20. Un pui fript ca să ne închidă gura!

Zborul de la Coron spre Manila era programat la ora 9:05. Ne-am asigurat că un van ne va colecta pe amîndoi de la reședință la ora 06:15 (nu răsărise soarele la ora aia

dar ăsta e cel mai bun compromis la care am putut ajunge cu partenera, mereu în alertă în zilele de călătorie cu orice: avion, barcă, tuktuk ș.a.m.d. Există asemenea persoane neliniștite. Destul de multe. Prin contrast, mi se reproșează că nu intru în acest ritm de alertă. Adică să-mi stric liniștea „Zen” la care muncesc demult ca să… ce?)

În fine, a sosit, punctual, van-ul, plin ochi și am plecat pe un drum de 40 de minute către Aeroportul Fernando B. Reyes din Busuanga. Între timp apăruse și soarele de pe un vîrf de munte și lumina porțiuni de pădure de pe șosea. Cred că nu voi putea explica vreodată îndeajuns cît de mult îmi place lumina caldă a soarelui la răsărit și la asfințit! 

Am ajuns la aeroport. Altă dimensiune față de simpaticul aeroport din El Nido

Vizavi de postul de control militar la care se supune orice vehicul care intră în incinta aeroportului am zărit pe dreapta o clădire cu un etaj care era sediul respectivei poliții militare. În balcon fîlfîia pe o frînghie o pereche de pantaloni militari. Foarte bine! Ce, asta era secret??

Cei mai mulți călători se îmbarcau pe aeronave Cebu Pacific. Nouă, care aveam bilete la carrier-ul național, Philippine Airlines, ni s-a spus de la intrare că funcționarii de la Philippine Airlinesîncă nu au ajuns la lucru. N-am dat atenție înștiințării. Era ora 6:53. Cînd, în sfîrșit, au apărut eram poziționați primii ca să lăsăm bagajul de cală pe care să-l ridicăm din Bangkok! Că de-aia zburam de la Manila la Bangkok tot cu Philippine Airlines!

„Ah, știți, ne scuzați, spune tînărul de la poarta zborului nostru, să știți că avionul va decola cu întîrziere…”

„Ce întîrziere, zic, avem mai departe un zbor de la Manila la Bangkok!” (asta vedea și el pe rezervare)

Ne-a zis că „zborul dvs. spre Bangkok nu va fi afectat” și… a rămas să-l credem! 🤷🏻‍♂️ Cel puțin am verificat că a pus corect etichetele pentru Bangkok! Ba s-a mai întîmplat ceva: am primit fiecare cîte un marcaj galben pe care să-l lipim pe haine ca să ne ușureze călătoria de la terminalul 2 la terminalul 1 de data asta! 🤦🏻

Și care era noua oră de plecare? 11:40 în loc de 9:05… Nu era mare diferență, oricum am fi avut inițial de așteptat vreo 4 ore și ceva în Manila, doar că, evident, dacă am fi știut ne-am fi organizat altfel. 

Și am început să așteptăm… Spre surpriza noastră aeroportul Fernando B. Reyes din Busuanga avea un trafic la care aeroportul Aurel Vlaicu de la Băneasa nici nu putea visa! Asta însemna și că sala de îmbarcare comună a fost plină tot timpul.

Niște aparate uriașe de aer condiționat ne suflau în față, în fine, cam asta era atmosfera cînd partenera „ttb” mă întreabă: „ai auzit anunțul?” Nu auzisem nimic, mai exact nu eram atent la miorlăiturile cu pretenții de „anunțuri în limba engleză” ale funcționarelor aeroportului. Ei, observ că lumea de la sala „Plecări”a aeroportului a început să se precipite. 🤔 Se anunța ceva referitor la cursa noastră. Și se dădea ceva!! 🤣 

Da, simțurile noastre de adevărați cetățeni români detectaseră corect: rușinată de decalarea orei de decolare, compania Philippine Airlines începuse distribuirea pe bazǎ de tabel nominala a unei sticle de Coca Cola și a unei cutii cu orez și pui fript pe cap de pasager trezit cu noaptea-n cap! Ca să ne-nchidă gura! Nu din demnitate, ca TAROM-ul străbun care nu împarte nimic ca să nu-și audă vorbe… 😂😂😂

În fine sau în final, vocea anonimului de la seral, cum spunea profesorul meu de latină, a sosit și avionul de Manila, totul a mers strună, am prins fără stres avionul de Bangkok, ne-a mai dat odată de mîncare Philippine Airlines

 (am ales vită cu orez – puiul, mersi, îl păpasem dimineața la brunch-ul neprogramat) și, în sfîrșit, am aterizat la Bangkok după 02:58 h de zbor…

Reveneam în Bangkok după 12 ani. Se schimbaseră multe. În bine, cum am văzut imediat. Aeroportul Suvarnabhumi (= „Pămîntul Aurului”) ne apărea, prin contrast cu haoticul aeroport din Manila de unde tocmai veneam, o minune a orientării rapide, chiar cu toate caracterele thai care răsăreau pe indicatoare.

Așa se face că am identificat rapid pe aplicația Grab că există un loc anume la terminalul 1 unde e punctul de așteptare a acestor mașini.  

(Așa ceva nu există nici în capitala europeană București!) Altfel, nenumăratele taxiuri verzi-galbene, impecabile, te așteptau și ele. Dar limba, plata în numerar… Făcusem și noi rost de “cash”: schimbasem pe Suvarnabhumi o bancnotă de 500 ₱, nefolositoare (fiindcă, bye-bye „Pilipine”, nu îmi imaginez că vom mai pune piciorul acolo!) pe două de cîte 100 de baht thailandezi. Adică pierdusem la schimb vreo 13 lei românești dar aveam în buzunar, la o adică, o mică avere, echivalentul a… 28 de lei! 😂

A venit Grab-ul, exact așa cum fusese descris bilingv (สีชมพูมีลายทางสีเขียว – pink with green stripes), am călătorit cu el vreo oră (!) dar eram la răcoare și urmăream pe geamurile mașinii, cît se putea, fiindcă se însera rapid, schimbările de care pomeneam mai sus. Mult mai multe reprezentanțe industriale străine. Mult mai multe magazine 7/11. Centre de sănătate… Da, arăta bine…

Hotelul MOJI de lîngă aeroportul Don Mueang (DMK de pe care urma să plecăm a doua zi) era modern, plăcut, însă… n-am mai ieșit din cameră! Eram obosiți după trezitul la 5 dimineața și peregrinările prin 3 aeroporturi. Se făcuse deja 19:30, am zis că e suficient, „n-am omorît pe nimeni!”🤣

Am făcut duș, apoi mi-am făcut un ceai taiwanez și cred că am reușit să urmăresc un pic excelentul program al NHK News. Nu știu de ce nu se gîndește nimeni la București să-i „bage în seamă” pe japonezi [alături de postul oficios chinezesc CCCN, fără de care înțeleg că nu se poate… (??)] Într-un singur loc din partea noastră de Europă am mai putut urmări postul NHK News: în Croația!

E momentul să recunosc și un moment de impolitețe la cazare… 😔 Ca întotdeauna scrisesem în rezervare că prefer “a higher floor”. Recepționera mi-a înmînat  un card pe care scria 2-502. Păi, zic, am cerut un etaj superior, văd că sîntem la 2?!Recepționera, cu masca pe figură – cvasi-invaribil prezentă în Asia – începe să miaune ceva neinteligibil în, să zicem, engleză. N-am înțeles. Mi-a mai mieunat o dată. Am început să mă enervez, Rodica să se supere pe mine că sînt nepoliticos, și am spus „Nu pot să vă înțeleg dacă vorbiți cu mine cu masca pe figură!” Pam-pam! A intervenit colega recepționerei „mascate”, o tînără drăguță și fără… mască și a reușit să-mi explice că “2” din 2-502 nu însemna etajul, ci corpul de clădire, hotelul avînd mai multe…

Ne-am lămurit. Știu că n-am fost politicos. Nici eu nu excelez la pronunția în Thai, atunci de ce să mă supăr pe fata aia? Avem de săpat mult ca să scoatem din noi mîndria misecuvinistă a europeanului… 🤷🏻‍♂️

A doua zi dimineață am coborît la breakfast

Nu e de comentat, a fost standard, cu excepția faptului că pe lîngă nelipsitul orez, ou ochi și nu mai știu ce, puteai să-ți tragi alături de cafea și un bol cu supă Tom Yum!! Cu ardeiul iute 🌶️ plutind în ea.

Asta a fost scurta ședere în Bangkok. Am chemat un alt Grab să ne ducă la DMK, am lăsat bagajul de cală la Air Asia și… am decolat cu bine spre ປະເທດລາວ Laos!