauza lipsei conexiunii.

-Vă ajut eu! zice turcul.

I-am dat telefonul și… m-a ajutat!! Păi așa știam și eu! A deblocat “Airplane mode”, mi-au năvălit nu știu cîte mesaje, iar Vodafone România m-a anunțat cu responsabilitate (!) că voi avea de plătit între 40 și 50 de Euro doar pentru că nu i-am primit la timp pe turci în UE!!! 🤬

eSim-ul AirAlo Asialink pe care mi-l cumpărasem din 🇷🇴 e minunat doar că cere un mediu prielnic de instalare la prima destinație (Kuala Lumpur). Ghiciți ce? Co-ne-xi-u-nee…😳

Ei și nu l-am avut, eram agitat din cauza privării de somn, am scos 500 de ringgit (imoneda locală) de la bancomat, cam 538 lei), am luat o mașină de ocazie condusă de o șoferiță cu حجاب hijab (în loc de Grab fiindcă, fără acces la “net” ești gata 💀 în lumea de azi) și m-a costat 150 de ringgit (MYR) în loc de 75-100 MYR cu Grab.

Dar e așa de omenește! Ai da oricît pentru un pui de somn!

Hotelul e comod, cu cameră uriașă, înaltă.

Are și baie (cu cadă).

În seara asta am ieșit pe la ora 23, pe ploaie, cu umbrelă împrumutată de o grațioasă recepționeră cu… hijab (nu toate au, probabil fiindcă sînt de origine  chinezească) pînă la o “Convenience store” de lîngă hotel. De fapt erau două. Am luat iaurt cu mango și un borcan cu cappuccino instant pentru partenera care, rămăsese în cameră.

Așa arătam… pe ploaie! 😀

Am plecat spre Otopeni cu un Uber la ora 5:24… Vom zbura cu TAROM spre Istanbul (de unde abia bine ne-am întors în octombrie) pe considerentul că n-are rost să dai bani pentru confort atunci cînd zborul durează doar o oră. Și care ar fi fost zborul „confortabil”? Cel cu Turkish Airlines dar nu merita bani în plus… O oră? Să fim serioși! TAROM o fi el „pe butuci” (adică falimentar de-a dreptul) dar avem datoria „patriotică” să-l sprijinim, nu? De-aia am și renunțat la jetul privat! 🙃

Zborul a fost OK, iar reîntîlnirea cu modernul aeroport din Istanbul ne-a bucurat, chit că „unii” (partenera) erau cheauni de somn! Cîte amintiri ale îndrăgitului covrig cu susan (simit), ale cafelei la ibric… „Orientalisme”, sigur, care ne dau bobîrnacul realității: globetroterii care aspiram să fim se regăsesc în colțul ăsta de lume, cu greci și (de vreo 572 de ani) și turci… Îmi mai rămăseseră niște lire turcești în portofel de anul trecut. Nu multe, fiindcă nu mi-au ajuns și pentru o cafea la ibric. Prețuri de aeroport… În plus, ei bine, să fim cinstiți: ne e bine să te extaziezi doar pentru că vezi un simit de vînzare. Ăla cu adevărat bun e DOAR cel cald, nu cel reîncălzit.

O carte pe care am cumpărat-o acum vreo lună dar n-am apucat încă să o citesc („O lebădă neagră pe Bosfor”), un fel de volum de anchete coordonat de un ziarist din Cluj (Romeo Couți) surprinde destul de bine, mi-a spus partenera de team-building, ea a citit-o, freamătul Turciei pe care am apreciat-o în încercarea „erdoğan”-istă de a avea un loc la „masa bogaților”. Pînă una alta, turcul de rînd e încă sărăcuț dar muncitor. Mult mai muncitor decît mulți compatrioți sau alți europeni. Nu știu dacă toți turcii visează la refacerea Imperiului Otoman dar știu să fie pragmatici, să trateze cu orice… mușteriu! Dintr-o prezentare a cărții făcută la postul național de televiziune am reținut că Istanbulul găzduiește o ambasadă a … Transilvaniei (🙄 sic !!!), sigur un gest „cultural” al pragmaticilor vecini unguri, fiindcă a Ungariei e… „ambasada”. Trianon, suferință mare… În asemenea momente e bine să-l ții alături tot pe bătrînul Seneca…

Suferă mai mult decît trebuie cel care suferă mai înainte de a avea de suferit.
Sau, vorba lui Steven Wright, Vecinul meu conduce pe un drum circular din care nu poate ieși…

CNN Travel, a publicat pe 1 ianuarie o listă cu 25 de destinaţii care consideră că merită să fie vizitate în 2025. România e inclusă în clasamentul său, și e descrisă de jurnaliștii americani ca fiind „un dar în aceste zile de supra-turism”. Vai ce ne-am mai bucurat să aflăm că prietenii americani au deschis ochii și asupra dulcei Românii! 🤦🏻 Deocamdată doar lipsa autostrăzilor și a căilor ferate consolidate ne-a salvat de ubicuitatea turiștilor… 😳

M-am uitat în ultimele zile ale anului trecut la un interviu cu Rick Steves pe podcastul New York Times

Omul, care și-a făcut nu numai un renume dar și o avere din ghidurile de călătorie, podcast-uri, etc. spunea așa (și îl citez nu fiindcă îmi place în mod deosebit, nu îmi place, ghidurile sale sînt pentru americani cărora trebuie să li se dea mură în gură, ci pentru că acum emitea opinii de bun simț)

Oamenii călătoresc mai mult decît oricînd înainte, dar nu mai există tipul de călătorii transformațională … ce se întâmplă acum e că…  toți stau să-și facă selfie-ul cu Matterhorn în spatele lor … Cînd am început să călătoresc, era o lipsă acută de informații, acum există prea multe informații, oricine poate fi acum autor de ghiduri de călătorii … prin rețelele de socializare oamenii își iau informații unii de la alții… Thomas Jefferson a scris Călătoria face o persoană mai înțeleaptă chiar dacă mai puțin fericită…

În fine, Rick Steves spune că ar fi trei tipuri de călători: turistul, călătorul și pelerinul. Ei, pelerini nu mai avem timp să fim dar putem încerca în continuare să ne perfecționăm călătoriile și să ne întărim echipele: Travel Teambuildiiing!!

Harta de mai sus reprezintă schemă aproximativă a zborurilor, începînd cu escală Istanbul. Întoarcerea în Europa (sperăm!) nu e indicată: n-aveam atîta hartă! 😀

Gata, e timpul să ne pregătim de îmbarcare la poarta B13 cu Etihad. Vom face un popas scurt (o oră) în Abu Dhabi (yabadabadoo!) apoi, la 8 dimineața vom ateriza la Kuala Lumpur. La București va fi ora 2 noaptea…