14. KAOHSIUNG in a nutshell

La vremea cînd am planificat itinerariul din Taiwan știam despre Kaohsiung (高雄) că este este cel mai mare oraș din sudul Taiwanului, cel mai mare port și că ar fi păcat să-l ratezi fiindcă e complet diferit față de Taipei. Ei și cînd ți se flutură recomandarea cu „e complet diferit” te grăbești să vezi ce e diferit, nu?

Față de momentul stabilirii traseului și pînă la „executarea” lui intervin de regulă tot felul de accidente de parcurs care pot aduce modificări importante. La noi a fost vorba de două entorse care ne-au scos dintr-un ritm, de regulă, mai alert. Nu că aș fi sperat ca partenera să consimtă să mergem într-o croazieră spre Xiaoliuqiu (小琉球, „Mica” Liuqiu), singura insulă de corali locuită din Taiwan, unde cea mai mare atracție sunt cele peste 800 de țestoase marine uriașe care trăiesc pe coasta insulei. Știam că n-ar fi consimțit să fie tîrîtă într-o aventură mai mare decît o constituie însuși traseul ales! 😆

S-a mai adăugat însă ceva peste care am trecut cu ușurință: Anul Nou Lunar Chinezesc!! 🤦🏻 Ori sărbătoarea asta, cred că singura pe care și-o permit toți chinezii, aduce cu sine modificări importante cum ar fi că se închid toate restaurantele cu profil chinezesc, și destul de multe muzee, spații de artă ș.a.m.d. Chinezii petrec de Anul Nou al lor, doar că o fac acasă, în familie, și la această retragere din social participă inclusiv chelnerii și bucătarii… Deci am avut de surmontat – în Kaohsiung mai mult decît în Taipei – ponoasele unei documentări superficiale 🤷🏻‍♂️

Au mai fost și alte motive pentru care am dorit să ajungem în sudul Taiwanului. Tot itinerariul călătoriei se leagă de zone calde, tropicale. În Taiwan ai putea vorbi de așa ceva doar în sud la vreme de „iarnă”. Apoi traseul Taipei – Zouoying este și cel al trenului de mare viteză (HSR în Taiwan după acronimul în engleză, desigur: High Speed Rail) și am vrut să fac o comparație cu extraordinara experiență din Japonia.

Ultimul pe lista motivelor implicate în alegerea acestui itinerariu îl constituie verificarea unor informații antropologice. 

Zona din jurul orașului Kaohsiung de azi a fost inițial locul de baștină al  aborigenilor taiwanezi Siraya, care au numit-o Takow. Și numele ăsta i-a rămas peste secole. În 1920, ocupanții japonezi au ales caracterele 高雄, după regiunea Takao din Kyoto. 

Datele astea istorice sînt incontestabile, dar chiar ca nevorbitor de chineză (în oricare variantă dialectală) nu poți să nu te uiți cruciș la diferența fonetică dintre Takow și… Kaohsiung 🙄

Avea Arghezi vorba asta celebră „una vorbim și alta fumăm…” Așa și aici. Ideogramele chinezești au fost create cu scopul de a uni – peste variantele pronunției dialectale – chinezii de pretutindeni. Ăsta e și motivul pentru care nu renunță la complicată lor scriere, pentru că, indiferent cum  pronunță o ideogramă, sensul rămîne același. Să ne reamintim că în 1920 Taiwanul era încă ocupat de japonezi. Și ei folosesc ideograme „împrumutate” de la chinezi. Doar că le pronunță complet diferit! 

Așa a ajuns Takow la uimitoarea metamorfozare în Kaohsiung. Caracterele 高雄 sînt încă folosite și azi, dar se pronunță „Gaoxiong” în mandarină. (Ortografia „Kaohsiung” provine din sistemul de romanizare Wade-Giles, utilizat în trecut în Taiwan.)

Q.E.D. 

Ce vreau să spun cu atracția față de o limbă, o scriere sau alta (reproșată uneori chiar de partenera de teambuilding care crede că, de fapt, vreau „să mă dau erudit”) este că indiferent dacă, la un moment dat, ne uităm la niște semne ca la ceva neinteligibil (cazul scrierii chineze) există întotdeauna o explicație, o cheie logică! Asta îmi place. Și de aici aversiunea resimțită față de cei care nu-și pun întrebări, iau totul de-a gata…

Dar Rodica are dreptate în altă privință: parantezele astea sînt prea lungi. 🤔 Încerc să le scurtez pe cît e posibil dar uneori mă mai fură și pe mine

peisajul…

Acum, la încheierea celor două zile și jumătate de cînd sîntem aici, impresiile despre acest oraș – în ciuda neîmplinirilor de care voi aminti mai încolo – sînt, din fericire absolut pozitive!

Linia de tren de mare viteză care ne-a dus de la Taipei la Zuoying (Kaohsiung) într-o oră și 34 de minute are vagoane aerodinamice, de forma celor japoneze, e intimidant de curat și are (ah ce-aș mai vrea asta în avion!) un spațiu uriaș pentru picioare… O plăcere.

De la gara din Zuoying pînă la Pier2 din partea de sud (adică înspre mare), locul unde era situat hotelul, erau vreo 10 km pe care taxiul pe care l-am luat (puteai să plătești cu cardul, a fost o experiență amuzantă, noi, pasagerii, aveam tablete video pe care puteam urmări programe tv, iar șoferul avea și el unul, mai mare, tot în scop de divertisment 🙄🤣) i-a parcurs cam în 30 și ceva de minute.

Sosiți cu noaptea în cap din Taipei pentru că nu găseam alte trenuri din cauza… șerpilor de lemn din 2025 [sic!] sigur că nu am putut intra de la început în cameră, era prea devreme 🤷🏻‍♂️ Cazarea începea pe la ora 15, iar oferta de early check in aproape că echivala cu prețul unei zile de cazare (!) așa că am declinat-o. Am lăsat în depozit toate bagajele și am pornit spre capul străzii unde era Pier2, digul 2. 

Alesesem hotelul în această zonă fiindcă avea renumele de „centru al artelor”. Și într-adevăr, arta stradală a fost mult timp nu doar legală, ci și încurajată în Kaohsiung. Picturi murale uimitoare apăreau peste tot, iar cele mai bune citisem că se aflau la Centrul de Artă Pier 2 (care include și multe muzee, depozite portuare restaurate, magazine și instalații de artă, etc.), iar în imediata apropiere se găsea Weiwuying, un întreg cartier acoperit de picturi murale.

Dar… se apropia implacabil Anul Nou Chinezesc 2025, toate expozițiile erau deja închise (între care și una de artă impresionistă la care ne cumpărasem deja bilete! 😡) Pînă la urmă am fost bucuroși să găsim o cafenea șic (Now & Then), amenajată într-un fost depozit portuar de mărfuri și să ne așezăm la un brunch. Am luat ou Benedict cu somon și un fresh de kiwi care m-a mai trezit…

Am ajuns la hotel, ne-au lăsat să intrăm în cameră cu o oră mai devreme, era altă poveste, spațiu, lumină în cameră, baie largă…

am făcut nani 💤, seara am ieșit să vedem împrejurimile și să ne aprovizionăm pentru dimineață de la Family Mart. Am cumpărat și trei mere japoneze cu 100 de TWD (aprox. 14.50 lei)

însă prețul ăsta m, repet pentru trei mere, era mai mic decît prețul unui singur măr, tot din Japonia, cu adevărat uriaș!

A doua zi de dimineață ne-am trezit într-o cameră foarte răcoroasă 🥶 Sistemul de aer condiționat centralizat era automat setat pe 22°C și s-a dovedit ulterior că te încălzeai mai bine dacă… decuplai sistemul!

Aveam planuri destul de vagi fiindcă transportul nu mai costa doi bani, ca în Malaezia și nu știam cum să ajungem în diferite locuri pe care le aveam notate cu mijloacele de transport în comun. Cei doi bărbați de la desk erau empatici dar fără viziunea a ceea ce ar fi mai bine de făcut cu clienți ca noi. Atunci a intervenit în discuție un turist din Taipei care cunoștea foarte bine și Kaohsiung și care a venit cu o idee genială: „Luați CLR (Circular Light Rail) șirămîneți în el pînă vă întoarceți de unde ați plecat! În felul ăsta într-o oră și ceva puteți avea o perspectivă minimală asupra orașului”

Genial. Și simplu, ca tot ce e genial!

Așa am făcut. Practic a fost vorba de un tur al orașului făcut cu tramvaiul! 😀

La întoarcere ne-am dat jos cu două stații înainte de stația de plecare fiindcă ne aflam în zona portului și ieșise și soarele și ne-am încredințat că orașul, cu spații incredibil de largi pe alocuri, dar și cu foarte multe blocuri nu numai foarte înalte dar și foarte elegante, fusese ales încă din 2018 ca unul din orașele de top din lume care merită să fie vizitate… („Și noi dormeam, dom’le…”)

Clădirea din spatele yachturilor, futuristă, este Kaohsiung Pop Music Center

Seara, în lipsa restaurantelor taiwaneze (închise, cum tot mă chinui să repet, fiindcă… era ajun de Anul Nou!) ne-a ieșit în cale un (alt) restaurant indian (Doon Valley), în care am găsit caucazieni, negri și… indieni, și o mîncare bună. (Voi ține minte „Golgappa”!) 

Aici am sărbătorit (cu bere Heineken) venirea pe lume a micuței Lory îndepărtata Europă… Și, ca să mai fie ceva dulce pe lumea asta în afară de Lory, eu am mai luat și două Gulab Jamun. 🙃 Și un pahar de Masala Lassi sărat.

Urma Noaptea Anului Nou… 🙃🙃🙃 Ei, nu era ca în Europa, tradiția chineză se manifesta altfel, mai… potolit…

Pentru azi planul a fost simplu de făcut fiindcă văzusem (din tramvai!) ce era interesant de văzut și realizasem și că doar puține restaurante mai rămăseseră deschise (toate cu specific străin). Sigur, ai fi putut mînca și de la cei care frigeau caracatița „la cărucior” (comerțul stradal) dar noi, de modă veche doream să stăm și la masă…

Pînă la urmă ne-am ales fiecare cu cîte un obiect vestimentar cumpărat din Dream Mall, fiindcă acolo ne-am dus în prima zi a Anului Nou (chinezesc), cu perspectiva acestui mod de sărbătorire chinezesc  mai clar înțeleasă și am și păpat excelent, Western style, la restaurantul Bellini Pasta Pasta!

La întoarcere, seara, am văzut ce distracție se încinsese și în zona „noastră”, la Pier2. Totul a devenit mai prietenos și, parcă, mai inteligibil.

Dar mîine ne reîntoarcem la Taipei. Iar sîmbătă, 1 februarie, zburăm spre Manila și de acolo spre El Nido, Palawan.